Episodul XCI

Asa cum mentionam in articolul precedent, pe sasiul Leopard 1 au fost dezvoltate si vehicule cu destinatie speciala, precum  AVLB Biber, ARV Bergepanzer, AEV Badger, Pionierpanzer 1 Standard, Pionierpanzer 2 Dachs ACEV/Armoured Combat Engineer Vehicle, FSK Fahrschulpanzer, Gepard , SP-70 si, despre toti acesti “speciali” vom vorbi in randurile ce urmeaza.

Bergepanzer 2 Standard ARV  a aparut ca o necesitate in urma dezvoltarii tancului Leopard 1, Bundeswehr operand  in acele timpuri 300 de Bergepanzer M-74 (dezvoltate pe sasiul tancului M-4A3 Sherman, primele ARV din dotare, achizitionate din SUA in perioada 1956-1960), M-47 ARV/Armored Recovery Vehicles (este cunoscut faptul ca Germania Federala a fost un utilizator important de blindate M-47, Bundeswehr a avut in uz 1120 de exemplare, cand au renuntat la ele au vandut o parte Greciei si Turciei, restul fiind casate) si M-88 ARV (in inventarele Bundeswehr apare drept Bergepanzer 1M-88/BPz 1M -88. Era realizat pe sasiul tancului M-48A3/A5 Patton, Bundeswehr cumparand 125 de exemplare in anul 1962, toate avand motor pe benzina, fiind fabricate de catre compania americana Bowen McLaughlin York Inc. In 1985 au fost dotate cu motor Diesel si un troliu de recuperare mai puternic, fiind rebotezate Bergepanzer 1M-88A1.

                                                             M 47ARV

Aveau urmatoarele caracteristici: echipaj 4; lungime 8,45 m;latime 3,60 m;inaltime 3,07 m;greutate 50,80 tone;motor Diesel MTU MB-838, 12 cilindri, racit cu aer,turbo-diesel,640 CP; viteza maxima pe sosea 50 km/h; autonomie pe sosea de pana la 850 km; putea fi armat cu o mitraliera. ARV-urile aveau turela eliminata si inlocuita cu o suprastructura ridicata, fiind echipate cu macara, troliu, pompa de transfer combustibil si lama de buldozer detasabila. Macaraua era dispusa pe partea dreapta fata a blindatului si putea ridica sarcini de pana la 20 de tone, suficient pentru greutatea majoritatii turelelor tancurilor aflate pe-atunci in uz, raza de acoperire fiind de 6 m. Troliulprincipal putea trage sarcini de maxim 36 de tone fara ca vehiculul sa fie ancorat, si de 70 de tone cu vehiculul ancorat, lungimea cablului fiind de 90 m.

Mai exista un troliu secundar cu capacitatea maxima de tractiune de 6,50 tone fara ancorare si de 13 tone cu ancorare, lungimea cablului fiind de 100 m. Lama de buldozer era detasabila si putea excava 200 m cubi de pamant pe ora, insa era utilizata si pentru ancorarea blindatului atunci cand se utiliza macaraua sau cele doua trolii. Pentru intretinerea-depanarea vehiculelor se gaseau in dotarea M-48 ARV un set complet de sudura si taiere, un compresor de aer, SDV-uri, echipamente de masura si control, testere, carlige de remorcare, scripeti, role de cabluri sau franghii, unele piese de schimb uzuale. 4 astfel de vehicule au fost vandute Turciei si alte 3 Greciei, se pare ca acestea sunt inca in uz, insa ar fi fost modernizate local).

                                                              M 47 ER3 in Spania

Interesant este faptul ca vest-germanii ar fi produs M-47 ARV prin modificarea unor tancuri M-47 (kituri de conversie. Designul acestora era similar cu cel al M-48 ARV, turela fiind eliminata si inlocuita cu o suprastructura ridicata, fiind echipata cu macara, troliu, pompa de transfer combustibil si lama de buldozer detasabila. Macaraua  putea ridica sarcini de pana la 18,70 tone, raza de acoperire fiind de 5,30 m, insa se putea roti 360°. Troliul principal putea trage sarcini de maxim 35 de tone fara ca vehiculul sa fie ancorat, si de 70 de tone cu vehiculul ancorat, lungimea cablului fiind de 90 m. Mai exista un troliu secundar cu capacitatea maxima de tractiune de 6,50 tone fara ancorare,si de 13 tone cu ancorare, lungimea cablului fiind de 100 m. Lama de buldozer era detasabila si putea excava 190 m cubi de pamant pe ora, insa era utilizata si pentru ancorarea blindatului atunci cand se utiliza macaraua sau cele doua trolii. Pentru intretinerea-depanarea vehiculelor se gaseau in dotarea M-47 ARV un set complet de sudura si taiere, un compresor de aer, SDV-uri, echipamente de masura si control, testere, carlige de remorcare, scripeti, role de cabluri sau franghii, unele piese de schimb uzuale.M-47 ARV era utilizat in principal depanarea-recuperarea tancurilor usoare, vehiculelor blindate sau neblindate, TBT si MLI. Astfel de vehicule ar fi ajuns in Turcia si Pakistan, cei din urma se pare ca le au si astazi in uz), inclusiv pentru export, acestea ar fi fost similare cu cele spaniole, M-47ER3 (22 de exemplare produse prin modificarea unor blindate M-47. In 1996, firma Gamesa a modificat din nou aceste vehicule, acestea se afla si astazi in serviciu).

