Anuntul de participare pentru initierea programului de modernizare a fregatelor din clasa T22R – etapa a II-a a fost publicat miercuri in sistemul electronic de achizitii publice, informeaza MApN. Contractul este estimat la 839 mil. lei, fara TVA (circa 188 milioane de euro).

Procedura aplicata pentru atribuirea contractului este „licitatia restransa”, organizata in baza OUG nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achizitii publice in domeniile apararii si securitatii, se arata in comunicatul Ministerului Apararii.

Prin acest contract, fregatele „Regele Ferdinand” si „Regina Maria” vor fi dotate cu sisteme de rachete antiaeriene, de rachete antinava si sisteme de tunuri si/sau rachete pentru aparare contra rachetelor antinava, dar si cu senzori cu performante superioare (radare, electronooptici si sonar tractat).

„Acestea vor fi integrate intr-un Sistem de Conducere a Luptei computerizat, modern, care va permite indeplinirea intregii game de misiuni specifice fregatelor”, se scrie in comunicat.

Modernizarea navelor se va realiza, in mod obligatoriu, in Romania, ca cerinta de securitate a aprovizionarii, potrivit art. 1 alin. (1) si art. 50 din OUG nr. 114/2011, coroborate cu art. 346 alin. (1) din Tratatul de Functionare al Uniunii Europene, fiind aprobata de CSAT prin Memorandumul cu tema: Programul multianual „Fregata multifunctionala – modernizare etapa a II-a”.

Ca cerinta minima de calificare, firmele interesate trebuie sa demonstreze ca a executat in ultimii cinci ani livrari de produse similare si care cumulat sa fi avut o valoare de cel putin 839 de milioane lei. „Prin produse similare, autoritatea contractanta intelege constructia si instalarea, pe nave de lupta din state membre NATO, a unor sisteme de conducere a luptei navale (CMS – Combat Management System), inclusiv instalarea si integrarea echipamentelor prin care acestea utilizeaza capabilitatea Datalink 16”, se arata in anuntul Romtehnica din SEAP.

Romania si-a marit substantial bugetul pentru Aparare in 2016, iar printre obiectivele de investitii se numara si modernizarea navelor sale, printre care si „Regele Ferdinand” si „Regina Maria” cumparate in urma cu 12 ani de la Marina Regala a Marii Britanii.

SAAB declara in decembrie 2015 este la curent cu intentiile Romaniei de a moderniza cele doua fregate de tip 22, Regina Maria si Regele Ferdinand, si suntem interesati de acest program.

Tot atunci, premierul britanic David Cameron a declarat la Cotroceni ca Romania ar putea colabora cu Marea Britanie in efortul sau de a-si consolida flota navala.

Fregatele „Regele Ferdinand” si „Regina Maria” – cumparate de la Marea Britanie in 2003

Romania a cumparat in ianuarie 2003, in timpul Guvernului Nastase, doua fregate de Tip 22 Broadsword scoase din uz cu un an mai devreme din Marina Regala Britanica. Pentru cele doua nave construite in 1986 s-au platit circa 116 milioane lire sterline (134 milioane euro). Cele doua fregate au fost denumite Regele Ferdinand (F-221) si Regina Maria (F-222) si s-au alaturat fregatei romanesti Marasesti (F-111) in cadrul flotei de fregate a Marinei Romane.

„Tip 22 Broadsword” este o clasa de fregate construite pentru Marina Regala Britanica. De-a lungul timpului au fost construite 14 nave de acest tip, productia fiind impartita in trei generatii, cu navele din ultima generatie retrase din dotarea Marinei Regale Britanice in anul 2011. Sapte nave din primele generatii au fost scoase la vanzare si achizitionate de Brazilia (cunoscute drept clasa Greenhalgh), Chile si Romania.

Fregata „Regele Ferdinand” (F-221) (fosta HMS Coventry (F98) este actuala nava-amiral a Marinei Militare Romane. Nava a fost cumparata de la Regatul Unit de Marina Romana, pe 14 ianuarie 2003, si redenumita Regele Ferdinand dupa regele Ferdinand I al Romaniei. Fregata a fost predata Romaniei pe 19 august 2004 si a fost supusa imediat probelor pe mare. Regele Ferdinand a fost receptionata de Marina Militara Romana pe 9 septembrie 2004.

Fregata „Regina Maria” (F-222) (denumita anterior HMS London (F95)) este tot o fregata Tip 22 ce a fost cumparata de Romania de la Marea Britanie la inceputul anului 2003, a fost revitalizata si reechipata in urmatorii ani.

HotNews via orion

RUMANIA MILITARY – nota:

Suma de doar 188 mil. euro alocati modernizarii celor 2 fregate arata ca e vorba de un minim de capabilitati si nu trebuie sa ne asteptam la miracole.

MApN ar trebui sa tina cont ca rusii isi sporesc intr-un ritm rapid si pe mai multe paliere capacitatile de lupta la Marea Neagra, introducand nu doar noi tipuri de aeronave, rachete si submarine ci si noi  nave (ultimul anunt se refera la fregatele P11356, care completeaza submarinele P636.3 (Varshavyanka) si corvetele P21631 (Buyan-M)). Astfel, programul limitat de modernizari al fregatelor Type 22 ar trebui rapid revizuit fie prin cresterea sumei alocate, fie printr-o arhitectura care sa permita in anii urmatori alocarea unor noi sume pentru extinderea capacitatilor.

Pentru reamintire, o modernizare acceptabila a fregatelor era estimata in 2009 la suma de 420 mil.$ / 310 mil. euro ( 1,374 miliarde lei fără TVA ).

Ca si referinta pentru o dotare minim acceptabila este contractul ANZAC pentru Noua Zeelanda (a se vedea link-urile d emai jos). Doar CMS-ul a costat 164mil.$, din suma totala de 385mil.$ platita pentru modernizarea a doua fregate insa rezultatul este mai mult o nava de patrulare, care nu face fata insa unei posibile escaladari la nivelul flotei ruse din Marea Neagra. O modernizare la nivelul amenintarilor din zona ar necesita probabil o suma dubla fata de cea folosita in contractul ANZAC.

Deci banii alocati licitatiei nu acopera nici macar costurile unor capabilitati considerate ca fiind minime acum cativa ani.

Bibliografie:

http://www.tehnomil.net/2014/05/07/modernizarea-fregatelor-despre-costuri/

http://www.tehnomil.net/2015/03/22/modernizarea-fregatelor-type-22r-cms-ul/

http://www.rumaniamilitary.ro/modernizarea-fregatelor-type-22-la-ce-ar-trebui-sa-ne-asteptam/

The post Fregatele Regele Ferdinand si Regina Maria vor fi modernizate, contractul de 839 mil. lei va fi atribuit prin „licitatie restransa” appeared first on Romania Military.

In prima parte a acestui articol am incercat sa arat pe scurt ce a insemnat REVERSE ENGINEERING   de-a lungul istoriei.
Oricum e in mod sigur  un subiect foarte amplu  , de facto necesitand o aprofundare mult mai vasta .
Doream doar sa fac o mica prezentare , ca si introducere in programul de aviatie autohton.
In Romania anilor ’70  , ’80 , aceasta activitate inginereasca a avut un cu totul alt motiv :
– Nu era vorba de copierea unei tehnologii sau a unor produse ce asigura suprematia militara,            (aceasta e motivatia normala pentru astfel de activitate – chiar daca nu e legala sau morala ) , ci problema ce trebuia solutionata era reducerea drastica a importurilor, respectiv a oricarei cheltuieli in asa zisa valuta forte.

Programul IAR 93,  a inceput ca o sfidare politica a URSS. Colaborarea cu Yugoslavia si importurile vest,  trebuiau sa ne asigure independenta militara in domeniul aviatiei de atac la sol si eventual posibilitatea exportului acestor  aparate mai ales in tari din „lumea a III a ” .
YUROM , contractul Yugoslavia Romania pentru proiectarea si fabricatia IAR 93/ORAO  prevedea realizarea a cate 200 aparate pentru fiecare tara, fiecare avand in responsabilitate echiparea aeronavelor.

Cum arata un IAR 93 din punct de vedere al furnizorilor initiali ?

Lista de mai jos cuprinde principalii  furnizori  pentru proiect  , cu observatia  ca unii din ei si-au schimbat intre timp numele, actionarii sau chiar au disparut , dar majoritatea sunt inca mari jucatori in domeniul militar si civil aeronautic.

Europa de vest

Din simpla enumerare a furnizorilor se observa ca IAR 93  a fost un avion realizat in principal cu materiale si echipamente din Europa de vest, cu exceptia sistemului de armament care era de productie sovietica.
De remarcat si faptul ca tractiunea motoarelor a fost limitata din conditii impuse de NATO, limitand astfel performanele avionului.

In prima etapa, cand obiectivul politic era o apropiere de vest si cumpararea de tehnologii performante, efortul principal a fost concentrat pentru proiectare si dezvoltarea capabilitatii de proiectare.
Dupa experienta  castigata la prototip, au urmat modificarile facute la preserie I si preserie II, echipareaa cu motoare cu postcombudtie, scaderea masei, rezervoare integrate in aripa , pilot automat si un volet de bord de atac folosit in manevra. ( din nefericie acest sistem a fost montat cu un computer de comanda doar pe prototipul IAR 93  SC 200,  sistemul de comada import SUA  fiind prea scump. Acest sistem care comanda automat extinderea si retragera voletului de bord atac in functie de viteza si altitudine , asigurand o crestere deosebita a manevrabilitatii avionului la joasa inaltime, caracteristica ff importanta pentru un avion de atac la sol).
Este clar ca Vestul nu a furnizat avionica , sisteme de armament si motoare de ultima generatie.
Dupa 1981, cand datorita situatiei financiare a Romaniei, respectiv incapcitatea de plata a creditelor luate pentru dezvoltare si totodata cresterea dobanzilor la imprumuturile FMI si Banca Mondiala, s-a hotarat limitarea aproape totala a importurilor, consumatoare de valuta „forte”.
La fel cum a fost conceput, din motive politice, programul de aviatie care a insemnat un efort urias pentru Romania ( in 1990, unii reprezentanti ai Ministerului de Finante vorbeau de 10 miliarde dolari  – total industrie aviatie – intreband retoric cate rosii sau cat grau a fost exportat  pentru acest „moft” ? ), a trecut intr-o etapa noua, cea a ” Marii Asimilari „.
Se dorea ca totul sa fie produs in tara, eliminand total importurile. Nu contau costurile ci doar eliminarea cheltuielii de valuta.
Au urmat reorganizari , realocari de resurse si implicarea intregii industrii la acest efort urias.
S-au repartizat sarcinile pe intreprinderi si a inceput ‘REVERSE ENGINEERING” pentru tot ce insemna import.
Se luau echipamentele importate, se studiau si se relevau, urma un program de proiectare, testare si in final de omologare.
In principal s-a reusit cam tot ce era parte mecanica , inclusiv realizarea scaunului de catapultare.
Multe din echipamente, mai ales cele de hidraulica, datorita slabei calitati a cauciucului realizat in tara, sufereau de scurgeri frecvente ale lichidului hidraulic.
Echipamentele de bord, cele electrice si electronice s-au dovedit a fi mult mai greu de reprodus in capacitatile industriale ale acelei epoci.
In plus, s-a constatat in practica exploatarii avionului IAR 93 , o foarte grava crestere a indispobilitatii de zbor datorata lipsei de import piese schimb din Vest, cel mai grav fiind lipsa cartuselor pentru scaunul de catapultare.
Dupa alocarea unor sume imense in proiectare, constructie fabrici, dezvoltare si fabricatie, IAR urile 93 zaceau la sol din lipsa de piese schimb, in general piese consumabile. Era o imagine cumplita ,  in  comparatie cu MIG-urile care aveau depozitele pline cu piese schimb.  Un argument pentru filorusii din armata in blamarea IAR 93  . Defaimare sa a avut un succes enorm in RoAF.
Atunci a inceput si „canibalismul” in exploatare . Se luau piese de pe alte avioane pentru a avea cel putin cateva disponibile.

Parea  un vis urat, dar politicul le-a creat, tot politicul nu a putut sa le sustina .
Dupa omologarea avionului IAR 93 serie, avand performante net superioare celor produse anterior, a aparut pe fondul crizei importurilor, dezideratul productiei autohtone in proportie de 100% .
Personal , cred ca aceasta decizie a fost inceputul sfarsitului .
Aici intervine un mecanism financiar care practic a distrus Avioane Craiova, inclusiv programul IAR 99.
Cum functiona ?
Avioane Craiova, in calitate de furnizor de avioane miltare catre MAPN, (contract total 200 buc IAR 93 prin acordul  YUROM), era intreprindera care trebuia sa finalizeze si sa livreze aparatele de zbor.
Aici apare marea aberatie a programului  ” MAREA ASIMILARE ” si nu vorbim dpv tehnic. Aceasta aberatie este de fapt una financiara.
La nivel politic s-a aprobat decontarea productiei IAR-ului 93 pe 3 faze de executie.
Faza I  – fuzelajul complet
Faza II – avionul echipat cu toate echipamentele asimilate  – finalizat in proportie de cca 80 % , restul urmand a fi terminat pe masura livrarii echipamentelor in curs de asimilare  conform programului industriei de aviatie.
Ce se intampla practic ?  Fuzelajul era echipat cu tot ce se pute livra, in principal echipamente mecanice, motoare, scaune catapultare, urmand ca partea electrica si electronica sau ce mai lipsea sa fie montate dupa omologarea acestora.
Dupa ce avionul era finalizat 80 %, ( nu avea  cupola caci oroglasul nu fusese omologat inca, se scotea din hala, se aseza pe cricuri, se punea o husa peste si astepta livrarea echiapamentelor lipsa).
In fapt aceste echipamente nu au fost realizate niciodata. Era mult peste capacitatea tehnica a industriei noastre.
FAZA III – avion finit
Cum functiona finantarea ?
In primul rand nu exista un contract ferm cu MAPN . In sistemul socialist , livrarea era o chestiune implicita.
In mod paradoxal, Avioane Craiova era obligata sa ia credit de la BNR ( in acel sistem socialist  mai existau doar Banca Agricola si BRD) , pentru a finanta productia neterminata, in principal FAZA II pentru IAR 93.
Culmea era ca un brav inspector de banca verifica la sange executia FAZELOR II de Iar 93, si numai dupa ce semna verificarea realizarilor fizice, se puteau deconta salariile. De fapt, chiar pe vremea aceea, se acorda un credit pentru Avioane Craiova.  Pare ciudat acum. Acel credit era folosit pentru plata furnizorilor si a salariilor. In acest mod, tot programul de asimilare era finantat prin acest credit luat de Avioane Craiova, stingerea sa urmand a fi facuta doar dupa ce  toti producatorii de echipamente asimilate  urmau sa livreze bunurile, iar Avioane Craiova prin livrare si incasare de la MAPN, stingea datoriile.
Era ceva de  gen „urma scapa turma”……..
In final de 1989 , Fazele II de  IAR 93, umplusera curtea fabricii asteptand asimilarea echipamentelor planificate.
Au venit evenimentele din ’89 si Avioane Craiova a ajuns in urmatoarea situatie :
– nu avea un contract ferm de cumparare IAR 93
– MAPN sisteaza cumpararea de IAR 93
– 20-30 aparate nefinalizate, inclusiv 44 motoare,scaune de catapultare  insumand un credit de 2.8 miliarde lei  ( aprox 100 mil usd la acea vreme). Cheltuielile de finalzare intr-o configuratie moderna nu depaseau 1.5 mil usd/ aparat.
– creditul a fost revendicat de nou infiintata BCR rupta din BNR
– pe fondul inflatiei dobanda a crescut la peste 100 %
– 4500 salariati
– un stat care nu recunoaste nici o obligatie decat cea a platii creditului catre banca care e tot in proprietatea sa
– miscari sindicale revendicative
–  razboi in Yugoslavia
– fuzelaje principale pe stoc nelivrate in Yu , si seturi aripi si fuzelaje posterioare cumparate de la partenerii Yu

In total cca 100 fuzelaje complete de IAR 93 si cca 25 de avioane finalizate 80 %   , aproape forta aeriana a unei tari mici   !!!!!!!!!!
Ca si fapt divers , MAPN  avea pe stoc cca 100 motoare cumparate ca piese schimb.
Pe fondul acestor evenimente si intamplari total nefaste, in fabrica exista si un avion mai mic, mai nou si mai performant.
El a beneficiat din experienta de proiectare si fabricatie IAR 93 , inclusiv a programului de asimilare.
Ca un rezultat al acestor eforturi anterioare, IAR 99, cu exceptia armamentului si avionicii era realizat integral in tara, ca si proiectul sau, dar avea  un mare necaz :  era fabricat intr-o fabrica inglodata in niste datorii aberante ale statului catre stat , toate izvorand din programul IAR 93.
Intreaga mostenire tehnica a ‘ 93 ului a fost total umbrita de creditul si dobanzile aferente acestui program, o piatra de moara care a cantarit greu  dar decisiv in perioada tineretii lui ‘ 99.
Intr-un final glorios, statul roman a luat un credit extern de 100 mil usd (in anii ’90 suma era imensa) si a platit creditul societatii de stat Avioane Craiova catre societatea de stat BCR, trecand la datorie publica uriasa datorie tocmai in 1994.
Asa s-a finalizat MAREA ASIMILARE  – a castigat o banca ce a fost ulterior vanduta.
Oricum , tineretea lui ‘ 99 trecuse, remotorizarea se putea face de atunci, iar exporturile au fost ratate in totalitate.
Asta a fost …………

Grigore Leoveanu 

Sursa: IAR99 Soim.ro

GeorgeGMT: Stiu ca IAR 93 Vulturul a fost un avion cu defecte, un avion poate nascut deja batran, dar pentru mine acest apart are ceva aparte, il iubesc foarte mult si de cate ori citesc ceva despre el ma cuprinde o senzatie de tristete.