Asa cum mentionam mai devreme, odata cu programul de dezvoltare a tancului Leopard 1 a aparut in randul forurilor decizionale militare ale Bundeswehr, ideea dezvoltarii si a unor vehicule cu destinatie speciala pe platforma noului blindat. Era anul 1961 si, mai mult decat atat, practici cum ii stim, germanii au recunoscut imediat utilitatea dezvoltarii unor astfel de vehicule pe plan local, basca compatibilitatea cu noul tanc si economiile bugetare si logistice aferente.

Dezvoltarea noului ARV/Armored Recovery Vehicles a inceput in anul 1962, fiind initiata de catre Porsche la cererea Bundesamt fur Wehrtechnik und Beschaffung/BWB/Biroul Federal pentru Tehnologie de Aparare si Achizitii, primele doua prototipuri fiind gata la inceputul lui 1964, acestea fiind construite de catre firma Jungenthal Wehrtechnik GmbH/JWT din Frankfurt (pe-atunci se numea Jung Jungenthal, in anii *60, obiectul principal de activitate al firmei era constructia si mentenanta blindatelor Bundeswehr, ceea ce fac si astazi. Firma a aparut in data de 13 februarie 1885, fiind infiintata de catre Arnold Jung si Christian Staimer sub numele de  Jung&Staimer OHG. In data de 3 septembrie 1885 au produs prima locomotiva, iar din 1913 s-au numit Arnold Jung Lokomotivfabrik GmbH, Jungenthal. Firma exista si astazi sub numele de Jungenthal Systemtechnik GmbH).

Cele doua prototipuri au fost livrate catre BWB in vederea evaluarii, de catre firma JWT la inceputul lui 1964, testele efectuandu-se in cadrul Centrului de Testare 51 din Koblenz si in cadrul Scolii Militare nr.2 din Munster. Testele au avut succes, prim contractor a devenit firma Atlas Maschinenbau/Atlas Mak GmbH din Kiel (urmasa Deutsche Werke, astazi face parte din Caterpillar Inc.), aceasta incepand productia de masa a Bergepanzer 2 Standard, primul dintre cele 444 de vehicule construite a fost livrat Bundeswehr pe data de 9 septembrie 1966. Aceste vehicule au inceput sa inlocuiasca treptat invechitele M-47/88 din dotarea Bundeswehr, exportandu-se in Australia, Belgia, Brazilia, Chile, Danemarca, Grecia, Italia, Canada, Olanda, Norvegia, Polonia, Turcia.

Bergepanzer 2 Leopard 1/BPz 2 A1/Leopard 1 ARV/Bergepanzer 2 Standard este un vehicul blindat de recuperare realizat pe sasiul tancului Leopard 1, ca si la M-47/48, cu care se aseamana in multe privinte (foarte probabil sa fi fost inspirat de acesta) turela este indepartata si inlocuita cu o suprastructura ridicata. Bergepanzer 2 este dotat cu o macara dispusa pe partea dreapta fata a vehiculului, aceasta putandu-se roti 270° si ridica maxim 20 de tone. ARV-ul este dotat cu o multitudine de instrumente si SDV-uri, are pompa de livrare combustibil integrata, lama de buldozer, generator de 10 kW, trapa conductorului se afla dispusa centru-fata cu deschidere spre stanga si dispune de trei periscoape, iar trapa comandantului fata-stanga in spatele conductorului, acesta dispunand de opt periscoape. Din echipaj mai fac parte doi mecanici, unul fiind asezat in stanga conductorului, acesta operand si mitraliera MG-3 calibrul 7,62 mm instalata pe un inel de fixare din fata placii de blindaj frontale, rezerva interna era de 4250 de proiectile. Vehiculul mai are o a doua MG-3 dispusa pe cupola comandantului, aceasta fiind destinata apararii AA.Vehiculul mai are doua trape dispuse pe coca in partea stanga. Bergepanzer 2 are aproximativ 75% din mecanica similara cu Leopard 1, din anul 1977 aparand versiunea imbunatatita numita Bergepanzer 2 A2, sasiul fiind complet sudat.