Poate si pentru ca soarta lui s-a impletit pana la identificare atat cu industria aviatica din Romania cat si cu industria noastra militara. Am un mare respect pentru cei care, lipsiti de multe, au reusit sa proiecteze si sa construiasca primul nostru avion reactiv.

The post ” MAREA ASIMILARE” , una din cauzele deazastrului financiar al Avioane Craiova appeared first on Romania Military.

In trecut si in viitor

Privind in curtea MApN-ului, la flota navala romana, vom gasi 2 nave mari, 2 nave mai tot timpul neglijate de massmedia dar si de site-urile specializate.

Este vorba de navele din clasa CROITOR.

Cele 2 nave, din punctul de vedere al deplasamentului, ar fi putut oricand sa fie fregate usoare alaturi de Nava Marasesti dar rolul lor a fost altul.

Din pacate dezavantajate si de faptul ca sunt dotate doar cu 2 motoare. Era ideal daca aveau 3 sisteme de propulsie.

• Nava Logistica 281 Constanta (nava scoala de Suport Logistic pentru Fregate)
• Nava Logistica 283 Midia (nava pentru scafandri)

Haideti sa ne focalizam pe Nava Logistica 281 – CONSTANTA (NL -281) in randurile care urmeaza.

Ce pot sa spun, ca informatiile despre navele logistice din dotarea marinei militare sunt destul de subtiri.

Scopul articolului este si sa motivam militarii  ce si-au facut stagiul pe

NL-281 CONSTANTA sau militarii care lucreaza pe nava. In felul acesta dumneavoastra puteti imbunatati informatiile despre nava.

Denumirea ei este Nava Scoala de Suport Logistic pentru Fregate 281 – Constanta si face parte din Flotila Fregate alaturi de Fregata Marasesti, Fregata Regele Ferdinand si Fregata Regina Maria

                                  Nava pregatita de sarbatoare. Probabil de Ziua Marinei

Cateva date Istorice – perioada comunista

Nava este construita la Santierul Naval Braila.

– Constructia a inceput in 9-12-1976.

– Este lansata si primeste botezul Dunarii in 17-11-1979

– Primeste pavilionul pe data de 25-10-1980

De observat ca nava a fost construita in 3 ani.

In anul 1981 intra in componenta Divizionului 339 – Vanatoare de Submarine si primeste numele de ESCORTOR 281. Interesant, nu? Primul rol al navei este acela de vanator de sumbarine.

De aici nava si-a schimbat de mai multe ori subordonarea, trecand pe la Divizionul 339 (incepand cu 1981), la Comandamentul Marinei Militare (1986), la Comandamentul Centrului de Scafandri (1987).

Din 1991 navele primesc si nume: Nava 281 CONSTANTA  va fi numele fostului Escortor 281.

 Asul de caro

 Din anul 2006 nava intra in componenta Flotilei de fregate, alaturi de nava Marasesti si de navele Type 22 (regele Ferdinand, Regina Maria).

NL 281 Constanta este considerata ASUL DE CARO, o traditie ce dateaza inca din perioada interbelica (in timpul WW2 Flota romaneasca fiind formata din 4 distrugatoare)

Chiar daca nava nu exceleaza, a ramas in serviciu marinei militare 26 ani si cred ca va mai ramane inca 10 ani.

Desi face parte din Flotila Fregate, nava nu face parte din linia 1, ci are un rol secundar de suport, dar un rol foarte important. Si anume rol de aprovizionare pentru fregatele din linia 1, rol de evacuare in caz de calamitati naturale, si alte misiuni.

Nava a indeplinit diferite misiuni in cadrul fortelor Navale si aici voi aminti 2 dintre ele.

1 –  În 1999, a participat la misiunea umanitară de transport ajutoare pentru victimele cutremurului din Turcia.

2 – În 2010, a constituit suportul logistic pentru lansarea de către Asociaţia Română de Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) a primei rachete spaţiale româneşti.

Flota NATO a Marii Negre

In cadrul noii flote NATO a Marii Negre, nava poate indeplini un rol important pe linia provizionarii navelor de lupta. Dar este nevoie de modernizari consistente ale navei.

Mai departe sa privim cateva caracteristici tehnice ale navei:

DIMENSIUNI:

Lungime – 108 m (a 3-a nava ca lungime, din flota navala)

Latime – 13, 5 m

Pescaj – 3,8 m

Deplasament – 3500 tone – incarcare maxima

Motorizare diesel – ALCO  2×3250 Hp

Viteza max – 17 noduri

Autonomie – 1900 mile marine

Echipaj – 62 marinari (alta sursa da 71 marinari)

                                                   Se observa tunul de 57mm din prova

Armament:

• 1 tun 57 mm (in alta sursa este dat tunul de 2x30mm – dar eu l-am gasit doar pe NL – 283 Midia, din poze reiesa ca NL – 281 a pastrat tunul de 57mm) avem nevoie de confirmare
• 2 tunuri AK 230mm – in pupa navei, urcate pe hangarul Port-Helicopter
• 2 sisteme MR4 – 4×14,5mm
• 2 sisteme anti-submarin RL-1000
• 2 lansatoare de torpile 533mm

Radare:

Radare rusesti (probabil identice cu cele de pe Corvetele Tetal si de pe Nava Marasesti

• MR 302 – Rubka (suprafata-aer) – l-as suplimenta cu un Gap Filler
• MR 103 Bars
• MR 104
• SONAR TAMIR 11

MODERNIZARI:

Despre armament si sisteme de detectie nu are rost sa vorbim. Nava este total depasita din acest punct de vedere, totusi are nevoie de un minimum de sisteme de protectie. In special radare, sonar, sisteme AA si un tun mutlirol. O sa prezint un minim de armament pentru o nava auxiliara:

• ar fi nevoie de un tun 76mm OtoMelara
• 1-2 sisteme CIWS moderne, vedem ce s-o alege pentru « Cuplul Regal »
• Torpile Anti-Submarin moderne
• Sistem AA R=10-12km (o varianta ar fi sistemul AA Siret)
• Un sistem de lupta anti-submarin ceva mai modern, inclusiv la nivelul sonarului

Motorizarea

Aici lucrurile sunt mai complicate (din punctul de vedere al unei eventuale modernizari), important este ca motoarele sa fie functionale

Platforma Port-Helicopter

Nava beneficiaza de o platforma port-heliocopter de dimensiuni generoase si de un hangar pentru helicopter. Nava opera, in anii ’80, elicoptere IAR-316B. Probabil ca hangarul este pentru acest tip de elicopter.

Poate ar fi util incecarea de acomodare a elicopterlor Puma Naval, “Constanta” purtand juca si rolul de baza de realimentare pentru acestea, sau poate ajuta in razboiul ASW restul  navelor din flota.

In alta ordine de ideei, si vis-a-vis de recent anuntata modernizare/inarmare a celor doua fregate Type 22, nu putem sa nu ne intrebam cam care este starea tehnica a navelor din Flota…

OK, modernizam “Cuplul Regal” (la ce nivel mai vedem noi), dar una dintre marile probleme a navelor romanesti de lupta este “imbatranirea” accentuata, atat a sistemelor de lupta cat si a navei in sine, a sistemelor electrice si mecanice, ori intr-o astfel de lumina ne putem intreba cat vor costa reparatiile la cele doua fregate, lasand la o parte modernizarea, mai ales ca se stie in Flota ca  Regina Maria are un grad foarte avansat de uzura mecanica.

In 2008, cand s-a discutat prima oara despre un program de inarmare a celor doua fregate, se specifica ca prima nava intrata la modernizare va fi “Maria” pentru ca aceasta nava era cea mai uzata dintre cele doua. De atunci au mai trecut opt ani si din cate stiu eu nici o nava din flota, cu atat mai putin una dintre fregate, nu a beneficiat de reparatii capitale.

Asadar modernizam, dar cand reparam si daca “modernizam si raparam” in acelasi timp, atunci ce bani mai raman pentru a cumpara sisteme de armament?!

Vom cumpara sisteme second-hand?!

Probabil Prova Navei Logistice 283 – Midia (se observa barca pentru scafandri si de un tun 2 x30mm)  dar si sistemul de proiectile Anti-Submarin RL-1000

Chipp

Surse:

http://navy.ro/

http://www.presamil.ro/articol.php?id=46

http://www.safn.ro/publicatii/bfn/BFN8_08.pdf

http://www.safn.ro/publicatii/bfn/BFN12_10.pdf

http://romaniaforum.info/board3-marina-romana-romanian-navy/board409-marina-militara-romana-dupa-1945-romanian-navy-after-1945/board672-romanian-navy-after-1945-black-sea-fleet/277-281-283-croitor-class-small-combatant-tenders-depot-ships/

https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Electroputere_locomotives

The post NAVA LOGISTICA 281 – Constanta appeared first on Romania Military.

Sau despre Armata Romana

Pana una alta aflam (dintr-un comunicat) ca s-a semnat un contract pentru dotarea ultimului batalion de MLI 84M cu rachete AT Spike LR. Valoarea contractului se apropie de 16 milioane de euro si a fost semnat tot cu israelienii de la Rafael, cu livrare anul viitor prin toamna. O bila alba aici.

Nea Motoc explicandu-ne mai pe ocolite cum vom importa noi si TBTul 8×8 tot asa cum am importat mai toate ale de prin armata…

Mergem mai departe si aflam, de aceasta data direct de la ministrul apararii, ca este foarte posibil sa se discute despre noul transportor al armatei (defunctul program national 8×8 TBT). Adica chiar sa se discute la nivel de achizitie. Nici pomeneala insa ca viitorul TBT sa mai fie dezvoltat si produs in Romania, cel mai probabil (si in cel mai fericit caz) vom avea parte de o asamblare, nu stim inca in ce grad, de o posibila cooperare industriala intre cineva, nu stim cine, din industria romaneasca si producatorul TABului…

Citam pe domn ministru: “La 2 categorii facem achizitii relativ restranse anul acesta, ce vrem sa lansam anul acesta, poate reusim sa si bugetam sunt acorduri-cadru pe termen mediu si chiar lung in care putem cere partenerului ca si conditie esentiala preluarea in industria noastra de aparare a unei parti cat mai mari din productie. Suntem intr-un produs foarte intens de consultari cu principalii producatori, ei stiu ca avem cerinta sa implementeze o parte din fabricatie in Romania.”

De remarcat aici ca munsiu Motoc face referire la cele cateva (17 bucati) Panharduri cumparate (programul vehiculului blindat 4×4), cele cateva (29 bucati) camioane Iveco (in cadrul programului de dotare cu peste 2000 de camioane noi) si la programul TBT 8×8, program care deocamdata nu a fost lansat.

Dar va rog sa remarcati fraza subliniata! Adica am putea cere, dar nu este nici pe departe o cerinta obligatorie…

Citam pe mai departe:

Intrebare: “Daca guvernul hotaraste sa cumparam un tip de vehicul, va fi asamblat in Romania?

Raspuns: Este si aceasta o varianta. Vom cauta sa obtinem oferta cea mai avantajoasa, de calitate, care sa reprezinte maximul de efect in industria noastra. Vrem sa avem o previzibilitate a comenzii, dar trebuie sa existe un complement economic de mai mare anvergura ca sa existe interes pentru asemenea investitii. Cred ca in urmatoarele saptamani ar trebui sa se degajeze niste optiuni”

I: Asadar, productia, asamblarea acestor vehicule ar putea fi facuta in fabricile traditionale de armament ale Romaniei?

R: Nu neaparat si nu va fi din punctul nostru de vedere nu e optiunea noastra, e optiunea investitorului. In piata vehiculelor pentru armata sunt producatori reputati care ar fi si investitori, optiunea va fi a lor. Poate se vor orienta spre jucatori noi aparuti in industria de aparare din Romania, poate vor face o investitie de la zero.”

Incheiem citatul.

Sigur, pozitia ministerului poate parea ok, dar in realitate nici un investitor nu-si va construi in Romania o fabrica pentru transportoare, decat daca ar avea in buzunar un contract ferm pentru foarte multe bucati si chiar si atunci interesul sau va fi sa le aduca cu trenul aici si eventual sa le traga o vopsea.

Si tot in realitate orice tara serioasa nici nu s-ar gandi sa lase o astfel de decizie pe mana producatorului!

Trebuie sa intelegem, concurenta pe piata armamentului este super-acerba, locurile de munca sunt aparate de fiecare tara cu dintii si cel mai probabil, daca guvernul va lasa totul la dispozitia producatorului, ne vom alege cu vreun atelier de vopsitorie, sau birou pentru inmatricularea TABurilor in Romania, pe post de cooperare industriala.

Dar vom vedea, curios as fi sa ne spuna domnul Motoc cam ce alta companie industriala din Romania are experienta, personalul si nivelul de pregatire pentru a deveni integrator (macar asamblator final ) pentru transportoare blindate, cand tu ai deja in subordine o fabrica care saraca a construit la viata ei peste 13000 de TABuri. E veche si trebuie modrnizata, dar o ai deja, iar in industria privata n-ai asa ceva, iar daca s-ar apuca cineva s-o construiasca tot pe banii statului ar face-o, asadar ce aveti fratilor cu Moreniul, altceva decat ca se doreste inchiderea acesteia si importul la cheia al TABurilor, totul vopsit in minciuna unei asamblari in tara, pe model Pirahna IIIC.

ProPatria loveste din nou!

As rade daca n-ar fi de plans. Pe langa un limbaj de lemn de brad putred, cu totul jenant (basca o coloana sonora din Miaunel si Balanel), aflam de la “jurnalistii” militari ca avem la Valcele langa Brasov, o unitate de aparare AA (Batalionul 5 de rachete sol-aer din Brigada 1 rachete) dotata cu Volhov. Bineinteles ca unitatea isi poate indeplini misiunile de lupta! Cu Volhovul?! Ei da, cu Volhovul .

Emisiunea poate fi vizionata AICI, fiind vorba de cea din 20 martie.

Pana aici nimic deosebit, toata lumea cunoaste respectiva locatia, dar ceea ce nu stiam este ca in aceasta unitate exista prima echipa de servanti (cei care incarca si pregatesc racheta de lansare) incadrata numai cu personal feminin! Ei bine, trag fetele de rachete, topaie si rotesc la manivele de mai mare dragul, reporterul chiar remarcand ca sunt (fetele adica) ”usor extenuate” (aici putem comenta, ca un om poate fi extenuat – maxim de obosit – nu si “usor extenuat”. “Un pic extenuat” e ca si cum ai spune ca o femeie este “doar putin gravida” ).

Dar trecand peste scoala celor de la ProPatria, cadem in extaz, ba ne dau si lacrimile in fata remarcilor poetice ale zaludului de “jurnalist” care ne indeamna sa observam: “operatiile rapide ale servantilor si miscarile spectaculoase ale rachetei” , “caloriile arse, totul precedeat de comenzi ferme, carora le urmeaza rapoarte la fel de exacte, care fac dealurile de la Valcele sa raspunda prin ecou, strigatului fetelor de la bateria a II-a, care trimit un mesaj cat se poate de clar”… Mesaj pe care io nu-l pricep deloc. Balet, poezie, ecouri si gingasie, toate intr-o singura fraza de efectiv iti dau lacrimiile de emotiune! Sau ti se zburleste pielea de scarba…

Acum, pe astia de la ProPatria ii stim, vai de capul lor, limbaj de lemn Tanase, reportaje searbade si jenant de propagandistice (Vocea Rusiei era de cinci stele pe langa astia), una peste alta vai de ei, dar mi-a ramas in cap o intrebare: de ce a tinut respectivul batalion sa incadreze o echipa numai cu femei?! In regulamentele militare femeile si barbati sunt egali si nicaieri nu exista vreun articol care sa segregeze cele doua sexe. Ba dimpotriva, bunul-simt iti indica sa formezi echipe mixte.

Asadar cum s-a ajuns ca o grupa de servanti AA sa fie incadrata numai cu femei?! Aici avem doua explicatii:

• Prima ar fi ca ProPatria minte cu nerusinare si totul nu-i decat o actiune tampa de PR, fetele fiind in realitate imprastiate pe la alte grupe, asa cum ar fi normal;
• A doua ar fi ca “chestiunea” este reala si atunci MApN si-a creat o astfel de unitate tot pe motive de PR, la fel precum femeia comandant de nava in marina, sau doamna –conductor-de-tanc, sau femeia pilot de vantoare, etc.

Totul fiind doar o manareala fara sens atat timp cat este ok sa avem femei in armata, nu-i normal insa sa le avem pe functii care le-ar putea aduce in prima linie, decat daca chiar fac fata. Ori la ce doamne si domnisoare am vazut eu pe la TV, dati-mi voie sa ma cam indoiesc de acest lucru, daca mai adaug si cele vazute cu ochii mei – de 1 Decembrie acum doi ani– cand am vazut doua taranci, grase si cu fete de bovine, angajate in PM. Basca ca le-au scos si in strada sa vaza lumea in ce hal am ajuns.

Bineinteles acum, in criza economica, slujbele sunt rare, iar armata are inca ce sa ofere, dar stau si ma intreb cate astfel de doamne si domnisoare (si o gramada de domni de altfel) fara nici o legatura cu sistemul militar, fara nici o calitate (macar fizica care sa-i recomande) paraziteaza astazi cele 75 de mii de posturi de militari  pe care MApNul le are in organigrama?!

Pentru ca alea doua taranci din Politia Militara, pe care le-am vazut o ochii mei, nu erau in stare sa faca nici macar o tractiune la bara sau macar o genoflexiune, iar domnisoara care se dadea mecanic-conductor pe T 55 avea mainile prea frumoase, degetele prea subtiri si ingrijite, ca sa ma convinga ca a pus vreodata in viata ei mana sa repare tancul (sau pe-o cheie de 34) ala sau sa-i puna la loc macar o senila…

Asadar cam astea sunt vestile, bune, proaste, voi hotarati, dar in linii mari, daca adunam tot gunoiul, toata propaganda prosteasca, toti imbecilii, toti generalii de carton si ii impartim la 1400 de colonei, dracu stie cat peste suta de generali, si apoi ne uitam la partea tehnica a sistemului de aparare ne apuca ori frica ori un ras foarte (ne)sanatos.

Si la sfarsit o intrebare si un indemn.

Intrebarea este de ce aia de la ProPatria trebuie in mod obligatoru sa fie militari?! Nu poa’ sa fie ei tivili?! Si daca tot fac propaganda, nu poa’ sa faca daia de buna calitate, sa nu te plezneasca greata cand o vezi si o  auzi?!

Indemnul este tot pentru ProPatria: ”lasati-ne bah in pace si cautati-va o slujba cinstita in presa privata, asta daca cineva ar fi suficient de retardat sa angajeze pe vreunul dintre voi, dupa ce in prealabil ar urmari 1-2 “emisiuni” de-ale voastre…

Pentru ca se vedea treaba domn” maior sau ce-o mai fi acum, Benone Neagoe  a lasat multi pui prin redactie. Omul ala fiind, din punctul meu de vedere, chintesenta „jurnalismului” de cea mai joasa calitate, rege al limbajului de lemn, imparat al reusitei in a crea o senzatie neplacuta in zona stomacului numa’ cand ii auzeai glasul.

GeorgeGMT

The post Vesti din Armata Romana appeared first on Romania Military.

                                          BALON DE OBSERVATIE GERMAN TIP DRAKEN

Zorii zilei de 22 mai 1916, o noua zi a “Abatorului” de la Verdun incepe…(21 februarie-21 iulie, 700.000 de victime). Aici, la Verdun, germanii aruncasera in lupta 168 de aeronave, 12 baloane de observatie captive si 4 dirijabile (Luftschiff-Truppe/Luft.Britanicii le spuneau “airship/nava aeriana”. Ei bine, Zeppelinul este considerat primul “bombardier strategic”, insa erau periculoase si fragile.Interesant este faptul ca germanii au inventat bombardamentul strategic in WW I, cand ceilalti beligeranti inca foloseau bombardamentul tactic –distrugerea punctuala cu ajutorul artileriei a tintelor aflate in apropierea frontului sau pe campul de lupta. Bombardamentul strategic era cu totul altceva, acesta permitand atacarea si distrugerea prin bombardament aerian a tintelor sau obiectivelor strategice aflate mult in spatele frontului –orase, fabrici, infrastructura, etc –afectand grav moralul populatiei civile si efortul de razboi al inamicului, fortandu-l s-a ceara pace. Strategia bombardamentului strategic avea sa fie perfectionata de catre americani si britanici in WW II), insumand probabil/cel putin 2000 de oameni, grupati in Flieger Abteilung/Fl.Abt (Aviatia de Vanatoare se grupase la Verdun, provizoriu, in ceea ce ei numeau KEK/Kampfeinsitzerzkommandos/Comandamentul de Lupta cu un Singur Loc. Doua KEK s-au format initial, cel de Nord si cel de Sud, avand in componenta lor aeronave de vanatoare. Celelalte aeronave erau organizate in Staffel separate in cadrul Fl.Abt.:aeronave de bombardament/Bomberstaffel/Bosta; aeronave de recunoastere cu misiuni secundare de bombardament si atac la sol; aeronave de ghidare a focului artileriei/Flieger-Abteilung Artillerie/FA-A de la sol; baloane de observatie/Ballonzug/BZ. Principalele aerodromuri germane erau la Bantheville, Jametz si Avillers), fiind superiori numeric francezilor –acestia avand doar doua escadrile de vanatoare (Nieuport 23 si Nieuport 67. Prima escadrila franceza de vanatoare a fost Nieuport 65, echipata cu 11 aeronave Nieuport. Francezii numerotau escadrilele in functie de tipul de aeronava cu care erau dotate si un numar, spre exemplu: N-Nieuport; C-Caudron; MS –Morane-Saulnier; MF –Maurice Farman), patru escadrile dotate cu aeronave biloc (C-11/18/32 si MF-63. La Escadrila 32 erau detasati si 5 piloti apartinand Royal Naval Air Service/RNAS). Per total, francezii erau depasiti de catre germani in proportie de 2-1 la aeronave de vanatoare, 3-1 la celelalte.

                                                   Balon de observatie Caquot

Francezii mai aveau si doua companii de aerostieri, Compania 28 si Compania 31, fiecare avand cate 2-3 baloane in dotare, tip Caquot –aveau rolul de a observa miscarile inamicului si a dirija tragerile artileriei (la noi, in cadrul Companiei de Telegrafie apartinand Regimentului 1 Geniu din Bucuresti s-a infiintat prima unitate de aerostate din Armata Romana, in anul 1893. Se afla sub comanda locotenentului Eugen Asachi. La intrarea in WW I, dotarea Corpului Aerian Roman era precara, doar 24 de aeronave de recunoastere neinarmate. Germanii si austriecii aveau 250 de aeronave, 20 de companii de aerostatie, 5 zeppeline. Situatia avea sa se imbunatateasca odata cu sosirea misiunii militare franceze condusa de generalul Henry Berthelot, astfel ca, in iarna lui 1917, Aviatia Romana avea in serviciu 13 escadrile –de vanatoare/recunoastere/bombardament/recunoastere indepartata/bombardament strategic –insumand peste 100 de aeronave si 5 companii de aerostatie).

                                                                      YVES LE PRIEUR

Asa cum mentionam la debutul articolului, la Verdun o noua zi de lupte era pe cale sa-nceapa. Aerostierii germani erau la post in baloane captive (legate prin cabluri la sol. Observatorul statea intr-un cos din rachita suspendat sub balon) tip Draken/Zmeul/Dragonul amplasate in spatele liniilor proprii (acestea erau baloane de observatie captive ce se puteau ridica la altitudini cuprinse intre 300/305-1220 m. Erau o platforma relativ stabila, observatorii aerieni germani putand detecta, in conditii ideale, oameni de la 8-10 km/un camion de la 24 km/foc de artilerie de la 48-64 km pe timp de noapte, datorita flacarii de la gura tevii tunurilor. Draken avea forma specifica unui carnat –chiar era poreclit de catre francezi “balonul carnat” –avand aproximativ 60 m lungime si 15 m in diametru, fiind umplut cu 850 mc de hidrogen, gaz extrem de inflamabil. Pe-atunci i se mai spunea si “gaz de iluminare”, fiind folosit si in gospodarii la lampile cu gaz. Balonul era realizat din panza cauciucata din bumbac –germanii foloseau pe-atunci gutaperca, o substanta asemanatoare cauciucului obtinuta din frunzele unor plante tropicale.

De regula, baloanele erau vopsite in galben sau gri. Se pare ca spre sfarsitul razboiului inlocuisera hidrogenul cu heliul, un gaz inert ce facea balonul mult mai sigur in exploatare –nu este cert daca au avut astfel de baloane pe Frontul de Vest. Cert este faptul c-au produs cantitati limitate de heliu, si-asta spre sfarsitul razboiului. Pentru umflarea balonului se folosea un generator de hidrogen mobil, tractat hipo. Aerostierii erau numiti Feldluftschiffer –cel mai renumit fiind maiorul Hermann Thomsen, aeronaut cu experienta), cand au observat cateva aeronave franceze Nieuport ce trageau inspre ei niste proiectile ciudate ce faceau mult fum, asemenea artificiilor.

Nu mult dupa aceea, sase baloane s-au prabusit in flacari (per total, la acea data germanii operau la Verdun 14 unitati. In februarie 1915 aveau doar 9 baloane pe intreg frontul de Vest, iar la data primului atac de la Verdun, 21 februarie 1915, acestea ajunsesera la 12 unitati), o imagine terifianta a ceea ce le rezerva viitorul. Aerostierii germani asistasera fara sa stie la prima utilizare a unor rachete aer-aer din istorie, chiar daca acele “ciudatenii” erau de o simplitate dezarmanta. Aparuse o arma noua, creatie franceza, racheta Le Prieur, ce este considerata a fi prima racheta aer-aer operationala din istorie.

                                                     RACHETA CONGREVE -1805

Arma, ca design, nu era deloc noua, fiind inventata de catre chinezi cu sute de ani inainte, facandu-si aparitia in Europa abia in secolul al 14-lea. Foarte probabil, chinezii inventasera un proiectil incendiar ce semana foarte mult cu o sulita, numindu-l “sulita de foc”, acesta fiind propulsat cel mai probabil de pulbere neagra (un amestec de salpetru, sulf si praf de carbune de lemn). Pulberea neagra era dispusa intr-un tub de bambus ce era atasat la o tija de lemn –design ce seamana teribil cu Le Prieur din WW I. Mongolii au folosit astfel de proiectile la Budapesta/1241 si Belgrad/1258. I-au urmat indienii si britanicii (William Congreve in 1804. Racheta sa avea 15 kg si autonomie de 2500-3000 m), dar si multi altii prin Europa, despre toate acestea in articole viitoare…

                                                               DETALII RACHETE

Fuzeea-racheta, fiindca asta era, a aparut din necesitate. Din necesitatea de a combate baloanele de observatie germane ce dirijau/corectau tirul artileriei, liniile franceze aflandu-se sub bombardament constant inca de la debutul bataliei de la Verdun, in februarie 1916. Aceste bombardamente erau extrem de eficiente exasperand ofiterii francezi, basca trupele din subordine, cerandu-se imperios o solutie. Solutia avea sa vina in persoana locotenentului de marina, Yves Paul Gaston Le Prieur (bun cunoscator al limbii japoneze, a fost chiar traducator in cadrul ambasadei franceze de la Tokio. A fost primul francez ce-a castigat centura neagra la judo, si primul strain ce-a decolat cu un planor de pe sol japonez, in data de 5 decembrie 1909 –primul zbor cu echipaj uman din Japonia. Acest planor a fost realizat impreuna cu locotenentul Shirou Aibara din cadrul Marinei Imperiale, si profesorul Aikitsu Tanakadate de la Universitatea din Tokio. Primul exemplar, numit Le Prieur No.1, n-a fost pilotat, insa cel de-al doilea exemplar, Le Prieur No.2, a decolat zburand 200 m la 10 m altitudine. La mansa se afla Le Prieur), acesta propunand Marelui Stat Major Francez un proiectil-fuzee extrem de simplu de produs, proiectil ce fusese testat pe o aripa de aeronava Voisin, aripa fiind montata pe un automobil Picard Pictet/Pic-Pic, si-asta fiindca acesta era printre putinele automobile capabile s-atinga 120 km/h in acele vremuri.

                                                                            Test la sol

Testele s-au dovedit a avea succes captand interesul generalilor francezi ce-o doreau rapid instalata pe aeronave. Acest proiectil era realizat din carton sau din panza de in imbibata cu rasini, doar varful conic fiind realizat din lemn si, fiind ascutit (unele surse mentioneaza montarea unor lame de cutit), putea perfora panza cauciucata a balonului si, odata patruns in interior, fuzeea aprindea hidrogenul provocand explozia. Acest proiectil continea o mica cantitate de nisip pentru balast dispus la partea frontala, restul structurii din carton continand pulbere neagra (200 grame), aceasta avand rol de propulsor/material combustibil. “Coada” rachetei-fuzee era fomata dintr-o tija de lemn (de obicei era realizata din lemn de pin, avea sectiune patrata, diametrul fiind probabil de 15 mm) cu lungimea de aproximativ 1,50 m (lungime totala racheta -2 m), aceasta fiind introdusa intr-o teava metalica subtire/tub de lansare. Racheta-fuzee avea calibrul 37 mm si 75 cm lungime, era imprecisa si, ca umare, aeronavele franceze trebuiau sa se apropie la minim 100-115-120-150 m de aerostat pentru a fi eficiente. Acest fapt a cauzat ingrijorare in randul pilotilor francezi, acestia temandu-se c-ar putea fi si ei doborati de explozia balonului umplut cu hidrogen dar, cu toate acestea le-au folosit cu eficienta remarcabila.

                                                                ARMARE CU LE PRIEUR

Primele aeronave dotate cu rachete-fuzee au fost biplanele Nieuport 11 (probabil)/16/17, acestea avand cate 8 rachete montate intre planuri/aripi, tuburile de lansare fiind dispuse pe montanti in pozitie inclinata, fiecare aripa avea cate 4 lansatoare. Darea focului se facea electric printr-un comutator dispus pe mansa aeronavei, rachetele fiind trase doua cate doua, insa pilotii francezi au descoperit curand ca pentru a putea si nimeri balonul era necesar sa se apropie la mai putin de 100-115 m de acesta, si-asta fiindca rachetele erau imprecise avand raza de imprastiere mare. Acest fapt ii expunea la efectele exploziei balonului si la focul deschis de catre aerostieri –observatorii erau inarmati la bodul balonului, de regula cu pusti si pistoale, dar uneori luau si o mitraliera, caz in care scadea altitudinea pe motiv de greutate. Bineanteles, erau usor de doborat de catre aviatorii inamici, erau precum “ratele” pentru acestia dupa cum mentiona un pilot francez in notitele sale.

                                           CHARLES NUNGESSER SI AL SAU NIEUPORT

Atacul asupra aerostatului se facea impotriva vantului cu aeronava in picaj la 45◦, pe directia lungimii acestuia, obiectivul fiind fixat la vedere. Aprinderea rachetelor se facea cu intarziere, nu exista temporizare, astfel ca pilotul trebuia sa mentina tinta pana ce pleca si ultima racheta, ceea ce nu era tocmai usor. Cu toate acestea, cu astfel de rachete s-au doborat aproximativ 50 de baloane captive tip Draken numai la Verdun, insa niciun zeppelin n-a fost dat jos cu asa ceva, cu toate ca britanicii le-au folosit si ei (exista mentiuni ca dirijabilul L77 ar fi fost doborat de catre aeronave Nieuport dotate cu rachete Le Prieur, insa este incert faptul, deoarece in evidentele germane acesta apare ca fiind doborat de catre tunarii antiaerieni francezi deasupra Parisului, pe data de 26 februarie 1916. La acea data, Le Prieur nu se afla inca in uz). Au fost in uzul francezilor, belgienilor, italienilor, englezilor si…romanilor. Astfel de rachete au dotat urmatoarele tipuri de aeronave: Nieuport 11/16/17; Spad 7 (6 rachete)/13; Sopwith Pat/Pup/Camel; Farman HF.20/21; BE.2/12 (10 rachete). Unele surse mentioneaza ca germanii ar fi capturat astfel de rachete pe care le-ar fi testat pe unele aeronave, incert totusi.

                                                            INSTALATIA LE PRIEUR

Desi era o arma ce promitea, cariera lor operationala a fost extrem de scurta, intre timp aparuse glontul incendiar, mult mai eficient, mai sigur in exploatare si mai usor de operat de catre piloti (se tragea cu mitralierele din dotarea aeronavei) si, ca urmare, Le Prieur a inceput sa iasa treptat din dotare in cursul anului 1918, fapt ce-a intrerupt cu totul dezvoltarea acestei arme. Dar, cu toate neajunsurile ei, aceasta racheta empirica a reprezentat, conform utilizarii, o arma aer-aer, unii experti numind-o “racheta anti-balon”.

                                        NIEUPORT-11 CU RACHETE LE PRIEUR

Asa cum am mentionat in cursul articolului, Corpul Aerian Roman a avut in dotare aeronave Nieuport armate cu rachete Le Prieur, acestea fiind primite din Franta in perioada 15 august 1916-1 octombrie 1917 si Anglia. Romania a achizitionat, per total, 322 de aeronave din cele doua tari. Romania a primit doar aeronave Nieuport dotate cu rachete Le Prieur (aviatorii romani au doborat cel putin doua baloane de observatie germane tip Draken, utilizand rachete Le Prieur), acestea dotand Escadrila 11 (infiintata in iunie 1917, apartinea de Grupul 2 Aeronautic Tecuci. Aici a zburat pe un Farman 40 si Victor Anastasiu, cel ce-avea sa-nfiinteze in 1920, Centrul de Medicina Aeronautica. Pe data de 3 martie 1916 obtine brevetul de zbor devenind primul medic-pilot din lume. La 1 septembrie 1917 este avansat maior si devine medicul-sef al Grupului 2 Aeronautic Tecuci, organizand primul spital aeronautic din Romania. Despre eroii si elitele noastre, oameni cu care ne putem mandri, nu se vorbeste aproape deloc…In schimb invatam despre istoria altora, despre elitele altora, despre, despre…Pentru scurt timp la Tecuci a functionat si Scoala Militara de Aviatie) si Escadrila 1 (Grupul 1 Aeronautic Buzau, comandat in 1916 de catre Capitan-aviator Alexandru Sturdza). Au primit si-au facut treaba foarte buna cu ele, Corpul Aerian Roman putandu-se lauda cu plutonierul de marina, aviator Ioan Muntenescu, pilot pe un Nieuport 11 ce apartinea de Escadrila 11, comandata de catre Capitan-aviator inginer Stefan Protopopescu (posesorul primului brevet de pilot militar din Romania), considerat unul dintre asii Aviatiei de Vanatoare romane din WW I.