                                 BERGEPANZER 2 -TROLIUL DE RECUPERARE

Bergepanzer 2A1/Begepanzer 2 Standard are urmatoarele caracteristici: echipaj 4, conductor, comandant, 2 mecanici; lungime 7,68 m; latime 3,25 m; inaltime 2,69 m, cu macaraua stransa; greutate 39,80 tone; rezerva interna de combustibil 1550 litri; consum 160 litri/100 km pe sosea. Consumul putea ajunge la 300-400 litri/100 km atunci cand vehiculul evolua in teren accidentat tractand alte blindate; diametru de bracaj 496 cm; armament: doua mitraliere MG-3, calibrul 7,62 mm, rezerva interna 4250 de proiectile/6 lansatoare de grenade fumigene, calibrul 76 mm, dispuse pe partea stanga a cutiei blindate, ce foloseau grenade fumigene de tip DM-35 (lungime 17,60 cm; greutate 1,10 kg; fabricate de catre KMW. Aceste grenade se afla si-n dotarea Leopard 1/2/Gepard); motor: turbo-diesel, MTU MB-838 CA M-500, multicarburant, 10 cilindri, 830 CP/610 kW; viteza maxima pe sosea 62 km/h; raport putere-greutate 20,50 CP/tona; autonomie: pe sosea 850 km/in teren accidentat 500 km. Totul depinde insa de greutatea sarcinii tractate; raza maxima a macaralei este de 2 m, putand ridica sarcini pana la inaltimea de 3,30 m, sarcina maxima fiind de 20 tone, aceasta putandu-se plia si strange intr-un locas special dispus pe partea dreapta a partii frontale, indreptata spre inapoi.

Macaraua, fabricata de catre Rotzler, se poate roti 270°, vinciul acesteia este actionat hidraulic prin angrenaj cu reductor planetar, sarcina maxima utila ridicata fiind de 13-14 tone, insa cu lama de buldozer stabilizata pentru sustinere se pot ridica sarcini de pana la 20 tone, elevatia maxima a bratului macaralei fiind de 72°, acesta avand scripete cu ghidaj de blocare si carlig dotat cu dispozitiv de siguranta ce nu permite desprinderea incarcaturii (acest scripete poate fi stocat in interiorul vehiculului atunci cand nu este utilizat). In caz de nevoie poate fi actionata si manual, macaraua era utilizata inclusiv la montarea-demontarea plugului fiind comandata din exterior; vehiculul este dotat cu un troliu de remorcare principal fabricat de firma Rotzler GmbH din Steinen/Germania (cabestancu cablu de tractare –troliu cu ax de rotatie vertical pe care se infasoara cablul de tractiune, se folosea pentru tractiunea sau deplasarea vehiculelor pe distante scurte. Troliul era probabil de tip Treibmatic TR-200, ori o varianta mai veche a acestuia. Aceasta firma produce si astazi cabestane, vinciuri, cabluri, macarale, etc. Firma exista din anul 1919, fiind infiintata de Ernst Rotzler) dispus in interiorul cutiei blindate la partea frontala, actionat de doua motoare hidraulice ce poate trage sarcini de maxim 34,5-35 de tone (345 kN) fara ca vehiculul sa fie ancorat, si de 69-70 de tone (690 kN) cu vehiculul ancorat, lungimea cablului fiind de 90 m, avand grosimea de 33 mm, cilindrul de stocare are intre 70-90 cm.

Troliul are doua viteze, in viteza intai ajunge la 12-14 m/minut (22 m/minut dupa unele surse.Foarte probabil sa fie asa), iar in viteza a doua la 35-44 m/minut (la varianta 2A2 viteza ajunge la 74 m/minut, cel mai probabil), presiune maxima 330 bar, debit de ulei 150-170 litri/minut. Trapa de vizitare a cablului, acesta fiind dispus pe rola de ghidare, este inchisa pe timpul trecerii vadurilor, troliul neputand fi utilizat. Vehiculul mai este dotat si cu un troliu auxiliar, probabil de tip Rotzler HZ010, lungimea cablului 100 m, avand grosimea de 7 mm; lama de buldozer, fabricat tot de catre Rotzler, este ridicata sau coborata cu ajutorul a doi cilindri hidraulici, fiind folosita pentru lucrari tehnice sau genistice, inclusiv pentru stabilizarea ARV-ului atunci cand se foloseste macaraua sau cele doua trolii. Latimea lamei era de 3,20 m, iar inaltimea de 90 cm, putandu-se excava 180-200 m/cubi de pamant pe ora; protejat NBC; vehiculul este dotat cu un alternator de 9 kW racit cu lichid, inclusiv 6 baterii de 12 V capabile sa genereze 300 A; in dotare se mai afla un aparat de taiere-sudare de 54 V/360 A, o drujba, scripeti, foarfece pentru metal sau vegetatie, tarnacop, lopeti, un set de role duble, cabluri, zale de schimb pentru senile, instrumente si SDV-uri destinate diagnosticarii si reparatiei in teren (practic, Bergepanzer 2, ca si varianta modernizata BPz 2A2, este un atelier de reparatii pe senile).

Mare parte a acestora se afla depozitate in partile laterale sau pe plafonul cutiei blindate; in partea spate a cutiei blindate, deasupra plafonului, poate fi transportat si un rezervor de combustibil, acesta este detasabil, insa vehiculul este dotat si cu o pompa de transfer al combustibilului destinat realimentarii altor vehicule sau pentru uz propriu. Realimentarea altor vehicule se poate face si din rezervoarele proprii; Bundeswehr a primit in dotare 444 de unitati (se pare ca acestea ar fi fost livrate pana la sfarsitul anului 1970, pretul unitar fiind, la inceput, de 750000 marci. Bundeswehr a avut in dotare 544 de exemplare, dintre acestea 100 au fost la standard modernizat BPz 2A2) insa, per total, au fost fabricate 807 unitati, dintre acestea 137 au fost asambalate in Italia de catre Oto Melara sub licenta. Astfel de vehicule au fost exportate in Belgia (36 de exemplare), Olanda (30 de exemplare), Italia (69 de exemplare, restul fiind asamblate local), Australia (6 exemplare), Canada (8 exemplare varianta BPz 2A2).

Bergepanzer 2A2/Bergepanzer 2 LS (LS/Leistungsgesteigert/Performante crescute) a aparut in anul 1978 ca modernizare a variantei BPz 2A1 facuta de catre MaK din Kiel, 100-110 exemplare produse (Armata Romana a primit 3 astfel de vehicule pentru suportul Gepard) asta fiindca era nevoie de ARV-uri capabile sa sustina noile blindate ale Bundeswehr, Leopard 2 si Gepard/Cheetah, ce aveau turela mai grea. In general vehiculul este asemanator cu Bergepanzer 2, insa a dispus de un nou troliu frontal cu viteza viteza marita la 74 m/minut (posibil), macara mai puternica ce putea ridica greutati de 16 tone la inaltimea de 3,50 m din orice pozitie a bratului si interior modificat, doua talpici hidraulice pentru stabilizare dispuse la partea spate a vehiculului, aer conditionat. Astfel de vehicule sunt in dotarea tuturor tarilor care opereaza blindate Leopard 1, Leopard 2, Gepard sau Cheetah, inclusiv Polonia, Brazilia, Chile,Turcia si Grecia. BPz 2A2/BPz 2 LS are urmatoarele caracteristici: lungime 7,57 m; latime 3,25 m; inaltime 2,70 m; greutate 39,80-40,60 tone; blindaj cuprins intre 15-40 mm; motor turbo-diesel, MTU MB-838 CA M-500, multicarburant, 10 cilindri, 830 CP/610 kW la 2200 rpm, 37400 cm/cubi; viteza maxima pe sosea 62 km/h; autonomie: pe sosea 800-850 km (650 km la un consum de 160 litri/100 km)/in teren accidentat 450-500 km; instalatie electrica 24 V; trece vaduri: fara pregatire 1,20 m adancime/cu schnorkel, maxim 4 m adancime; capacitate rezervor intern de combustibil 1410 litri/310 galoane; echipaj 4 –comandant, conductor, doi mecanici. Danemarca a modernizat cinci vehicule la standard Leopard 1 Wisent ARV in anul 2008 (modificarea a fost facuta de catre firmele germane Flensburger Fahrzeugbau Gesellschaft si Wisent), acestea avand motor de 1000 CP si macara capabila sa ridice 30 de tone, kit tropical (le folosesc in Afganistan),suficient pentru a deservi Leopard 2.

PIONIERPANZER 1/PiPz 1 deriva din Bergepanzer 2, fiind o adaptare a acestuia la nevoile trupelor de geniu si constructori militari (pionieri, in armata germana). Acesta a venit ca inlocuitor al vechiului Raumpanzer M-48 si a fost introdus in anul 1967. A fost dezvoltat de compania Porsche, insa a fost produs de catre MaK in Kiel. Au fost produse 36 de exemplare, acestea avand acelasi design ca BPz 2 insa vehiculul era mai lung decat acesta, avea acelasi troliu de recuperare si aceeasi macara. Totusi, existau si diferente vizibile, pe macara era dispusa o scara, lungimea lamei de buldozer era marita cu ajutorul unei extensii detasabile, aceasta atingand 3,75 m.

De asemenea, sub lama plugului se puteau monta: 4 colti din otel indreptati spre inapoi, ce puteau sapa santuri cu adancimea de 5 cm/8 colti din otel indreptati spre inapoi, ce puteau sapa santuri cu adancimea de 40 cm. PiPz 1 avea urmatoarele caracteristici: lungime 7,68 m; latime 3,25 m; inaltime 2,70 m cu macaraua retrasa; greutate 39,80-40,60 tone; blindaj cuprins intre 15-40 mm; motor turbo-diesel, MTU MB-838 CA M-500, multicarburant, 10 cilindri, 830 CP/610 kW la 2200 rpm, 37400 cm/cubi; viteza maxima pe sosea 62 km/h; raport putere-greutate 20,50 CP/tona; autonomie: pe sosea 800-850 km (650 km la un consum de 160 litri/100 km)/in teren accidentat 450-500 km; instalatie electrica 24 V; trece vaduri: fara pregatire 1,20 m adancime/cu schnorkel, maxim 4 m adancime; capacitate rezervor intern de combustibil 1410 litri/310 galoane; echipaj 4 –comandant, conductor, doi mecanici; macaraua, troliurile, ustensile de sapat manual, aparatul de taiere-sudare, armamentul si altele erau aceleasi ca si la BPz 2.