                            SOPWITH CAMEL ARMAT CU RACHETE LE PRIEUR

Indrazneala si curajul lui Muntenescu au atras admiratia comandantului Armatei a II-a, generalul Alexandru Averescu, care i-a si spus urmatoarele cuvinte: “Nu te mai baga asa cu aeroplanul in mijlocul dusmanilor, ca poate sa se intample o nenorocire, un glont ratacit…”. Muntenescu i-a replicat cu memorabile si inaltatoare cuvinte: “Eu sunt roman, domnule general, si romanul trebuie sa-si sacrifice viata. Sunt roman si trebuie sa mor pentru tara mea aparandu-mi patria cu riscul vietii”. Generalul Averescu nu vorbea degeaba, fiindca doar in data de 7 noiembrie 1917, Ioan Muntenescu la mansa Nieuport Nr.1245 a doborat doua Fokker. Avea sa piarda lupta cu trei aeronave germane de recunoastere inarmate, extrem de performante pe-atunci, de tip LVG Roland C.II, nu mult dupa aceea, prabusindu-se cu aeronava de la 30 m inaltime pe Aerodromul Tecuci, datorita ranilor grave. Avea sa fie decorat pentru curaj si eroism, post-mortem, prin Inaltul Decret Regal nr.1327 din 11/24 noiembrie 1917 cu medalia “Virtutea Militara” cu spade clasa a II-a. La inmormantarea lui Ioan Muntenescu, comandantul Grupului 2 Aeronautic Tecuci, Maior-aviator Andrei Popovici, spunea impresionante cuvinte: “Il iubeam nespus de mult pe Muntenescu, caci merita sa fie iubit pentru bunatatea lui simpla, pentru credinta sa, pentru cuvantul drept, fara ipocrizie, pentru demnitatea si curajul pe care il proba cu prisosinta si care sunt apanajul fiintelor inzestrate exceptional, al eroilor”. Asa e dragi cititori, fie-mi divagatia cu iertare, dar macar asa putem pune si noi o stavila in calea uitarii si nemerniciei celor ce vor sa ne trecem EROII in uitare, a celor care ne rescriu astazi ISTORIA si TRECUTUL pe considerente mincinoase si interese ce nu fac nicicum bine acestei natii. Eroul Muntenescu nu mai are nici mormant, se cunoaste doar faptul c-a fost ingropat la marginea terenului de zbor de la Tecuci, insa nemernicia comunismului impus de Moscova a distrus totul…

                                        Nieuport 11 romanesc in septembrie 1917

Si n-a fost nicicum singurul, multi EROI zacand far’ de cruce si far’ de alinare, fiind facuti uitati de lichelele si slugoii Moscovei. Scarbe nenorocite! Pentru mai multe detalii, sursa aici: www.once.ro/carti/…vol%20II/001%20Valeriu%20Avram.pdf.

Respect si multumiri autorului pentru stradania sa de a scoate la lumina Eroii Uitati ai Romaniei din WW I –Profesor universitar doctor, Valeriu Avram.

    WW

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Intenet

www.firstworldwar.com/atoz/leprieur.htm

www.theaerodrome.com/…/showthread.php?t…

www.dieselpunks.org/…/knights-of-the-air-le–p…

www.thefewgoodmen.com

www.century-of-flight.net/…/first_bomb.htm

www.avalanchepress.com/VerdunAirWar.php

www.once.ro/carti/…vol%20II/001%20Valeriu%20Avram.pdf

The post LE PRIEUR appeared first on Romania Military.

Conform www.passarodeferro.com Fotografii: Marco Casaleiro, la Baza Aeriana #5 Monte Real, 5 aprilie, ora locala 12:00-12:30, in conditii „nu prea” ideale de luminozitate (confirmare de la Jorge Ruivo).

Richard

The post F-16 cocar romeno!!! appeared first on Romania Military.

Dupa atatea vesti depresive din ultima vreme, ar fi timpul sa apara si o veste mai buna.

Pana la urma cei de la Cugir au reusit sa apara cu ceva cat de cat mai nou pe piata de arme. Nu este arma noua de asalt pentru Armata Romana, ci vechea arma de asalt WASR (sportivizata ) cu pat, uluc, tragaci si compensator made in USA si redenumita RH10 vanduta de Century Arms in SUA.

Cumva trebuie sa se vanda si acolo…

Legal ma refer, pentru ca in Mexic este considerata arma traficantilor.

WASR era denumirea PM-ului in calibrul 7,62mm vandut in SUA si care a avut o evolutie a calitatii de la execrabil la foarte buna. In ultimii doi ani se pare ca au fost niste evolutii in bine la Cugir deoarece parerea este ca a avut loc o crestere semnificativa a calitatii armelor.

Deci RH10 a ajuns pe piata americana la inceputul anului 2016 si a inceput „sa dea din coate” sa-si faca loc pe piata.

Revenind la subiect, dupa o intrare oarecum super extaziata, dar de asteptat, de la canalul Sootch00:

https://www.youtube.com/watch?v=SiKsTlCN96o

Cei de la AK Operators Union fac un review la sange si ne aduc cu picioarele pe pamant aratandu-ne cateva probleme de calitate, oarecum inexplicabile pentru o arma de 800$ (este un salt de la 350$! de acum 4-5 ani): nituri crapate si inaltator neutilizabil (apertura prea mica):

https://www.youtube.com/watch?v=ULUj3Vl_9e4

Iar pe urma ne ridica in ceruri facand un test de anduranta care l-ar face si pe Mikhail Timofeyevich Kalashnikov sa fie mandru de realizare si sa-i numeasca pe cei de la Cugir ca fiind rusi (este un compliment!).

Ingropata in nisip, aruncata in apa, facut flotari pe arma (o fi fost iarba uda?), tractiuni folosind incarcatorul pe post de carlig (o fi fost creanga…¯\_(ツ)_/¯), trecut cu ATV-ul peste arma, aruncata de pe o stanca, etc.

Ti se strange inima cand vezi in ce hal este arma tratata si totusi se comporta mai mult decat onorabil:

https://www.youtube.com/watch?v=M3jxQBjgOnI

Cei de la Fabrica de Arme Cugir ar face bine sa faca o mica sedinta cu cei de la departamentul de asigurare al calitatii si in rest felicitari.

Se pare ca au un produs cu cautare pe piata americana care, atentie, tinde sa intre in clasa AK-urilor de calitate care pana de curand era net dominata de Arsenal Bulgaria (facute in SUA) si Zastava din Serbia (PAP).

In Romania o sa-i admiram pe altii cum o folosesc.

PS: de ce nu au pus capacul ala articulat si sina Picatinny? Sarbii nu au nici un fel de greturi!

http://www.zastava-arms.rs/en/civilianproduct/semiautomatic-sporting-rifle-pap

Lucian G

The post Arma Noua de Asalt Romaneasca! Oarecum… RH10 appeared first on Romania Military.

F 16 dotat cu Sniper

Astfel, in articolul din 3 decembrie 2014 va informam ca Romania s-a hotarat sa cumpere un numar necunoscut,  de SNIPER ADVANCED TARGETING PODS (AN/AAQ-33), de la Lockheed Martin, sau poate doar ceva piese de schimb…

Mai mult nu stim si nici nu spunem De ce? Pentru ca (si acum citam englezismul de la sursa)…SNIPER ATP LRU Containers, Contract Award Dollar Amount: $49,846.

Numai atat? Care-i spilul? Cumparam una bucata…carcasa? Vreuna din alea din contractul in comun cu Thailanda (din linkul de mai sus)…a ruginit sau a fost zgariata intre timp? Nu poate fi luata la ciocan?

Sau poate prin „containers” se intelege cutia in care sta stocat Sniperul? Nu radeti, ca vorbim totusi de Lockheed Martin si, ca sa-l citesc pe Julius Levinson (evreul in varsta din…”Independence Day”) : You don’t actually think they spend $20,000 on a hammer, $30,000 on a toilet seat, do you?

Scump ciocan, scump…

In fond, prin 2001, cand USAF a dat publicitatii contractul de 843 de milioane dolari pentru 522 de Sniper ATP, au cam rezultat la botul calului, vreo 1,6 milioane pe fiecare dracovenie, cu toate hangaralele incluse.

Sursa: AICI

Ok, hai ca mai aruncam ceva in amestec, „o solicitare”, ca sa iasa ciorba mai buna, sa nu zicem ca ne pierdem vremea cu articolul asta: Electrical Power Distribution, NSF Deveselu Romania over a 24 month period for an estimated total consumption of 30,000 MWh (Megawatt Hours) per year.

The post RoAF mai cumpara SNIPER…cica. appeared first on Romania Military.

Turcii de la Otokar au anuntat public ca sunt gata – daca primesc comanda – sa inceapa productia de serie a primului tanc turcesc – Altay. “We are ready for the job, with our human resource, from the subcontractor to our workers, experience, abilities and our passion to serve the best for our country.”

In principiu prima comanda ar trebui sa fie de 250 de bucati, iar Otokar este probabil favorita atat timp cat aceeasi companie a construit si prototipul, in 2012.

Altay pare un tanc modern, proiectat fiind cu ajutorul coreenilor si adoptand multe solutii de la K1. Turcii folosesc si un tun de 120mm/55 calibre, produs in tara sub licenta coreana, iar motorul – cel mai probabil – va fi unul german – MTU.

Problema motorului insa nu a fost definitiv rezolvata, nici un fabricant fiind de acord sa vanda turcilor licenta pentru fabricarea locala a unui motor de 1500cp, germanii de la MTU oferind motorizarea doar pentru tancurile armatei turce nu si pentru un eventual export. Asadar, pe zona motorului, turcii au contractat o companie austriaca care ar trebui sa-i invete sa fabrice un motor de tanc performant cam in doi ani.

Acum daca tot vorbim de tancurile turcilor, nu pot sa nu reamintesc de RFI-ul recent lansat de MApN, in care se solicita informatii despre o posibila comnda de 276 tancuri (noi sau sh) si optiunile posibile pe care le-am avea.

In primul rand 276 de tancuri costa mult, foarte mult, daca luam in considerare ca doar un Abrams sh revitalizat complet face 3 milioane de dolari (adica +3 sferturi de miliard), plus logistica, munitia, etc, etc.

Dupa cum am vazut in RFI, Armata doreste si piese de schimb pentru doi ani, plus vehicule tehnice pe acelasi sasiu…

Si aici ne gandim ce oferte am putea primi:

• Clasicul deja Leopard 2, nu stim ce varianta. De gandit aici daca se gasesc 276 de tancuri (dintr-o singura sursa), basca modenizarea si revitalizarea; pentru o achizitie sh este un numar mare;
• Abrams. Acest tanc tot apare in discutiile noastre dar sansa sa-l avem in dotare este macar foarte indepartat.

Si mai departe nu mai stiu, adica chiar nu vad ce alte solutii am avea. Francezii cu Leclerc ies din discutie – putine tancuri operationale, nu se mai fabrica, britancii idem si cam astia-s toti.

Sansa va fi probabil pe Leopard 2 aduse cine stie de unde si modernizate (macar revitalizate) cine stie cu cine. Dar programul este foarte scump si va fi nevoie de o alocatie bugetara multi anuala, desi in acest moment chiar nu vad cine ar putea sa ne ofere 276 tancuri sh, pentru ca la tancuri noi nici macar nu visez (daca deliram ar fi Leopard 2A7, pentru ca alt tanc nu se mai afla astazi in fabricatie).

PS – In respectivul RFI mai este o “chestie” ciudata si anume cerinta ca tancul castigator (nou sau sh) sa poata lansa rachete AT  pe tun, ori eu nu stiu (si chiar va rog sa ma corectati) ca vreun tanc produs astazi intr-o tara NATO, sau care macar este astazi operational, sa aiba integrata vreo racheta AT lansabila pe teava tunului.

Stiu insa ca Merkava face acest lucru cu racheta AT Lahat…

GeorgeGMT

The post Altay aproape de productia de serie appeared first on Romania Military.

…și poze noi cu ”F-16 cocar romeno”, 15123 și 15125!

Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că programele de achiziție pe care MApN le derulează în contextul procesului de modernizare a Armatei Române urmăresc să genereze efecte pozitive în industria de apărare, dar și în economia națională.

Procesul de modernizare a Armatei Române este, aș spune eu, în faza de început. Armata va primi acei 2% din PIB, dar îi va primi începând din 2017, iar perioada în care ne aflăm este una tulbure, lucrurile se schimbă într-un ritm alert. Cam în cât timp credeți că armata poate fi pregătită astfel încât să aibă capacitatea de a descuraja actori regionali care ar amenința securitatea României? 
Mihnea Motoc: În direcția aceasta ne îndreptăm. Alocarea mai mare pentru apărare, care este deja consemnată în cursul acestui an. Guvernul a aprobat un buget semnificativ crescut pentru domeniul apărării, respectiv proiecția pe care ne putem baza dat fiind acordul politic transpartinic de alocare a 2% din PIB începând cu anul viitor pentru cel puțin un deceniu. Toate acestea sunt menite să ducă la o creștere reală a capacității de apărare a țării. Așa am interpretat noi misiunea intrinsecă a acestei alocații suplimentare pentru apărare. Am luat-o ca o mare responsabilitate. Un prim pas pe care l-am făcut în această direcție a fost dirijarea a aproximativ 29% din bugetul care ne revine pentru achiziții; pe de-o parte pentru revitalizarea unor capabilități existente, pe de altă parte achiziționarea unor capabilități moderne, critic necesare pentru categoriile de forțe ale armatei noastre.

Cu această alocare pentru achiziții am depășit (…) nivelul recomandat de NATO, care se situează în jurul a 20%, dar acest lucru trebuie măsurat în raport cu faptul că, până recent, domeniul a fost considerabil subfinanțat. Deci, avem mult de recuperat, trebuie să facem opțiunile cele mai inteligente, cele mai eficiente, tocmai pentru a genera efectele strategice la care vă referiți în întrebarea dumneavoastră. A fost important și să fim limpezi, clari, deciși în privința atât a echilibrelor, cât și a principiilor pe care le urmăm — și până acum ne încadrăm bine în acestea — respectiv, echilibrul între nevoia de a aloca resurse pentru continuarea programelor multianuale deja derulate. Vă dau un exemplu: programul avion multirol F-16. Anul acesta pregătim condițiile necesare pentru derularea procedurilor de atribuire a escadrilei a doua de asemenea aparate în anul ce vine, în echilibru cu lansarea unor programe noi. Principalul proces în acest sens e acela care se va derula și finaliza în cursul acestui an, etapa a doua de modernizare a celor două fregate T22R. Acesta ar fi un principiu, o linie de abordare.

Am încercat și reușit în proiecția de achiziții pe care o avem anul acesta asigurarea unui echilibru optim și între cele trei categorii de forțe, care nu a existat întotdeauna. Poate o să am ocazia să detaliez puțin ce avem în vedere aici. În sfârșit, totul se fundamentează și pe o preocupare maximă de asigurare a integrității, corectitudinii și legalității procedurilor care se desfășoară în acest domeniu.

O ultimă, dar nu mai puțin importantă direcție de acțiune și preocupare foarte strictă a noastră este aceea ca programele pe care le lansăm să genereze efecte pozitive pentru industria națională de apărare, pentru economia națională. Este o condiție pe care o avem în vedere pentru toate programele ce vor fi lansate într-o abordare mai strategică, mai pe termen lung, deci care generează o previzibilitate în privința necesităților și a comenzilor pe care le vom da. Aici avem în vedere, în primul rând, acoperirea unui necesar considerabil de vehicule pentru Forțele Terestre. Vorbim de transportoare blindate de trupe 8 x 8, de vehicule 4 x 4 pe roți sau șenilate și platforme multifuncționale de transport, camioanele care sunt necesare armatei. Sunt mai mult de 20 de tipuri care vor trebui să intre în dotarea forțelor noastre armate. La toate avem în vedere o proiecție pe termen lung, încheierea unor acorduri cu realizarea în integralitate a producției în România. Acest lucru a început să fie deja cunoscut la nivelul partenerilor de forță, de renume mondial, cu tradiție și experiență cu domeniu. Ei știu că vor trebui să ia în considerare soluția bazată pe colaborarea cu industria noastră de apărare pentru a fi selectați.

La fel, tot în planul necesităților la nivelul Forțelor Terestre avem în vedere derularea unui proiect pilot în domeniul sistemelor de comunicații și informatică. Aici am vedea lucrurile dezvoltându-se în jurul unei soluții proprii, naționale, generate de companiile noastre cu aceeași așteptare de generare de efecte benefice în România. Dacă adăugăm la acest lucru faptul că am impus drept o condiție esențială atribuirea lucrărilor de modernizare a celor două fregate ca navele să rămână în țară, rezultă că integratorul va fi, foarte probabil, un operator din România, un șantier naval, cel mai probabil, și, de asemenea, o serie de posibilități de subcontractare în țară.

Deci, acest principiu pe care l-am enunțat la urmă este, de fapt, unul dintre cele mai importante, dacă nu cel mai important, care ne călăuzește în politica de achiziții în cadrul alocării bugetare pe 2016 și în perspectivă.

Ați menționat mai devreme intenția de a achiziționa o nouă escadrilă de F-16. În aceste condiții, va mai fi nevoie de operaționalizarea altor baze aeriene, față de cele care există deja? 
Mihnea Motoc: Infrastructura pentru preluarea aparatelor F-16 va trebui oricum finalizată. Suntem în grafic cu lucrările, însă mai rămân de luat unele măsuri în așa fel încât primele aparate care vor sosi și vor purta inscripția Forțelor Aeriene Române — vor sosi în septembrie — să poată fi operate în România. Când vorbim de etapa a doua de achiziționare de aparate F-16 trebuie să fim conștienți că suntem în proiecția din programul “Armata 2027”, deci sunt chestiuni care sunt planificate pe termen mediu și în această concepție intră și acoperirea infrastructurii necesare. Dacă vorbim de trecerea la capabilități aeriene F-16, este vorba de mai mult decât infrastructura aferentă necesară deservirii lor și operării lor. O investiție foarte importantă este cea în formarea personalului. Vor trebui operate modificări considerabile în curicula de educație specializată, în manualele de instructaj în acest domeniu. Este, practic, vorba de trecerea la o cu totul altă filosofie în materie.

Eu vă întrebam dacă, în condițiile în care mai vin încă 12 aparate F-16, sunt suficiente aeroporturile existente momentan. Știu că au existat foarte multe astfel de baze aeriene, multe au fost dezafectate și dacă se mai pune problema revitalizării lor în aceste condiții. 
Mihnea Motoc: Aceste lucruri sunt planificate. Nu este vorba de o intenție apărută cumva în afara rândului. Noi ne înscriem în acele programe — fie strategice, fie programe majore de achiziții — care sunt prinse în concepția pe următorii 10 ani, cu suport bugetar pe care putem în mod realist conta în perioada ce vine. Este foarte important că putem lua în calcul această alocare de 2% din PIB pentru deceniul care vine, într-o manieră credibilă. În plus, nu avem în acest domeniu bugetare multianuală, dar avem instrumente de proiecție fiscal-bugetară multianuală, ceea ce ne permite o anumită marjă de manevră în angajamentele pe care le facem.