O caracteristica importanta a PiPz 1 era melcul hidraulic (sfredel, acesta era actionat de un motor hidraulic cu piston radial), acesta putand sapa gropi cu diametrul de 70 cm la adancimea maxima de 2 m. Era utilizat inclusiv pentru saparea gropilor destinate plantarii minelor, astfel de vehicule s-au gasit/se gasesc in dotarea genistilor si constructorilor militari/pionieri (teoretic melcul sapa 30 de gropi pe ora, practice insa radacinile si pietrele din sol ii reduceau enorm fiabilitatea si rezistenta). O alta caracteristica importanta a PiPz 1 era spatiu suplimentar din interiorul vehiculului, unde se puteau depozita 600 kg de echipament special pentru genisti, inclusiv mine, detonatoare si 117 kg de explozibil. Exista posibilitatea luarii la bord a unei echipe de maxim 10 genisti. In perioada 1989-1992, toate vehiculele PiPz 1 si 104 BPz 2 Standard au fost modernizate si rebotezate Pionierpanzer 2A1 Dachs (Badger in armata canadiana). Aceste vehicule au fost botezate de catre italieni- “Leopardo Pioniere” (40 de unitati), belgieni -“Pionierpanzer 1 Pioner” (6 unitati) si danezi -“Pionierpanzer Leopard 1 AEV”.

Pionerpanzer 2 Dachs AEV/PiPz 2 Dachs/Armoured Engineering Vehicle (Bursucul) este un vehicul blindat de geniu realizat pe platforma Leopard 1, destinat trupelor de pionieri. El a fost dezvoltat pentru uzul trupelor de geniu/pionieri, putand executa lucrari genistice si alte amenajari cu specific militar sau civil, oferind sprijin mecanizat trupelor combatante chiar si-n conditii de lupta. Pentru a putea indeplini toate aceste sarcini, Badger/Bursucul este echipat cu o gama larga de echipamente specifice ce-i permit executarea de amenajari a vadurilor (intrari si iesiri) pentru vehicule blindate si neblindate, indepartarea obstacolelor naturale si artificiale de pe campul de lupta, operatii de taiere-sudare (in otel, fier-beton, grinzi de beton, etc). Este un vehicul excelent care n-a aparut peste noapte, el a avut “inaintasi” care au aparut la sfarsitul anilor *60, fara a avea succes insa.

Gepanzerte Pioniermaschine/GPM/Masina blindata pentru Pionieri a fost numele dat celor doua prototipuri blindate destinate trupelor de pionieri din Bundeswehr (Pioniertruppe. Scoala de Pionieri si Colegiul Tehnic de Inginerie Civila al Armatei se afla la Munchen, insa din ianuarie 2009 s-a mutat la Ingolstadt. In randul acestor trupe se afla si angajati civili, precum ingineri constructori, specialisti in amenajari hidrotehnice, sudori, etc). Bundeswehr, prin intermediul Bundesamt fur Wehrtechnik und Beschaffung/BWB/Biroul Federal pentru Tehnologie de Aparare si Achizitii, la sfarsitul anilor *60 (perioada 1969-1973) a decis inlocuirea Pionierpanzer 1 cu un vehicul cu performante crescute, un succesor imbunatatit care sa satisfaca toate cerintele si nevoile specifice trupelor de pionieri, cu deosebire capacitatea de a lucra sub apa, inclusiv sub ape curgatoare si posibilitatea de a amenaja vaduri de trecere, intrare si iesire, pe maluri abrupte si noroioase. Au fost date, in anul 1972, doua contracte pentru dezvoltarea a doua prototipuri pe platforma Leopard 1 companiilor germane, EWK Ironworks din Kaiserlautern (astazi, General Dynamics European Land Systems GmbH, o filiala a General Dynamics) si MaK Maschinenbau din Kiel.

Dupa finalizarea prototipurilor au fost efectuate teste cu acestea in cadrul Pionierschule und Fachschule des Heeres fur Bautechnik/ Scoala de Pionieri si Colegiul Tehnic de Inginerie Civila al Armatei din Munchen, precum si in poligonul de teste al Armatei Federale din Koblenz (Erprobungsstelle 51/ErprSt 51, astazi, Wehrtechnische Dienststellen 51/WTD 51din Koblenz). Aici a fost evidentiata uzura excesiva si rapida a sasiului de Leopard 1 datorata, in principal, greutatii crescute, aceasta depasind 50 de tone. Oricum, mai multe deficiente au fost constatate, acestea ramanand nerezolvate datorita complexitatii si a costurilor aferente, ceea ce-a dus, intr-un final, la decizia de a se renunta la dezvoltarea acestor prototipuri, Bundeswehr optand pentru modernizarea Pionierpanzer 1/PiPz 1 (36 de exemplare) si a Bergepanzer 2 Standard (104 exemplare), inlocuindu-se la acestea macaraua standard cu varianta telescopica de pe prototipul EWK, aceste vehicule fiind rebotezate Pionierpanzer 2 Dachs. Principalele probleme constatate la ambele prototipuri au fost: greutate totala prea mare pentru sasiul si trenul de rulare al platformei Leopard 1; hidraulica complexa si greu de intretinut; spatiul interior al vehiculelor proiectat gresit; costuri mari pentru reproiectare si remedierea problemelor. S-a renuntat la aceste proiecte in anul 1977, insa GPM 1 MaK a ramas in custodia ErprSt 51 din Koblenz, cel mai probabil ca piesa de muzeu si material didactic, iar GPM 2 EWK a fost folosit pentru teste pana in anul 1980, fara bratele pivotante, de catre MaK.

Prototipul companiei EWK/Eisenwerke Kaiserslautern, cunoscut drept GPM 2 EWK, avea urmatoarele caracteristici: greutate 57 de tone; doua brate pivotante telescopice rotative, dispuse in partile laterale ale vehiculului si echipate fiecare cu cate o cupa de excavator, de regula conductorul opera bratul drept, bratul stang fiind manevrat de catre operator sau comandant (acesta opera si lama de buldozer dispusa frontal, operata hidraulic, aceasta fiind utilizata si la ancorarea vehiculului pe timpul operarii bratelor pivotante. Operatorul putea totusi sa manevreze ambele brate telescopice atunci cand conductorul sau comandantul nu era disponibili). Ambele brate se puteau roti 195°, putand sapa aproximativ 300 m/cubi de pamant pe ora, la adancimea maxima de aproximativ 6 m (cu bratele telescopice extinse la maxim. Peste adancimea de 4,50 m, operatorul nu putea vedea ceea ce lucra, fiind nevoie de ghidare). Cu ajutorul bratelor telescopice, vehiculul putea urca pante de aproximativ 85°. Bratele se puteau ridica la un unghi maxim de 60°. Restul dotarilor erau identice cu cele de pe PiPz 1, trolii, lopeti, mitraliera,etc.

Prototipul MaK/Maschinenbau Kiel, cunoscut drept GPM 1 MaK, avea urmatoarele caracteristici: greutate maxima 55 tone; un singur brat telescopic rotativ echipat cu o cupa de excavator, depliere maxima 3,75 m (angrenajul era de tip foarfeca, cunoscut drept buldoexcavator cu brat articulat,mecanismul hidraulic fiind complicat si greu de intretinut. Bratul articulate si mecanismele sale erau produse de catre firma Orenstein&Koppel/O&K din Berlin, infiintata in data de 1 aprilie 1876 de catre Benno Orenstein si Arthur Koppel, producand echipament greu pentru locomotive si vagoane, instalatii de ridicat industriale, etc. Firma si-a incetat activitatea pe 1 ianuarie1999), bratul putandu-se roti 360°. Cu ajutorul bratului telescopic, vehiculul putea urca pante de aproximativ 70°.

Datorita greutatii bratului, compartimentul motor a fost acoperit cu o placa suplimentara din aluminiu.Se puteau excava aproximativ 300 m/cubi de pamant pe ora, la adancimea maxima de aproximativ 5 m. Lama plugului putea fi pliata de la jumatate/centru, spre stanga si spre dreapta, pentru a imprastia pamantul in lateral, insa in practica s-a dovedit a nu avea succes, sistemul hidraulic al lamei fiind complicat si putin fiabil. Un neajuns major al acestui prototip era dispunerea bratului articulat care, odata pliat, impiedica deschiderea trapei de evacuare a conductorului. Restul dotarilor erau identice cu cele de pe PiPz 1, trolii, lopeti,mitraliera, etc.