M-aș referi și la o altă categorie de forțe, în condițiile în care o componentă a războiului modern este și aviația. Ce planuri aveți pentru zona de rachete sol-aer cu rază medie și lungă? Știu că aici tehnica e învechită. 
Mihnea Motoc: Încercăm să asigurăm revitalizarea rachetelor din dotare, dar este fundamentat ca necesitate a armatei noastre achiziționarea de sisteme de rachete cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune, respectiv a acelor rachete din clasa high SAM, adică rachete cu rază lungă de acțiune și care evoluează la mare altitudine, rachete sol-aer. Acestea sunt avute în vedere cu condiția, însă, a identificării disponibilului de resurse bugetare necesar. Sigur, ar fi un adjuvant la sistemul nostru de apărare cu certă valoare și semnificație strategică.

Știm că în perioada asta, industria de apărare este foarte solicitată, din păcate, în contextul internațional actual. Pe de altă parte, există și un aspect bun — dacă se poate spune așa — în asta: există comenzi foarte multe pentru fabricile românești de profil. Aceste fabrici, în ciuda comenzilor pe care le au, funcționează cu o tehnologie destul de veche. Întrebarea mea este dacă profitul care va veni odată cu comenzile va fi utilizat astfel încât să apară noi linii de producție și întreprinderile să devină competitive, să producă și altceva decât ce produc acum — muniție și armament ușor? 
Mihnea Motoc: Cunosc și observ acest fenomen pe care îl descrieți foarte bine. Nu pot, însă, să răspund pentru Ministerul Economiei care are responsabilitate în industria noastră de apărare. Ce pot să vă spun, din perspectiva noastră, este că Ministerul Apărării este extrem de serios sub cel puțin două aspecte care concură la sperata revitalizare a industriei noastre de apărare, respectiv prin aceea că avem o previzibilitate a comenzilor, a volumelor de tehnică și echipamente pe care dorim să le achiziționăm și această previzibilitate nu se referă numai la anul în curs sau anii care vin imediat după. Vă vorbeam despre achizițiile de vehicule atât de necesare pentru forțele terestre. Majoritatea proiectelor se întind până în 2026, până la acel tip de orizont. Deci, creăm o previzibilitate care în mod normal ar fi deja utilă pentru planurile de investiții din industria noastră de apărare.

Doi, având această așteptare de la producătorii mari din domeniu de pe plan mondial de a implementa soluții în industria noastră de apărare, acolo unde dânșii consideră că există platformele cele mai avansate și potrivite pentru dezvoltarea acestui tip de producție, deci impunând această condiție ajutăm industria noastră de apărare să se revitalizeze, industrie care are, din cât am putut observa, zone de performanță foarte bună, zone în care trebuie să injectăm un suflu nou, resurse și actori noi — companii cu abilități în domenii de nișă, de înaltă tehnologie care se mișcă foarte bine în peisajul economic contemporan.

Vorbeați de efectele pozitive în industria de apărare pe care încercați să le generați. 
Mihnea Motoc: Și în economia națională pe un plan mai larg, până la urmă.

 Da. Uzina Moreni, dacă nu mă înșel, are un proiect — SAUR. Dumneavoastră spuneți că vreți să cumpărați transportoare blindate. Aveți în vedere acest proiect? 
Mihnea Motoc: Nu pot să prejudec soluțiile la care vom ajunge. Cunoaștem proiectul, cunoaștem capabilitățile uzinei de la Moreni. Mă aștept ca în perioada următoare să putem să anunțăm dezvoltări concrete. Încă o dată, nu aș vrea să mă antepronunț asupra rezultatului, dar sper să venim cu vești bune în direcția pe care am enunțat-o înainte.

De curând ați fost în Turcia, ați avut o întrevedere bilaterală acolo cu omologul dumneavoastră iar la întoarcere ați declarat că discuțiile au vizat și o cooperare la nivelul industriei de apărare. Ne puteți spune mai concret pe ce sectoare? Sau a fost doar o discuție de principiu? 
Mihnea Motoc: Și, și. La nivel de principiu noi avem deja o cooperare pe linia industriei de apărare care are o anumită tradiție, se fondează pe acorduri și înțelegeri și a funcționat până acum, dar într-un plan mai concret chiar ministrul mi-a prezentat câteva din sistemele pe care le dezvoltă, dintre cele mai avansate.

Programul vizitei a inclus și o deplasare la agenția aeronautică turcă, unde am văzut cum în 30 de ani s-a putut ajunge de la simpla asamblare a unor aparate de zbor la situația de azi în care ei (…) concep și dezvoltă, de la un capăt la celălalt, drone de înaltă performanță.

Ceea am discutat au fost, la modul general la acest nivel, posibilități legate de derularea programului F-16. Ei au o tradiție în domeniu, au existat și în trecut oferte de formare a piloților de F-16, oferte legate de mentenanță pe care le putem lua în considerare. Eu m-am axat pe prezentarea liniilor mari de interes pentru noi în domeniul achizițiilor pe care le-am atins deja în discuția cu dumneavoastră.

Ei sunt foarte interesați de programul, de pildă, de modernizare a fregatelor. Au companii cu experiență și cu performanță în domeniu. Desigur, e o procedură deschisă al cărei rezultat nu-l putem anticipa. Va câștiga cine se înscrie cel mai bine în parametrii pe care i-am formulat.

 Ce planuri aveți cu submarinul Delfinul? Știu că ”zace” de ceva ani. Mai poate fi recuperat? 
Mihnea Motoc: Submarinul este o capacitate cu incontestabilă valoare strategică. Ar fi bine să-l putem revitaliza. Pentru a ști dacă acest lucru este posibil sau nu, trebuie să avem un studiu care să ne arate foarte exact în ce măsură e posibil și e de dorit să ne angajăm într-o investiție în direcția asta, însă e o capabilitate care se află în prim-planul atenției noastre.

Dacă nu poate fi revitalizat, este posibilă cumpărarea altui submarin? 
Mihnea Motoc: Acestea ar fi recomandări care ar rezulta dintr-un asemenea studiu. În raport de acesta, ne putem orienta. În raport de capacități submarine, gândirea începe cu (…) a ști dacă există o soluție pentru submarinul Delfinul. Dacă tot suntem la capabilitățile navale, avem în proiect și ne dorim foarte mult achiziționarea unui număr de corvete multifuncționale. Acest lucru va depinde de identificare în perioada următoare a resurselor bugetare disponibile și a formulei celei mai bune de achiziționare, pentru că există mai multe montaje, inclusiv financiare, mai multe montaje de producere a acestor corvete de care avem cunoștință.

Atribuirea se face prin licitație. În aceste condiții, cum ne putem asigura că industria românească va fi cea favorizată? Vor fi niște criterii în acele caiete de sarcini? 
Mihnea Motoc: Nu e vorba de a favoriza o companie românească, este vorba de a impune ca o condiție de contractare realizarea unei părți importante sau realizarea în întregime a producției sau alte formule care sunt implementabile în plan național. Acest lucru este permis de legislația europeană, este permis de legislația noastră națională, atâta timp cât această cerință este identificată formal ca interes esențial de securitate, conform Tratatului Uniunii Europene (…). În acest caz, se pot include unele cerințe specifice în procedura de atribuire. Interesul esențial de securitate în acest caz este că, evident, contezi într-o măsură mult mai mare pe capabilități care sunt produse în țară, deci nu ai o problemă de securitate a aprovizionării în cazul unor evoluții neprevăzute, iar acest lucru e cât se poate de evident apropo de condiția pe care am impus-o la modernizarea fregatelor. Dacă lucrările de modernizare s-ar efectua, știu eu, pe partea cealaltă a continentului, și s-ar ivi o situație de criză nu am putea conta operațional pe el. Deci, e o cerință de securitate în ultimă instanță.

Ziua Veche

The post Planurile de înzestrare ale Armatei – interviu cu ministrul apărării appeared first on Romania Military.

Ok, am modernizat IAR-99 de se bat clientii pe el, acum sa ne ocupam de lucruri mai simple si mai ieftine.

Ca tot se vorbeste despre modernizarea armatei, cu programe peste programe, declaratii peste declaratii si viziuni peste viziuni, sa presupunem ca, la un anumit moment, vom avea posibilitatea de a achizitiona sisteme antitanc performante, astfel incat sa retragem din uz cele cca 200 de tunuri antitanc de 100mm, tractate.

                                           Tunuri AT de 100mm in pozitie de tragere

Cateva informatii:

Denumire: tun antitanc A407

Variante: M-75 (inchizator pana orizontala), M-77 (inchizator pana verticala), M-2002 (SCF tip TAT-100)

Date tehnice:

*20600m dupa alte surse

Proiectile utilizate: HE, HE-I, HE-T, AP-T, HEAT, APFSDS

                                                                            Schita tunului antitanc A-407

Parca m-ar durea sufletul sa le vad taiate. Chiar daca pe partea de AT putem zice ca nu mai sunt o solutie viabila pentru tancurile prietenilor nostri, in schimb, pe partea de artilerie de camp raman foarte interesante.

In primul rand, am in vedere distanta maxima de tragere, de 21.6 km (cu elevatie de 37 grade), peste bataia majoritatii obuzierelor de 105mm, 122mm si a celui de 152mm D-20 (M-1981), daca luam in discutie proiectilele clasice (fara RAP, BB etc).

Observatie: cred ca elevatia se limiteaza doar la 37 grade din cauza profilului foarte jos al tunului care, la o tragere cu elevatie mai mare, ar lovi pamantul cu inchizatorul. As dori o confirmare/infirmare de la cineva care a umblat cu ele.

In al doilea rand, am in vedere cadenta de tragere de pana la 15 lovituri pe minut, peste cea a obuzierelor de 105mm si 122mm, fara a mai vorbi de cadenta obuzierelor de 152/155mm.

In al treilea rand, lipsa fondurilor a dus la reducerea numarului de trageri astfel ca multe dintre cele cca 200 de piese ar mai avea o resursa mai mult decat acceptabila.

Pentru o imagine mai limpede, sa comparam performantele tunului A-407, ca piesa de artilerie de camp, cu alte piese tractate:

Incepem cu “grupa mica”:

* munitie neghidata, fara RAP, BB etc;

** probabil 23-24km bataie la o elevatie de 45 grade;

Ce observam:

1. La bataia maxima, cu munitie clasica si elevatie de 45 grade, tunul ar depasi tot ce misca pe 105 si 122mm, fiind egal cu sud africanul Denel G7 105mm;
2. La cadenta de tragere, singurul care se apropie este GIAT LG1, cu 12 lovituri pe minut, in rest, A-407 depaseste de 2 ori cadenta de tragere a obuzierelor de 105 si 122mm;
3. La cantitatea de munitie “livrata” la tinta in primul minut de tragere, depaseste cam tot pe segmentul 105-122mm, fiind depasit foarte putin de GIAT LG1 si D-30, in functie de munitia folosita;

Sa comparam si cu piesele de la “grupa mare”:

* munitie neghidata, fara RAP, BB etc;

** probabil 23-24km bataie la o elevatie de 45 grade;

Ce observam:

1. La bataia maxima, cu munitie clasica si elevatie de 45 grade, tunul ar fi egal sau ar depasi D-20 (Model 81 al nostru) si obuzierele de 155mm/L39. Cele care l-ar depasi ar fi tunul M-46 130mm (Model 82 la noi), tunurile-obuziere de 152mm Msta-b (Model 84 la noi) si Giatsint-b precum si obuzierele de 155mm/L52 (Trajan-Franta, 155GH52 APU-Finlanda, ATAGS155- India, Athos-Israel);
2. La cadenta de tragere, depaseste de 2-3 ori tot ce misca pe 130, 152 si 155mm;
3. La cantitatea de munitie “livrata” la tinta in primul minut de tragere, depaseste D-20, M-777, M-198, Soltam M-71, SLWH Pegasus, fiind depasit clar de Msta-b, Giatsint-b si FH-77 si cu foarte putin de M-46, TRF-1 si FH2000;

Nu contest avantajele unei trageri inalte (spre 65-70 grade elevatie) sau efectul la tinta al unei lovituri de 152/155mm fata de 100mm dar se vede clar ca o reutilizare a A-407 ar fi preferabila achizitionarii de obuziere de 105mm. In plus, aruncatoarele de 120mm pot rezolva foarte bine tragerile inalte, acoperind si o raza de lovire de pana la 15km, cu o cadenta de 10-12 lovituri pe minut.

Pe langa costurile de achizitie (zero cand ai tunurile in batatura) mai intervine faptul ca ai jdemii de militari si rezervisti care au tras cu el si nu trebuie sa-l invete dupa cum nu trebuie nici sa schimbi linia de productie pentru munitie.

Principalele probleme pentru A-407 raman mobilitatea (sau lipsa ei) si echipajul numeros (8 militari).

Pentru rezolvarea problemei mobilitatii ar fi cateva solutii: instalarea pe platforma de camion, adoptarea unei solutii tip M-777 Portee (camion cu platforma joasa), reluarea unei solutii tip M-1985/1989 (tun autopropulsat pe sasiu extins de MLI-84).

Pentru urcarea pe platforma de camion, trebuie facute modificari la tun pentru reducerea reculului, nu ai camp pentru tragere directa decat daca pui tunul cu teava spre inapoi, lungind mult ansamblul, iar protectia e zero (masina inalta, vizibila, neblindata).

Pentru un sistem gen M-777 Portee, nu avem in dotare camioane cu platforma joasa si, chiar daca am avea, capacitatea lor de trecere ar fi mult mai redusa comparativ cu DAC 6×6 / 4×4. In plus, daca dai nas in nas cu inamicul ai pus-o pentru ca trebuie sa dai tunul jos de pe camion (neblindat).

Pentru solutia cu sasiu MLI-84 …… nu avem suficiente sasiuri. Ar fi cele 48 sasiuri de la M-1989 (122mm) si Gvozdika aflate in conservare si care, teoretic, ar merge reinarmate cu tunul de 100mm dar se pune problema raportului dintre costurile de modificare si rezultatul final (elevatie maxima si cadenta de tragere). Ca o idee, sasiurile respective le-as folosi pentru dotarea cu MLI-uri a inca unui batalion de infanterie (parca mai aveam niste turele OWS-25R pe undeva).

Solutia cea mai simpla ar fi sa vedem ce mai avem prin curte, in cantitati mari si care nu mai este utilizabil in configuratia actuala.

Vorbesc despre nenumaratele T-55 care stau degeaba prin depozite (cica in conservare).

                                                                                Schita tancului T-55

Foarte simplificat: luam un T-55, ii dam jos turela, acoperim “gaura” si instalam tunul AT de 100mm, cat mai in fata si orientat sa traga spre inapoi.

Amplasarea lui in fata, cu tragere spre inapoi, este necesara pentru a-i putea creste elevatia maxima la cel putin 45 grade, profitand de inclinatia glacisului.

Elevatie marita inseamna raza maxima de lovire crescuta (probabil un 23-24km).

                                                            Schita simplificata cu A-407 pe sasiu de T-55

Pentru ca, evident, se pune intrebarea: de ce sa dai jos tun de 100mm ca sa pui tun de 100mm, raspunsul e limpede:

1. cadenta maxima de tragere: 15 lovituri/minut la tunul A-407, fata de 7 lovituri/minut la tunul original;
2. raza maxima de lovire: 23-24 km la A-407 (la 45 grade), fata de 14.9 km la tunul original;
3. masa: maximum 3 tone A-407 (cu tot cu ranforsari) fata de minimum 9 tone (cu munitie) la turela originala, cu rezultat asupra cresterii mobilitatii;

 In functie de banii disponibili si de durata preconizata de utilizare a unui asemenea ansamblu, vad posibile trei variante de echipare:

I. Prima varianta, cea mai simpla si mai ieftina, ar insemna:

1. eliminat trenul de rulare si falcelele tunului A-407;

2. scoasa turela si inchis plafonul camerei de lupta a tancului;

3. amplasat afetul tunului A-407 in partea din fata a cutiei blindate a tancului, cu orientare spre inapoi;

4. inlocuit scutul tunului A-407 cu unul mai scund, mai inclinat si ceva mai gros (eliminate decupajele pentru roti);

5. ranforsat plafonul cutiei blindate pentru a suporta reculul;

6. eliminata trapa de acces a conductorului si realizarea a 4 trape de acces in plafonul camerei de lupta. Trapele comandantului si conductorului vor fi rotunde iar cele pentru servanti vor fi dreptunghiulare, similare celor folosite la SAUR;

7. realizarea unor suporti rabatabili pentru accesul servantilor la manevrarea tunului;

8. amenajarea interiorului cutiei blindate pentru a lua inca 5 persoane, in afara de conductor;

                Amplasarea aproximativa a tunului si trapelor din plafon – varianta I

(D=driver, C=commander, P=passenger)

9. recuperate si instalate pe sasiu statia radio, senzorii de iluminare, lansatoarele de contramasuri, sistemul antiincendiu etc;

10. pentru aprovizionarea cu munitie ar putea fi folosite TAB-71 / TAB-77 / TABC-79, modificate in varianta ABAL (si astea sunt multe si cu intentie de retragere din uz);

11. in transportorul de munitie vor sta conductorul si inca 1 servant care va opera mitraliera 7.62/12.7 mm de pe acoperis;

12. in total, am prevazut un numar de 6 locuri pentru servantii tunului pentru ca nu-mi dau seama de cati va fi nevoie;

In afara de modificarile mentionate mai sus, evident, toate masinile vor trece prin operatiuni de revitalizare iar TAB-urile 71 (daca vor fi folosite) vor fi trecute pe Diesel pentru simplificarea logisticii.