Revenind la Pionierpanzer 2 Dachs/Bursucul, pe platforma Leopard 1, acesta are urmatoarele caracteristici: greutate: gol 42,50 tone/complet incarcat 43-44 de tone; echipaj 3; lungime: pentru mars pe sosea 8,38 m/pentru mars in teren accidentat 8,92 m; inaltime 2,57 m, fara mitraliera montata; latime: 3,25 m, fara lama de buldozer montata/3,75 m, cu lama de buldozer montata; raport putere-greutate 19,30 CP/t;presiunea exercitata la sol complet echipat, 0,92 kg/cm patrat; garda la sol 44 cm; latime senila 55 cm;viteza maxima pe sosea 62-65 km/h; autonomie pe sosea 550 km; rezerva interna de combustibil 1410 litri; consum 280 litri/100 km; poate urca pante cu inclinatia maxima de: 30°, fara folosirea bratului excavator/50°, cu folosirea bratului excavator; poate trece obstacole vertical de maxim 90 cm; poate trece santuri de 2,5 m lungime; motor MTU MB-838 Ca M-500, 37,40 litri, V-10 policarburant, 830 CP la 2200 rpm; transmisie ZF 4 HP 250, patru viteze de mers inainte si doua de mers inapoi; sistem electric 24 V; 6 baterii a cate 12 V, capacitate de stocare 300 Ah; vehiculul este protejat NBC; 140 de exemplare au fost/sunt in dotarea Bundeswehr, alte 9 ajungand in Canada (aceste vehicule fiind noi. Valoarea contractului a fost de 49 milioane DM, si a fost onorat in anul 1990).

Vehiculul are o suprastructura blindata pe partea stanga fata, pe partea dreapta aflandu-se bratul telescopic si cupa de excavatie/excavator, acestea fiind dispuse pe un platou rotativ. Bratul excavator telescopic este actionat hidraulic (presiune 300 bar), este controlat electric, fiind operational la unghiuri cuprinse intre -60°/+60°, poate fi extins pana la maxim 8,30 m si, in caz de nevoie, poate fi utilizat drept macara sau scara (bratul poate fi telecomandat si de la distanta. Posibil ca aceasta facilitate sa fie optionala). Cupa de excavatie/excavator are capacitatea de 1,10 m/cubi si latimea de 1,50 m, capacitatea de lucru este de 140 m/cubi de pamant pe ora, cupa fiind prevazuta cu gauri de evacuare a apei, ceea ce permite utilizarea ei in medii umede (excavatii in lacuri, rauri, pregatirea locurilor de trecere a vadurilor, etc. Exista si o cupa mai mica,aceasta avand capacitatea de 0,60 m/cubi si latimea de 80 cm. Cupa de 1,10 m/cubi poate fi dotata cu doi dinti din otel, permitand ancorarea si ridicarea obiectelor cu greutatea maxima de 7,80 de tone la inaltimea de 3,98, si a greutatilor de maxim 2,60 de tone la inaltimea de 7,92 m. Exista un sensor de siguranta la suprasarcina, acesta opreste automat functionarea bratului telescopic, intreg sistemul trebuind resetat de catre operator).

La partea frontala, vehiculul este dotat cu o lama de buldozer. Conductorul este asezat la partea frontala a suprastructurii blindate, dispune de trapa de evacuare, postul de conducere fiind prevazut cu periscoape zi-noapte si fante de observatie cu geam din sticla blindata, toate acestea sunt asemanatoare cu cele care echipeaza Leopard 1. Conductorul opereaza si lama de buldozer, aceasta avand latimea maxima de 3,75 m cu extensiile laterale montate, viteza maxima a vehiculului cand se utilizeaza lama nu trebuie sa depaseasca 8 km/h, putandu-se decoperta pana la 270 m/cubi de pamant (lama poate fi dotata si cu dinti din otel). Vehiculul este dotat la partea frontala cu un troliu hidraulic ce poate fi utilizat pentru auto-recuperare sau recuperarea altor vehicule, caz in care lama buldozerului poate fi coborata pentru imbunatatirea stabilitatii si a fortei tractiunii (ancorare). Cablul troliului are lungimea de 90 m, grosimea de 33 mm, putand trage greutati de 20 de tone fara ancorare, si de 35 de tone cu ancorare. Ca si Leopard 1, Bursucul poate fi echipat cu schnorkel, putand trece/opera in ape cu adancimea maxima de 4 m (fara schnorkel, 1,20 m. Pentru evacuarea apei ce eventual ar patrunde in habitaclu, vehiculul este dotat cu pompe de santina puternice).

Comandantul este asezat in spatele conductorului si are propria sa cupola, si acesta dispune de periscoape si fante de observatie cu geam din sticla blindata. Pe cupola comandantului se poate monta si o mitraliera MG-3, calibrul 7,62 mm (la vehiculele canadiene Badger/Bursucul/Viezurele, mitraliera este de tip C6 –calibrul 7,62 mm; greutate 11 kg; greutate teava 3 kg; incarcator tip banda cu 220 de proiectile, greutate 5,40 kg; lungime 1,25 m;lungime teava 67,90 cm; raza maxima de tragere 3725 m; raza maxima de tragere eficienta 900-1500 m -800 m, daca mitraliera dispune de bipod/1800 m, daca dispune de tripod; in uz din anul 1978; probabil 1870 de exemplare produse sub licenta dupa MAG-58/FN Herstal S.A/Belgia; rata de foc cuprinsa intre 750-1100 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 840 m/s. Badger mai dispune de inca o mitraliera de acelasi tip, aceasta fiind montata la partea frontala a cutiei blindate. Foarte probabil sa dispuna de 8 lansatoare de grenade de calibrul 76 mm, acestea fiind de fabricatie locala), iar pe partea laterala stanga a suprastructurii blindate se gasesc sase tuburi de lansare grenade fumigene de calibrul 76 mm, actionate electric, identice cu cele de pe Leopard 1. La bordul vehiculului se mai gasesc polizoare unghiulare, fierastraie, truse de scule, elevatoare pentru vehicule, scripeti, foarfece diverse, echipament de taiere-sudare (54 V/360 A), carlige, cabluri si franghii. Din anul 2009, vehiculele germane au primit trei cutii de depozitare suplimentara pentru un set extins de instrumente, dispuse pe plafonul cutiei blindate deasupra compartimentului motor. Cel de-al treilea membru al echipajului se gaseste in interiorul suprastructurii blindate.