Rezultatul primei variante ar fi:

– un tun autopropulsat cu o viteza de 58-60km/h pe sosea si cca 30km/h offroad (cca 6 tone mai usor decat T-55), protectie antibalistica superioara tunurilor autopropulsate din clasa lui (in timpul marsului), capacitate de trecere mai buna decat T-55 (masa mai mica, centru de masa coborat), capacitate de snorkeling egala cu a T-55, usor de operat de un echipaj de rezervisti care au tras cu A-407 sau au condus T-55;

– un vehicul de aprovizionare amfibiu, cu capacitate de trecere si protectie superioare camioanelor;

– probabil, echipajul ar consta din 5 servanti plus conductorul la care se adauga conductorul vehiculului de aprovizionare;

 Observatie: In lipsa banilor  pentru revitalizari si remotorizari la transportoarele de munitii, la aprovizionare merg la fel de bine camioane, camionete etc, mai ales daca piesele se vor afla in dotarea Garzii Nationale, Armatei Teritoriale sau altor structuri de rezerva ale armatei.

Costul unei asemenea transformari, nu cred ca ar depasi 350.000 – 400.000 $ / piesa.

II. A doua varianta ar presupune:

1. schimbarea directiei de deplasare, cu motorul in fata, si a pozitiei conductorului;

2. introducerea unei lame actionate hidraulic pentru autoingropare in teren;

3. trecerea la un motor de 650-700CP, de 15-16 litri, pentru plus de viteza si autonomie si economiede carburanti (evident, schimbata si transmisia);

4. trecerea la actionarea electrica/hidraulica (cu backup manual) a inaltatorului si derivei tunului, pentru a fi actionat direct din sasiu de catre comandantul piesei;

5. modernizarea suspensiei pentru a suporta viteze de 70-75km/h pe sosea si 40-45km/h offroad;

6. modernizarea sistemelor optoelectronice pentru comandantul piesei, pentru a-i permite tragerea in ochire directa;

7. sistem de pozitionare, calculator balistic;

8. generator electric de bord;

9. modificarea transportorului de munitie, daca va fi 8X8, cu motor in fata (320-360CP) si propulsoare externe detasabile pentru deplasare pe apa, in vederea deschiderii cutiei blindate spre inapoi (varianta asta de modificare am propus-o si pentru dotarea ISU:

http://www.rumaniamilitary.ro/reconversie-tab-71 ) In cazul TABC-79, modificarea ar consta in instalarea unui motor mai puternic (250-285CP), descarcarea munitiei continuand sa se faca prin lateral (stanga-dreapta).

       Pozitionarea aproximativa a echipajului pe timpul deplasarii, in varianta II

(D=driver, C=commander, P=passenger)

Rezultatul celei de-a doua variante ar fi:

– un tun autopropulsat cu o viteza de cca 70-72km/h pe sosea si 30-35km/h offroad, cu autonomie marita, cu viteza de reactie crescuta (actionare electrica/hidraulica pentru tun, computer balistic), cu capacitate de ingropare in teren;

– transportor de munitie cu motorizare mai puternica si cu deschiderea cutiei blindate spre inapoi;

– echipaj redus la 4 servanti plus conductor plus conductorul masinii de aprovizionare cu munitie;

Costul transformarii s-ar putea cifra la 1– 1.2 milioane $ / piesa.

III. A treia varianta, premium , ar presupune:

1. motor de 850CP, similar celui folosit de Achzarit MkII, sau 860CP folosit de TR-85M1;

2. inaltat plafonul cutiei blindate pentru a face loc motorului si pentru un confort mai bun al echipajului;

3. introducerea unui motor secundar, de cca 200CP, care sa alimenteze cu energie sistemele, sa asigure deplasarea silentioasa a masinii in zone critice si sa asigure intoarcerea in loc, pentru schimbarea directiei de tragere, fara a porni motorul principal. Motorul va fi integrat cu sistemul de dirijare a tirului, pentru a se putea urmari automat tintele, in tragere directa;

4. decuparea glacisului, inlocuirea lui cu un blindaj vertical si instalarea tunului A-407 la margine, pentru pastrarea unei elevatii de minimum 45 grade. Spatiul suplimentar obtinut va fi folosit pentru stocarea a cca 20 lovituri de 100mm. Modulele de stocare vor fi detasabile, putand fi inlocuite cu compartimente de transport echipament / mine antitanc / rachete AT(AA) / minidrone terestre sau pentru imbarcarea a inca 2 pasageri si iesiri de urgenta pentru echipaj si desant ;

                               Stocarea loviturilor de 100mm in sasiu

5. instalarea unui autoloader, cu o capacitate de 18-20 proiectile, care sa asigure o cadenta de tragere de 15-20 lovituri pe minut.

                         Schita simplificata cu A-407, cu autoloader,  pe sasiu de T-55

In desen am pus un autoloader tip Bandkanon, redus la scara. Sistemul asigura o cadenta de 15 lovituri / 45 secunde pentru calibrul 155mm (echivalent 20 lov/min) si nu vad de ce n-ar asigura 20 lovituri /minut si pentru calibrul 100 (evident, adaptat ca dimensiuni pentru noul calibru).

Daca varianta asta nu merge, merita incercat un autoloader de tip Strv-103, cu o cadenta de 15 lovituri /minut. Alta varianta ar fi un autoloader tip M-1128, modificat, fara selector de munitie, similar Bandkanon, pentru pastrarea cadentei de cel putin 15-20 lovituri/minut.

                                                                 M-1128, 105mm

6. pozitionarea echipajului va fi: conductorul in stanga, tragatorul la tun in centru, comandantul in dreapta. In spatele lor va ramane loc liber pentru 3 pasageri (cercetasi / operator minidrona / tragator aruncator 60mm etc);

       Pozitionarea aproximativa a echipajului pe timpul deplasarii, in varianta III

(D=driver, C=commander, G=gunner, P=passenger)

7. in dreptul trapelor pasagerilor vor fi prevazute doua pozitii pe care sa poata fi montate, in lateral, (in functie de bani si de specificul misiunii), mitraliere 7.62 / 12.7 / AGL 40 actionate manual sau teleoperabile cu aceleasi arme si cu laser designator (revin mai tarziu la ele).

8. sistem de racire a gazelor de esapament, telemetru laser;

9. amenajarea postului comandantului pentru a putea prelua atat functia de ochire-tragere cat si pe cea de conducere a vehiculului pentru ca, in caz extrem, vehiculul sa poata opera cu 2 sau numai cu 1 membru al echipajului;

10. modul actionare de la distanta (prin cablu, cca 150m, eventual si radio);

11. renuntarea la scutul tunului si instalarea in locul lui, in dreapta, a unei mitraliere coaxiale 7.62mm (pe modelul PKT – MLI-84M) iar in stanga a suportilor pentru containere cu rachete AT, in caz ca acestea (in cazul LAHAT) nu merg incarcate in autoloader.

12. in privinta transportoarelor de munitie, as incerca o solutie pornind de la un sasiu senilat (poate tip MLI84/BMP1), cu propulsoare externe detasabile, motorizare spre 450CP, cu pontoane pentru cresterea flotabilitatii. Daca la variantele anterioare transportoarele de munitii ramaneau amfibii carand o cantitate mai redusa de munitii, transportorul va trebui sa pluteasca ducand 5-6 clipuri a cate 20 proiectile de 100mm, adica spre 3.5 tone.

                         Schita aproximativa a transportorului de munitie in varianta III

Nota: desenul porneste de la un BMP1 in timp ce transportorul de munitie ar putea porni de la un sasiu de MLI-84 (sasiu mai lung cu 60cm, garda la sol 0.40m fata de 0.375). In orice varianta, rezervoarele amplasate central, in spate, vor trebui mutate in lateral (stanga-dreapta) pentru a face loc “rafturilor” cu munitie si a creste si rezerva de carburant.

13. pentru o rapida realimentare a tunului, transportorul va fi prevazut cu un brat de macara, telescopic, cu o capacitate de 1.5-2 tone, care sa preia clipul din interior si sa-l instaleze in autoloaderul tunului autopropulsat. In interiorul transportorului, clipurile cu munitie vor fi asezate pe “rafturi” mobile, actionate electric/hidraulic, cu backup manual.

                     Pozitia autoloaderului Bandkanon pentru alimentare cu munitie

De reamintit ca la Bandkanon reincarcarea clipurilor cu cele 14 lovituri in autoloader dureaza 2 minute (si vorbim de 14 x 155mm).

Rezultatul celei de-a treia variante s-ar prezenta cam asa:

– tun autopropulsat cu urmatorii parametri:

– transportor de munitie amfibiu, cu capacitate marita de transport;

Costul tunului autopropulsat in varianta III s-ar cifra la 2 – 2.2 milioane $ / piesa.

Costul transportorului (trebuie produs in intregime) s-ar cifra la cca 800.000 $.

Observatie: pana la realizarea transportorului dedicat, alimentarea cu munitie se poate face de catre camionul de aprovizionare folosit de sistemele LAROM sau de catre orice platforma de transport dotata cu brat de macara cu capacitate mai mare de 600kgf.

Sa incercam sa comparam tunul autopropulsat cu alte sisteme similare, pe platforme senilate:

* munitie neghidata, fara RAP, BB etc;

** sasiu M-270 intarit;

*** prototip;

Ca sa nu se inteleaga gresit, mai spun o data ca bataia maxima se refera la munitie clasica, neghidata, fara RAP, BB etc.

Ce vedem:

1. La distanta maxima de tragere A407/T55 este egal sau depaseste tot ce e pe 105, 122 si 152mm, fiind depasit doar de Arjun Catapult 130mm si de Giatsint-s 152mm. La fel, este egal sau depaseste tot ce e pe 155mm/L39 fiind depasit doar de obuzierele 155mm/L52;

2. La cantitatea de munitie livrata la tinta in primul minut de tragere, este depasit cu putin de Msta-s, M109A6 Paladin, Bhim, AGM L52 si este depasit la o distanta mai mare de obuzierele de 155mm cu cadente de tragere de 9-10 lovituri pe minut (PzH2000, GCT AMX30 AUF2, PLZ05, Rascal, Sholef). In rest, depaseste tot, de la 105 la 203mm.

3. A407/T55 poate snorkeli pana la 4-5m adancime in timp ce piesele din tabel pot trece vaduri de maximum 1.5m adancime (nu e in tabel ca n-a incaput dar am urmarit datele).

4. Nu se vede din tabel dar va dati seama ca echipajul unui A407/T55 este mult mai bine protejat decat sistemele enumerate, in primul rand prin blindajul de tanc si, in al doilea rand, prin dispunerea munitiei afara din cutia blindata si in spatele ei, usile de alimentare ale autoloaderului actionand ca blow-out pannels si canalizand in sus forta eventualei explozii. Singurele care s-ar apropia de protectia lui ar fi Bhim (doar conductorul sta in sasiu, protejat) si AGM L52 (varianta pe sasiu de tanc).

Comparatia cu obuzierele 155mm/L39 ar trebui sa ne puna pe ganduri daca trebuie luate astfel de scule, pe care un A-407/T55 le-ar egala / depasi ca raza de lovire si le-ar depasi complet ca si cantitate de munitie livrata la tinta, fara a mai spune ca le-ar depasi ca viteza, raza de actiune, protectie, capacitate de trecere. Toate astea la un cost de 2-2.2 milioane $/piesa, fata de 5-7milioane $ un obuzier 155mm/L39 SH.

Este drept ca pentru calibrul 155mm exista munitii cu bataie extinsa (BB, RAP, ERFB, VLAP, Vulcano etc, ghidate si neghidate) dar aceste munitii pot fi realizate si pentru calibrul 100mm, fie de producatorii nostri fie in cooperare cu producatori straini cu care avem deja colaborari pe munitii.

Prima munitie care-mi vine in minte este lovitura BB, tehnologie pe care am primit-o de la chinezi (am produs lovituri de 130mm BB, obtinand o crestere a razei de lovire de la 27.5 la 33km). Similar, pentru lovitura de 100mm s-ar putea obtine o crestere a razei de lovire de la 23-24km la 27-28km.

Pe RAP nu m-as prea baga pentru ca uzeaza prematur teava tunului dar nu o exclud complet.

In mod special, m-ar interesa adaptarea loviturii ghidate Vulcano 76mm pentru lovitura de 100mm.

La calibrul 76mm asigura cresterea razei de lovire de la 20 la 40km si va dati seama pana unde ar zbura cu incarcatura de azvarlire aferenta loviturii de 100mm (probabil dincolo de 55km). Marea modificare ar consta in schimbarea sabotilor detasabili. Bine, si ceva la soft plus multe teste

O alta munitie foarte interesanta ar fi KSTAM-I / IMI Excalibur 105mm, adaptata pentru calibrul 100mm. Despre IMI Excalibur 105mm gasiti detalii aici: http://www.rumaniamilitary.ro/munitii-inteligente-pentru-tancuri .

Pentru tancuri, elevatia mica a tunului (15-18 grade) obliga proiectilul Excalibur 105mm la o manevra violenta, de tip pop-up, prin care pierde energie cinetica si-si reduce raza de lovire la maximum 5km, ceea ce i-a facut pe koreeni sa renunte la KSTAM-I.

In cazul A407/T55, elevatia de 45 grade ar permite lansarea loviturii pe o traiectorie inalta, conservandu-i energia cinetica si asigurandu-i o raza de lovire marita. In plus, lovitura cantareste doar 8-9 kg fata de 15.6 kg proiectilul clasic de 100mm ceea ce poate duce la o raza de lovire de 23-24 km, fara mare efort. Apoi sistemul de ghidaj IIR-MMW asigura localizarea si lovirea tintei de sus in jos cu o incarcatura de lupta tandem HEAT. Fiind munitie de tip “trage si uita” nu ai nevoie de pifani care sa-ti marcheze tintele ci doar de un cercetas, sa-ti dea pozitia tintelor fara sa se expuna, sau de o drona.

Munitia ar fi perfecta pentru misiuni antitanc, sa stai in spatele unui deal si sa “stropesti” adversarul cu Excalibur 105mm, fara sa te expui. Cu doua masini lasi pe jos un batalion de tancuri.

Un alt tip de munitie ar fi proiectilul-cargo, cu submunitii, M85. Noi producem doar pentru calibrul 152mm dar tehnologia ar trebui sa poata fi aplicata si pentru calibrul 100mm. Israelienii produc proiectile-cargo de 105mm, cu 15 submunitii M85, si probabil tot atatea ar incapea si in proiectilul de 100mm. In 30 de secunde acoperi zona-tinta cu 150 submunitii apoi iti schimbi pozitia si le mai dai 150 bucati. La distanta maxima de tragere proiectilele zboara cca 75-80 secunde pana la tinta asa ca ai timp s-o stergi inainte de a te ajunge loviturile oponentului.

M-85 strapunge 100-120mm de blindaj asa ca ar gauri cam tot ce prinde. In privinta ultimelor modele de tanc nu stiu daca le perforeaza acoperisul turelei dar, daca pica pe magazia de munitie la T-14 sau pe motor la T-14/T-15, sunt sigur ca le face buba.

                                                      Lovituri cargo cu submunitii M85

Alte tipuri de munitii ar fi cele cu incarcatura termobarica, munitiile tip air-burst, poate un AHEAD (desi nimeni nu produce AHEAD la asemenea calibru).

La fel, incercand sa folosim ce avem pe raft, se poate testa lovitura subcalibru cu proiectil 76mm, cu sabot detasabil, pentru a se face o balanta intre sporul de raza de lovire si cantitatea de munitie livrata la tinta pe minut.

In privinta misiunilor:

– misiuni de contrabaterie, executate cu sprijinul unui radar de artilerie si/sau dronelor, cu timp de reactie scazut si munitie cu bataie extinsa (Vulcano, BB etc);

– trageri antiblindate, la distanta, cu munitii tip Excalibur 105 si cargo cu M-85;

– trageri asupra infanteriei si vehiculelor usor blindate/ neblindate, cu munitii HE, air-burst  si cargo cu submunitii M-85;

– protectie impotriva elicopterelor care zboara la joasa altitudine, cu Lahat, lovituri air-burst sau AHEAD;

– protectie impotriva dronelor, cu air-burst sau AHEAD;

Un calculator balistic performant ar face minuni atat pentru distribuirea loviturilor asupra tintelor terestre, in functie de pozitia si configuratia acestora (coloane in mars, pozitii de infanterie / artilerie, unitati oprite pentru aprovizionare/reparatii/realimentare, puncte de trecere a raurilor cu/fara pod etc), cat si pentru urmarirea si lovirea tintelor aeriene care zboara cu viteza redusa, la altitudine mica.

Pentru ca autoloaderul nu permite selectarea munitiei, se poate merge pe incarcare mixta, in functie de specificul misiunii.

De exemplu, incarcat cu Excalibur 105 si lovituri-cargo cu M85 cand trebuie sa lovesti o grupare mecanizata (tancuri si IFV-uri/transportoare) sau cargo M85 si air-burst pentru o coloana de transportoare si camioane. Cand exista pericol crescut de aparitie a elicopterelor/dronelor, o masina din pluton poate fi incarcata cu air-burst sau AHEAD si va face protectia celorlalte masini, impreuna cu manpadurile si LAHAT. Se pot face N combinatii.

Misiunea pe care nu si-o doreste niciun artilerist, si anume lupta directa cu tancurile, trebuie luata serios in considerare cand stii ce vecini ai. 

Sistemul nu este mai protejat decat un T-55 original asa ca sansa lui este sa distruga tancurile adverse prin lovituri indirecte, cu Excalibur 105, LAHAT (tragere NLOS) si lovituri-cargo cu M85.

In privinta LAHAT, ar fi de studiat daca se pot instala pe rachete senzori laser cu frecvente diferite astfel incat sa ai in fata 2-3 pifani cu laser pointere, cu frecvente diferite, dandu-ti posibilitatea de a trage simultan asupra mai multor tinte fara ca rachetele sa-si incurce traiectoriile intre ele.

                                                   Frecvente pentru emisiile LASER

(de sus in jos: 660, 635, 532, 520, 445, 405 nm)

In cazul in care se ajunge la trageri directe e bine sa-l ai ingropat in teren astfel incat sa nu fie expus decat tunul. Fata de tunul original A-407, inalt de 1.53m si lat de 2.25m, tunul instalat pe T-55 ar oferi o tinta inalta de cca 1.30m si lata de cca 1.50m, adica o suprafata de aproape doua ori mai mica (sasiul fiind ingropat). In plus, daca-l camuflezi si reusesti sa nu te vada pana pe la 1000m, ai o sansa buna de tot sa-i pisezi cu lovituri APFSDS, la o cadenta de 20 lovituri pe minut, mai ales daca-i prinzi din flanc. Mai mult, folosind modulul de operare de la distanta, stai adapostit la 150m, cu tunarul, si actionati sistemele masinii, unul tragand cu tunul, cu APFSDS, celalalt tragand cu rachetele de pe masina.

Ideal ar fi sa nu fii singur cu plutonul, sa ai colegi mai in spate care sa faca trageri indirecte, eventual si sprijinul unor aruncatoare de mine de 120mm cu munitii Strix, sa ai mine antitanc si IED/EFP-uri amplasate si pifani cu rachete AT dar, per total, n-as spune ca vei fi o victima sigura. Daca mai dispui si de un Iron Fist care sa-ti permita sa supravietuiesti la 1-2 lovituri ale tancurilor adverse deja incepi sa ai sanse bunicele de supravietuire .

Concluzionand, modificarile propuse, pe langa cresterea mobilitatii, ar schimba rolul tunului, pe primul plan trecand functia de artilerie de camp.

Functia antitanc trece in plan secund dar, in special la varianta III, se intareste prin utilizarea unor munitii cu raza de lovire si capacitate de distrugere mai mari, prin cresterea cadentei de tragere, prin posibilitatea de angajare simultana a mai multor tinte si printr-o protectie mai buna a servantilor (mai putini si adapostiti in sasiul de tanc).

Nu-mi imaginez ca Ministerul Apararii sau Romarm-ul se vor pocni cu palma peste frunte si apoi vor fugi sa faca proiectul (orice varianta ) dar ar trebui privit macar ca un exercitiu de valorificare inteligenta si cu costuri putine a unor capacitati pe care tindem sa nu le mai bagam in seama.

PS Pentru ca este articolul cu numarul 100, saptamana viitoare voi fi plecat in Caraibe, intr-o minivacanta oferita de conducerea redactiei, cu sprijinul Marii Oculte si al Conspiratiei Iudeo-Masonice. La intoarcere am de gand sa lansez o noua serie de articole dar inca nu va dezvalui tema.

PPS Evident, partea cu vacanta a fost o gluma

Eroul Bula

The post Atelierul lui Bula (episodul 4) appeared first on Romania Military.

CERERE DE INFORMAŢII

privind un

„SISTEM DE SENZORI TEREŞTRI TELECOMANDAŢI”

Având în vedere intenţia Statului Major al Forţelor Terestre din România de a achiziţiona un Sistem de senzori tereştri telecomandaţi, rugăm a ne furniza un preţ estimativ pentru o configuraţie de tipul următor a produsului menţionat:

1. Senzor de tip seismic/acustic* – 32 bucăţi;
2. Senzor de tip magnetic* – 16 bucăţi;
3. Senzor de tip IR (infrared)* – 16 bucăţi;
4. Senzor de tip cameră foto zi şi noapte* – 5 bucăţi;
5. Senzor de tip meteorologic* – 5 bucăţi;
6. Echipament de emisie-recepţie date** – 37 bucăţi;
7. Repetor radio*** – 30 bucăţi;
8. Echipament portabil de monitorizare**** – 6 bucăţi;
9. Suită de aplicaţii software pentru managementul sistemului şi pentru reprezentarea grafică a activităţii ţintelor***** – 1 bucată.

*Senzorii au rolul de a detecta personalul şi vehiculele inamicului (în funcţie de tehnologia pe care se bazează) şi de a transmite aceste informaţii echipamentelor de emisie-recepţie date. Greutatea fiecărui senzor (cu tot cu acumulatori) nu trebuie să depăşească 1.5 kg.

**Echipamentele de emisie-recepţie date procesează datele furnizate de la minim 2 tipuri de senzori simultan şi asigură legături de comunicaţii radio (în banda 138 – 153 MHz) cu repetoarele radio şi echipamentele portabile de monitorizare.

***Repetoarele radio (în banda 138 – 153 MHz) au rolul de extindere a distanţei de legătură între echipamentele de emisie-recepţie date şi echipamentele portabile de monitorizare.

****Echipamentul portabil de monitorizare are rolul de configurare a elementelor sistemului şi de monitorizare, afişare pe display şi stocare a evenimentelor transmise de senzori.

*****Suita de aplicaţii software cu rol în integrarea datelor culese de la senzori şi afişarea lor pe hărţi digitale existente va fi instalată pe o staţie de lucru cu sistem de operare Windows 8.1 Professional sau mai nou.

Gama de temperaturi de funcţionare a sistemului: -32ºC ÷ +49ºC.

Informaţiile solicitate nu implică în nici un fel Ministerul Apărării Naţionale din România în ceea ce priveşte achiziţia de echipamente de la firma dumneavoastră. Reprezintă un studiu de piaţă ce va constitui baza pentru luarea deciziei privind demararea procedurii de achiziţie.

Pentru procedura de achiziţie, Ministerul Apărării Naţionale din România va urma paşii necesari, conform legislaţiei româneşti.

Un răspuns primit înaintea datei de 13 mai 2016 este binevenit.

ACTTM

Armata cauta oficial urmatoarele:

The post ACTTM, cerere de informație – Sistem de senzori tereştri telecomandaţi appeared first on Romania Military.

                                                                    Patria AMV

In primul rand  a fost, cred, cea mai buna editie a BSDA din cele la care am fost pana acum si o sa va explic de ce: aici am capatat de doi banuti speranta!

Ei bine expozitia este ok, v-o recomand,  si veti vedea: 2xF 16 C Block 40 americane de la Aviano, cu doi piloti foarte vorbareti si extrem de amabili, unul dintre ei mi-a spus zambind ca sa nu-mi fac grija (pentru engleza mea de balta ) pentru ca romana lui este chiar mai jalnica. Foarte amabili baieti si ne tot explicau cum F 16 este un aparat foarte bun si suntem norocosi sa avem asa ceva…

Am mai vazut un C 130J Hercules american, ne-am plimbat prin el si ne-am uitat precum calicul la friptura altuia. Mare cat o zi post, faci o nunta decenta in el …

Elicopterele noastre Puma: MEDEVAC-ul, SOCAT-ul si NAVAL-ul, cel din urma dotat cu sistemul de torpile si cu balizele sonar. Foarte interesant. Pacat insa ca ai nostri nu au reusit inca sa cumpere si torpile de lupta pentru ele, deocamdata cel putin, urmeaza. Iulian va reveni mai tarziu cu un articol dedicat despre sistemul de balize-sonar, mult mai performant decat am crezut initial…

Dar noi am ajuns la BSDA (pe cuvant ca n-aveam de gand sa merg) in urma unei invitatii de la Bell Helicopter! Ne-am dus si bine am facut…

                                             Simulatorul celor de la Bell Helicopter

In al doilea rand Bell a adus la BSDA nu un elicopter in marime naturala ci un simulator real si am avut acces la el, ajutati de un pilot de teste al companiei. Eu…vai de mine, nu m-am prabusit aproape deloc pentru ca pilotul, amabil,  prelua comanda de cate ori o luam vertiginos spre pamant. Iulian s-a descurcat mult mai bine, iar Nemo nu s-a urcat deloc J . Asta cu simulatorul a fost partea haioasa si credeti-ma ca face toti banii sa te joci intr-un simulator real, al unui elicopter de asalt! Face absolut toti banii…

Dar eu am mers la Bell sperand sa-l cunosc pe Vice-presedintele (pentru vanzari internationale) acestei companii, Richard Harris si am reusit chiar mai mult, fiind recompensati cu o mini-conferinta de presa (numai pentru noi, intr-o sala de conferinte alaturata), conferinta de presa care in mare ar trebui sa ne dea sperante decente (si nu desarte) pentru prezenta in Romania a Bell Helicopter cu elicopterele Bell AH-1 Z (Zulu- Viper) si UH-1Y  (Yankee) Venom – elicopter mediu de transport care imparte cu AH-1Z 80% din componente…

                                                                       UH-1y Venom

Acum, Richard Harris este un tip cu totul deosebit si pe langa faptul ca este vice-presedintele Bell, mai este si ofiter in rezerva al USAF, fost pilot de F 16, cu aproape 4000 la activ pe F 16, participant in campaniile din Kosovo si Irak. Omul este demn de luat in seama si a avut rabdarea sa ne raspunda la tot ce l-am intrebat, dar despre planurile Bell in Romania in particular si in Europa in general altadata.

O singura remarca, cand am iesit din sala de conferinte Richard Harris m-a tras de maneca si mi-a aratat un panou cu un F 16 (Lockheed este vis-s-vis de Bell) si mi-a spus zambind ca F 16A block 15 este cel mai bun avion din lume , poate si pentru ca domnia sa a zburat acest tip de F 16 si ca am facut o alegere foarte buna…

In mod clar toti americanii de la BSDA stiau ca am cumparat F 16 . Si toti cred ca este un lucru bun…

Ultima stire ar fi despre Patria AMV, care a venit la expozitie cu un transportor blindat. L-am vazut, mi-a placut foarte mult si am stat de vorba cu finlandezii. Acestia ne-au spus, fara sa se ascunda, ca compania lor a propus MApN un plan de colaborare industriala pentru producerea Patria in Romania. Din sursele noastre confidentiale am aflat ca ar fi vorba de 200 de transportoare 8×8, inca nu stim daca Patria sau altceva.

Si la sfarsit, cei de la Patria ne-au invitat ca miercurea viitoare sa fim prezenti in poligonul Antiaeriana pentru teste reale in teren cu transportorul lor. Si acolo va merge doar Nemotoujurs (Suntem Romania!), va filma, va discuta si vom afla mai multe.

Am vazut si Spartanul 2707, fratilor inca mai miroase a nou!, si nu va pot spune in cuvinte ce senzatie am avut sa merg printr-un avion militar romanesc nou- nout si complet dotat! M-am simtit mai inalt decat de obicei, iar eu sunt inalt oricum! Am discutat foarte mult timp cu unul dintre piloti, un baiat deosebit, fost pilot de MiG 21 si am aflat si lucruri bune si lucruri mai putin bune, dar una peste alta, repet ce am spus la inceput, este prima expozitie ( BSDA sau Expomil) de la care plec cu de doi banuti speranta si este de asemenea primul astfel de eveniment cand o companie americana vine cu ditamai delegatia cu vice-presedintele in frunte.

Poate se misca ceva, poate americanii, finlandezii si altii stiu ceva ce noi nu stim, poate in sfarsit se urnesc achizitiile militare.

La final , avem si stirea ( de la Adelin Petrisor) ca anul aceste MApNul spera sa semneze contractul pentru transportoare blindate 8×8 (fostul program TBT 8×8) si mai aflam ca exista sanse ca Moreniul sa fie integratorul final,  existand in acest sens macar o propunere din partea unui partener serios (deocamdata numele  si oferta sunt confinedntiale dar credeti-ma este o oferta mai mult decat decenta).

Si cam asta ar fi…

Iulian, GeorgeGMT – RoMilitary

nemotoujurs -Suntem Romania!

NOTA nemotoujours:

Cu sau fara “engleza de balta”(treaba lui GMT daca asa si-o considera),discutiile directe avute la Bell cu un adevarat veteran al aviatiei americane, specialist forte in subiect, au fost absolut mirobolante, chiar si cele economico-financiare, ce sa mai zic de cele tehnice.

Detalii deosebit de interesante va vom comunica zilele urmatoare cand ne va sosi documentatia pe marginea careia am discutat …aprins dar cu rost.

Important este faptul ca se intentioneaza constructia acestor aparate de exceptie in ROMANIA si nu doar dotarea RoArmy cu ele dar si exportul lor!

Eu inca am dubii cu privire la comparatiile facute intre “Zulu” si altele echivalente, cu omisiunea Alligatorului rusesc din subiect! Mi s-ar fi parut deosebit de interesanta,  dar…sa consideram discutia deschisa!

Peste altele, intr-adevar BSDA este mult mai ralaxata si cu sperante clare ca va avea rezultate pozitive chiar si in industria de profil romaneasca.

The post BSDA 2016 prima impresie, primele stiri appeared first on Romania Military.

Tancuri, TAB-uri, lansatoare de racheta si avioane de vanatoare. Ce intra pe lista de cumparaturi a Armatei Romane

Cu o asemenea lista de cumparaturi si multi bani la dispozitie, marii producatori internationali de armament au inceput sa ne dea tarcoale. Unii dintre ei ar fi dispusi sa deschida linii de productie la noi pentru a castiga contractele de sute de milioane de euro. ARO-urile ar putea fi inlocuite cu Jeep-uri , iar TAB-urile cu transportoare de ultima generatie din strainatate.

Peste 1.000 de tancuri au iesit de-a lungul vremii pe portile uzinei mecanice Bucuresti. Acum colosul industrial este in stare critica. Isi cauta salvarea printr-un parteneriat cu americanii de la Chrysler. Jeep-urile 4×4 ar putea fi produse la Bucuresti daca vor fi suficiente comenzi din partea armatei.

Gabor Kaitan, reprezentant Chrysler: „Vindem mult in America Latina si tarilor nord africane. Acestia sunt principalilii nostri clienti.”

Americanii au adus in curtea fabricii 2 modele, in speranta ca le vor starni interesul generalilor romani care au la dispozitie bugetele de sute milioane de euro.

Floarea Serban, director general Romarm: „In functie de numarul de vehicule ar putea sa porneasca de la asamblare, dar treptat am putea fabrica anumite componente din acest produs. Nu vine nimeni pentru 13 bucati.”

Armata se pregateste sa inlocuiasca si TAB-urile cu transportoare blindate moderne. Un contract de 800 de milioane de euro, pe care se bat 5 producatori din tari NATO. Fiecare dintre ei este dispus sa investeasca in fabrica de la Moreni, ca sa produca masinariile de razboi in Romania.

Neculai Banea, secretar de stat Ministerul Economiei: „Dorim ca la fabrica noastra de la Moreni, specializata in transportoare, sa inceapa fabricatia unui transportor la Moreni , un produs ca cel putin 40% sa fie integrat la Moreni. Noi estimam ca primele transportoare sa intre in dotoarea armatei in 2018 -2019.”

Ministerul Apararii a cerut oferte si pentru 270 de tancuri de la producatori de armament din strainatate. Uzina Mecanica Bucuresti spera sa aiba sanse si la acest contract.

Ulise Toader, director General Uzina Mecanica Bucuresti: „Chiar astazi o sa avem discutii cu Kraus Maffei sa dezvoltam impreuna un asemenea produs.”

Kraus Maffei sunt producatorii temutului tanc Leopard 2 din dotarea armatei germane. Si lista continua.

Marina va investi 190 de milioane de euro in modernizarea fregatelor Regele Ferdinand si Regina Maria, Fortele aeriene vor sa cumpere inca 12 avioane de vanatoare, probabil tot F16 si au mai fost cerute oferte pentru 54 de sisteme de rachete sol aer si 36 de obuziere. In urmatorii 10 ani Armata va avea pentru prima data un buget echivalent cu 2% din produsul intern brut.

StirileProTv

RoMilitary

Este pentru prima oara cand se discuta despre bani, in cazul transportoarelor blindate, 800 milioane de euro. O suma foarte mare pentru noi, asa si asa pentru nevoile noastre in materie de TAB-uri, dar, repet, este pentru prima oara cand MApNul anunta public o suma. Un lucru bun, inseamna ca undeva au banii astia, macar promisi.

800 de milioane de euro pot insemna dotarea cu 200 de masini de lupta, poate ceva mai mult, in functie de pretul total al unui TAB (tinem cont aici de masina, nivel de protectie si sistemele de armament integrate, ca si de configuratiile alese). Imbucuratoare este si declaratia referitoare la integrarea a 40% din TAB in Romania (si aici vorbim despre o noutate, pentru prima oara se discuta despre un procent concret), un procent sustinut si de RoMilitary de-a lungul timpului, si de asemenea dorinta ca Moreniul sa fie integratorul final al produsului.

Ca o ultima nota, astazi are loc in poligonul bucurestean din strada Antiaeriana  drive-testul organizat de finlandezii de la Patria cu modelul AMV. Lupta pare a se da intre Patria AMV, Iveco Super AV si Mowag (nu stiu inca cu ce model, speram ca Pirahna V).

Nu sunt foarte optimist in privinta realizarii unui nou tanc romanesc, aici varianta cea mai usoara ar fi importul, iar suma pe care am avea-o in vedere s-ar apropia de un miliard de euro, in cazul unui import sh. In cazul unor tancuri noi sarim de trei miliarde.

Nu sunt un mare fan al Jeep, pentru masini 4×4 neblindate (de cele blindate nu putrem discuta aici), dar ramane sa vedem ce-o iesi.

In privinta sistemelor artilersitice astept cu nerabdare lansarea licitatiei!

F 16, urmatoarele 12 avioane, vor veni in mod sigur, aici nu prea avem ce sa mai discutam si vor fi – cel mai probabil – tot A/B.

Mai departe sa ne ajute Dumnezeu!

GeorgeGMT

The post 800 de milioane de euro pentru transportoare blindate! appeared first on Romania Military.

Programul F-16: realimentarea în aer

Realimentarea avionului F-16 în aer – aspecte de la instruirea piloților români detașați în Portugalia pentru a parcurge programul de trecere pe avionul F-16.

Conform etapelor de pregătire, piloții trebuie să parcurgă programul de trecere pe aeronavă „Initial Qualification Training – IQT”, în cadrul căruia se familiarizează cu caracteristicile de zbor ale avionului F-16 și execută primele zboruri în simplă comandă.

După finalizarea programului de trecere pe aeronavă, piloții români parcurg programul „Initial Mission Qualification Training – IMQT”, în cadrul căruia sunt instruiți pentru executarea misiunilor de apărare aeriană și de atac a țintelor terestre cu toate categoriile de sisteme de armamente ce vor intra în dotarea Forțelor Aeriene Române.

Ulterior, în funcție de nivelul de experiență și de calificările obținute, sunt pregătiți piloți lideri de formație, piloți instructori și piloți pentru executarea zborurilor tehnice.

Cer Senin via Marius Zgureanu

The post F-16 cocar romeno…”air refueling”!?! appeared first on Romania Military.

Sursa: APEA – Associação Portuguesa de Entusiastas de Aviação în vizită la BA5 Monte Real, poze de Alberto Jorge Pinheiro Guedes și Guilherme Mauricio Soares.

The post F-16 RoAF 15123 și 15125 appeared first on Romania Military.

”Inca in teste”…ar zice ACTTM-istii.

Sursa foto

O nouă ţinută pentru militarii Armatei României!

Ținuta de luptă multiprotectoare. Costumul de camuflaj românesc

si un bonus…

US Army prezinta oficial noua uniforma de camuflaj – OCP „Scorpion”

The post Uniformele noi de lupta ale Armatei Romane prezente la ANAKONDA 2016 appeared first on Romania Military.

Daca in celelalte articole ne-am axat mai mult pe fotografiile forte proaspete-atunci-si pe comparatii intre T-72 si P-125, acum va vom oferi si ceea ce putini stiu: viitorul incredibil pe care acest proiect, P-125/TR-125 l-ar fi avut in productie, viitor pe cale il studiase si il oferise faimoasa companie „Krauss-Maffei”.

Haideti sa va prezint intai datele tehnice reale plus cotele sale de gabarit, dupa care sa „lucram” exact pe „materialul clientului”, adica…pe studiul facut de ei in anii ’90:”Prezentarea rezultatelor studiului efectuat privind optimizarea proiectului TR125″.

Greutate:                                -48,5 tone

Echipaj:                                  -3 soldati

Putere specifica:                   -18,45 cp/tona

Presiune specifica:               -0.87 kg/cm2

Viteza maxima:        – sosea  -60 km/h

– teren   -30-40 km/h

Consum mediu:                     -5 l/km

Distanta minima de lupta:    -1100 m

Tun                                         – 125 mm, 39 lovituri rezerva

Ansamblu de  incarcare        – 22 unitati/foc

Tip munitie                            – neacuplata

Telemetru laser                     – 4000 m, +-20-30m

Stabilizator                            – hidraulic

Plus tehnic de exploatat: spatiu mare motor interior (se proiectase in ideea unui viitor motor si mai puternic)

Cote: L=7800 mm

l=3500 mm

h=2800 mm

O sa incepem cu cateva desene ale lui P-125 (in continuare o sa-l numim TR-125), care va vor da detalii interesante.

Va rog sa urmariti pe parcursul acestei expuneri transformarile „suferite” de aceasta platforma si mai ales faptul ca, fiind de fapt TREI proiecte derivate din prototip, la toate trenul de rulare pierde un galet si se fac modificari de suspensie, totusi nu majore, iar cutia sufera transformari infime, acestea dovedind doua lucruri:

1-deosebit de buna proiectare initiala,

2-economicitatea constructiei celor trei derivate, existand deja fluxul tehnologic si SDVistica implementate. dar si elementele in industrie.

In cursul expunerii voi folosi date din studiul original pe care le voi marca cu font special, pe marginea carora voi face adaugiri.

Proiectele discutate au fost denumite „B”, incepand cu „B1”. Dupa cum vedeti, acum aveti ocazia sa vizualizati si interiorul TR 125, cu detalii deosebit de interesante. Sa va dau ceva detalii si despre inceperea acestui proiect impreuna cu „Krauss Maffei”.

Contractul de colaborare a fost incheiat la 11 mai 1994 (!). Lucrarile pentru studiu de abia pe 15 mai 1996 (!!!).

Lucrarile s-au desfasurat in patru etape. De ce a durat patru ani demararea studiului…nu am idee.

Din cate inteleg eu, documentatia completa a fost primita de catre partener tarziu. Motivele…Necunoscute. Interesant este ca in etapa a doua s-au facut propuneri de optimizare si in masura posibilului (ce o insemna asta…), acestea s-au prezentat sub forma de hard(?).

Aceste optimizari se refera la urmatoarele puncte:

1-agregatul energetic:motorul si transmisia,

2-mecanismul de rulare cu suspensia si amortizarea,

3-instalatia electrica de bord,

4-sistemul de conducere a focului,tunul/sistemul de actionare a armamentului de bord.

Aceste puncte  erau oricum in planul dezvoltarii TR125, luate in calcul de catre fabricantul roman, unul dintre aspecte fiind acela ca din start compartimentul energetic a fost gandit mai mare, calculatorul de bord fiind rusesc si se lucra la unul romanesc mult mai performant, celelalte puncte „venind” logic in tandem cu acestea.

Deci, nimic nou sub soare. De luat in seama sunt ultimele puncte din aceasta a doua etapa:

Cu acestea s-au aflat in atentie in mod deosebit:

1-respectarea cerintei tehnico-tactice,

2-avandu-se in vedere nivelul tehnic acum posibil, realizarea unei performante de sistem bine puse la punct,

3-asigurarea unui grad suficient de fiabilitate a sistemului complet.

Articolul integral pe SuntemRomania

The post P-125 si…”Krauss-Maffei”! appeared first on Romania Military.

Continuam…
Ceea ce nu am spus in aceasta serie despre P/TR 125 este CERINTA.
In sensul ca, in anii ’90, indiferent de programul TR85M1 sau de cel cu Krauss Maffei se cerea un tanc nou, cu cerinte clar stipulate si in care noile proiecte sau achizitii trebuiau sa se incadreze.
Acestea au fost numite „tendinte” si erau prezentate astfel:

1. Tendinte privind dotarea ulterioara cu tancuri a fortelor terestre

Tancul:Dupa finalizarea omologarii si introducerii in inzestrare a tancului TR-85M1 se vizeaza pe termen lung realizarea si introducerea in inzestrare a unui nou tip de tanc, care sa indeplineasca urmatoarele cerinte tactice:

• sa aiba raza de actiune de 500-600 km si o norma de rulaj pana la reparatia capitala de 10000 km;
• sa fie conceput in sistem modular, care sa permita schimbarea destinatiei in mijloc de aparare antiaeriana, de artilerie, utilaj de geniu (dragor, buldozer, macara), fara a modifica celelalte caracteristici;
• sa asigure o viteza maxima de deplasare pe drum de tara de 30-40 km / h, iar pe sosea de 70-80 km / h, precum si o putere specifica de 25-30 C.P. / tona.

• Tancul sa fie echipat cu:

• tun calibru 120-125 mm cu incarcare automata si bataie eficace la 4000 m, cu posibilitate de perforare a unui blindaj echivalent cu grosimea de 650-700 mm;
• tun antiaerian automat calibru 20 mm cu sistem propriu de conducere a focului, deservit de unul din membrii echipajului, din interiorul tancului;
• lansatoare cu functii multiple (grenade, mine) montate pe partile exterioare laterale ale tancului, cu posibilitate de actionare din interior;
• un sistem compact de conducere a focului cu calculator balistic si aparatura de ochire pe timp de zi-noapte, care sa asigure o probabilitate de lovire de 90% si transportul focului de pe un obiectiv pe altul de catre comandantul de tanc;
• sa fie echipat cu aparatura de observare si avertizare care sa permita identificarea si observarea obiectivelor antitanc si blindate ale adversarului la distanta de 5000 m ziua si 2000 m noaptea, precum si avertizarea prin senzori in situatia detectiei de catre cercetarea inamicului prin laser sau radiolocatie.

• Tancul sa asigure:

• protectia prin blindaj multistratificat in partea din frontala impotriva loviturilor perforante si cumulative de calibru 100-125 mm, trase de la o distanta de 1000 m, iar lateral impotriva minelor antitanc si loviturilor calibru 30-40 mm;
• protectie impotriva efectelor N.B.C. si impotriva incendiilor.

In articolul trecut v-am atentionat sa urmariti caracteristicile FIECARUI derivat de proiect in parte, pentru a vedea evolutia si diferentele propuse.
Voi suplimenta aceasta atentionare cu inca una: comparati cu ceea ce am pus mai sus, pentru a vedea cum s-au respectat „tendintele” aratate.

Hai sa citam din studiul pe care „il studiem”:

Cu conditia de utilizare in masura posibilului a subansamblelor si a elementelor componente existente cat se poate de nemodificate se propune efectuarea urmatoarelor modifi-cari la mecanismul de rulare :

-Motorul MT 871:  8 cilindri, 1200 C.P
-Transmisia LSG 3002: mecanism de viraj si cutie de viteza cu comanda electronica pentru viraj continuu
-Senila:bulon rezemat in cuzineti de cauciuc cu element de legatura la capat
-Mecanismul de rulare:cu 6 galeti pe fiecare parte (!!!)
-Cursa elastica: +300 mm, -160 mm
-Numarul de amortizoare cu frictiune: 5 buc. pe fiecare parte
-Numarul de opritoare mecanice: 5 buc. pe fiecare parte
-Rezilienta mecanismului de rulare: 351 kNm(valoare estimata)

Dupa cum se observa,(ca sa va zic eu totusi inainte), s-a renuntat la UN GALET! Nu inteleg de ce DOAR la acest model s-a facut aceasta „scurtare”.

Caracteristicile generale privind turela

S-au pastrat urmatoarele:
-Echipajul turelei : 2 soldati
-Tunul: 125 mm
-Automatul de incarcare: stoc de 22 unitati de foc
-Tipul de munitie: munitie decuplata
-Stocarea munitiei
-Armamentul secundar: 12,7 mm

Modificarile:
-Carcasa turelei: sudata din tabla de otel
-Ergonomia: talia soldatilor: 1,80 m
-Instalatia de conducere a focului: cu sisteme optice primare stabilizate
-Aparatul de vedere noaptea: pasiv(camera termica)
-Telemetru cu laser: 10 000m +- 20 m
-Sistemul de miscare a armamentului de bord: 
electric
-Aspiratorul de fum: pentru tunul 125 mm
-Sistemul de ajustare pe campul de lupta: pentru tunul de 125 mm
-Instalatia de avertizare: asupra iluminarii laser, undelor de radiolocatie, iluminarii infrarosie
-Echipamentul de observare a campului de lupta: sistem de conducere si de control al tancurilor
-Sistemul de stingere a incendiilor: in camera de lupta

Caracteristicile tehnice generale
-Greutatea totala: cca. 51,6 tone
-Echipajul: 3 soldati
-Capacitatea rezervoarelor de carburant: 1200 litri+ rezervoare de 400 litri
-Puterea specifica : 23,3 C.P./tona
-Presiunea specifica pe sol: 0,87 kg/cm2
-Viteza maxima pe strada: 70km/h
-Viteza medie pe teren framantat: 35-45 km/h
-Consumul mediu: cca. 4 litri/km
-Distanta minima de lupta: > 1500 m (valoarea estimata)
-Rezerva de munitie: 42 unitatii de foc aflate la bord
-Fiabilitate: 330 km (analiza)

Printre altele, tancul a fost „SCURTAT”
Nu pot fi contestate imbunatatirile aduse, fara discutie! Si mai ales radicalizarea proiectului turelei, care astfel a devenit mult mai practica, ergonomica si performanta.
Sa nu va asteptati cumva ca in acest studiu sa apara materialele folosite la blindaj!
De fapt nu se explica nici macar grosimea!
S-a speculat faptul ca era pregatit pentru ERA, dar…cand pregatesti de ERA stipulezi cumva macar in greutatea specifica, nu? O dai in doua variante. O idee ar fi ca s-ar fi folosit un otel stratificat de genul celui de la blindajul frontal al TR85, care din cate stim este de o foarte inalta aliere si a facut multe probleme la prelucrare sau chiar la…taiere cu brennerul sau flexul!
Din cate stiu acel otel este o realizare pur romaneasca de mare tehnologie si din ceea ce am „studiat” si aflat pe ocolite inca din anii 80 ar fi o combinatie cu tungsten. Dar raman doar pareri, pentru ca oricat am sapat, in afara de faptul ca am „dat” de butoaie intregi cu tungsten intr-o baza de aprovizionare si care -desigur-erau trimise la un anume combinat de oteluri, nu mai stiu decat ca acolo unde se testa aceasta tabla speciala se spargeau valturile si rulmentii intr-o veselie si nimeni nu se supara !!!

Sa se fi proiectat ca si aceste turele sa beneficieze de asa ceva? Nu ma mira.
Foarte interesant este si faptul ca la un calcul „ingineresc” al greutatii TR125 raportata la volum si suprafete, coroborat cu grosimea blindajului, se releva ca acesta este ceva mai greu decat ar trebui sa fie ….
Densitatea aliajului cumva???
Sunt doar supozitii ale mele, dar ar explica multe…

Ce vreau sa mai observati la TR125 langa B1: partea frontala neschimbata ca unghi, profil si chiar design.
Practic la”cutie” se umbla doar la spate.
Si va previn: atentie la urmatoarele doua proiecte cu privire la acest aspect.

Articolul complet pe SuntemRomania

The post P-125 si…”Krauss-Maffei”! (II) appeared first on Romania Military.

Transportoare blindate produse in Romania? „Vedem intr-o luna”!

Ministrul Borc a mai spus ca proiectul pentru transportoare blindate se va face in curand, iar in aceasta afacere Romania prefera „un aliat”. Acest proiect este evaluat la 800 milioane de euro.

„Nu stiu daca va fi la Moreni. De ce nu si un greenfield? Transportorul va fi un produs romanesc. Favorizam un aliat si pe cineva dispus sa dezvolte impreuna cu noi, sa fie un produs romanesc. Vedem intr-o luna”, a mai spus Borc.

O alta posibila fabrica unde aceste transportoare blindate ar putea fi construite este Uzina Mecanica Bucuresti, unde, in trecut, se fabricau tancuri pentru Armata Romana. In prezent, aceasta fabrica traieste de pe urma contractelor de mentenanta si reparatii ale tancurilor existente.

RomaniaMilitary

Citim si ne punem intrebari.

Suntem bucurosi cand domnul ministru spune ca “transportorul va fi unul romanesc” si incercam sa intelegem ce inseamna asta:

-programul TBT8x8 adus la zi cu tehnologia unui partener strain cu experienta?

-un transportor strain construit – vedem noi in ce procent  – in Romania?

Dar ce-i mai bun, am lasat la urma. Spune domnul Borc “in aceasta afacere Romania prefera „un aliat”. Adica cum?! Pai aliat militar, adica membru NATO?! Cam asta ar insemna, pentru ca membrii Uniunii Europene nu sunt aliati, termenul de aliat are fix conotatii militare si de aici incolo speculam.

Patria AMV sare din schema, Finlanda nefiind membru NATO si ramanem cu Iveco SuperAV si Pirahna, doar ca cel mai nou produs al americanilor-elvetieni (Mowag) este Pirahna V, care nu este deloc amfibiu, deci sare si asta din schema.

Boxerul german, VBCI-ul francez nici astea nu prea plutesc, asadar ramanem cu Iveco Super AV si, Doamne-fereste, cu Pirahna IIIC.

Practic avem doua conditionalitati care ne cam arata spre ce am putea sa mergem: tara aliata si TAB-ul sa fie amfibiu, ori aici ramanem cu italienii – in cel mai fericit caz, sau Mowag-Pirahna IIIC in cel mai nefericit caz.

Dar… desi sansele sunt foarte mici, am putea avea si un candidat-surpriza!

O varianta pentru colaborarea franceza ar fi o dezvoltare similara conceptului ATOM, care refolosea tehnologia VBCI pe un produs amfibiu… Asta ca sa visam putin, mai ales ca saptamana trecuta o delegatie consistenta a MApN a fost intr-o vizita in Franta cu dublu scop: Eurosatory, dar si pentru „lucrarile Comitetului Tehnic Mixt romano-francez de cooperare in domeniul armamentelor„:

„Pe parcursul activităţii, delegaţia Ministerului Apărării Naţionale, a prezentat intenţiile şi priorităţile pentru achiziţii de echipamente şi tehnică militară ale Ministerului Apărării Naţionale și s-au identificat posibilităţile dezvoltării cooperării bilaterale româno-franceze. Identificarea unor proiecte / iniţiative de cooperare tehnică militară şi industrială cu partenerul francez conduce la modernizarea echipamentelor şi tehnicii militare în vederea dezvoltării unor capabilităţi operaţionale performante şi interoperabile cu cele ale aliaţilor”

Si pana aici cu visarea!

Asteptam sa treaca o luna poate ne dumirim si noi.

GeorgeGMT

Si a mai spus minstrel economiei si ca are in vedere industria aeronautica de pe la noi

Vice-premierul si ministrul economiei Costin Borc a declarat ca vrea sa restructureze cateva companii aeronautice romanesti pentru revitalizarea industriei constructoare de avioane. Printre acestea se numara Romaero Bucuresti si Avioane Craiova.

„Vrem ca Romania sa fie un pol aeronautic si pe partea de avioane, nu doar pe elicoptere. (…) Vreau sa ma concentrez pe productie in Romania, mai degraba decat pe programe de off-set”, a declarat Borc, aflat intr-o vizita la fabrica de elicoptere a Airbus Helicopters din Marsilia, Franta.

Airbus Helicopters va incepe in 2017 productie de elicoptere H215 la o noua fabrica din Ghimbav, judetul Brasov. Fabrica va ajunge in 2019 la o productie de 15 unitati pe an si va avea, la acel moment, pana la 350 de angajati.

De altfel, un lot de circa 30 de muncitori ai Airbus Helicopters Romania se afla in Marsilia, pentru pregatire la fabrica Airbus Helicopters.

Sursa: Wall-street.ro

The post O luna, o luna si ceva fix! appeared first on Romania Military.