Contractul pentru conversia PiPz 1 si BPz 2 a fost acordat de catre Bundeswehr firmei MaK (aceasta facand reparatia vehiculelor, montarea lamei de buldozer si asamblarea finala a celorlalte componente, precum bratul telescopic, cupa de excavatie, platoul rotativ al bratului telescopic, sistemul hidraulic, etc.), in prima parte a lui 1987, urmand ca prima livrare sa aiba loc abia in decembrie 1990. Pretul conversiei s-a ridicat la suma de 1,30 milioane DM per exemplar. Ca subcontractori au fost firmele Jung Jungenthal GmbH (modificari ale carenei), Eisenwerke Kaiserslautern (platoul rotativ al bratului telescopic si cupa de excavatie) si Wieger Maschinenbau (ansamble si subansamble ale bratului telescopic si bratul telescopic).
WW

Enciclopedia Armelor: Leopard 1-Specialii (partea a II-A)

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.
www.tanks-encyclopedia.com/…/M48_Patton.p…

www.army-guide.com/eng/product152.html

forum.worldoftanks.eu › … › Medium Tanks

www.historyofwar.org/…/weapons_leopard1.ht…

anzacsteel.hobbyvista.com/…/leopardph_1.htm

historywarsweapons.com › Tanks

canadianmilitaryhistory.ca/canadas-leopards-on…

www.panzerbaer.de

www.panzerpower.de

www.panzer-modell.de/…/fahrschul_leo1.htm

www.panzerbaer.de/…/bw_pzschnbr_1_biber-a…

www.panzerbaer.de/…/bw_pipz_1_standard-a.h..

www.panzerbaer.de/…/bw_kpz_leopard_1_fahr…

www.panzerbaer.de

www.jedsite.info

www.military-today.com › Artillery

sportcars-history.com/…/The%20Leopard%20F..

tanknutdave.com/the-german-leopard–1-series/

www.tanks-encyclopedia.com/…/Leopard–I.php

116-windhund.ru › … › Вангапритон

www.army-guide.com/eng/product3634.html

www.greenradio.de/e_sem25.htm

z8.invisionfree.com › … › Military news

tanknutdave.com/the-badger-armoured-enginee…

https://army.ca/wiki/index.php/Badger_AEV

www.panzerbaer.de/…/bw_pipz_1_standard-a.h…

www.portierramaryaire.com/…/leopard1_4.php

tonnel-ufo.ru

f3.webmart.de

www.deutschesheer.de/…/heer?uri…dachs…

www.panzerbaer.de/…/bw_pipz_2_dachs-a.htm

The post Enciclopedia Armelor: Leopard 1-Specialii (partea I) appeared first on Romania Military.

Avand in vedere ca povestea gasirii power-train-ului pentru TBT continua in al treilea an consecutiv, dupa insuccesul colaborarii cu Iveco (care parea sa fi intrat in program mai degraba cu scopul de a vinde Super-AV-ul in locul produsului cat-de-cat romanesc), iar SAUR2 bate pasul pe loc, fara promovare la export dar si fara interes din partea MApN, poate ca o solutie intermediara intre cele doua produse, adica un SAUR2 pe steroizi, ar putea reprezenta solutia iesirii din impasul inzestrarii actuale.

Saur 2 ar putea integra, in limita omologarii existente, cateva dintre solutiile tehnice propuse pentru TBT 8×8, in special protectia. Dar pentru aceasta ar fi nevoie de un nou prototip  sau de un retrofit al unui numar mai redus de solutii pe una dintre cele 2 platforme existente.

Noi solutii de blindaj, cum ar fi gama Ruukki, solutii compozite (unele testate pentru ABC-79M 4×4: BSG si BSM) sau protectia sub podea a TBT deja testata ar putea duce protectia actuala catre un minim STANAG 2+ sub podea (posibil 3), iar cea frontala si laterala ar putea creste spre nivel 3 (de la 2 actualmente).

Aceasta protectie suplimentara ar putea veni cu pretul a sub o tona de masa in plus a vehicului, masa actualmente situata la 16 tone nud.

Motorizarea actuala, MAN diesel de 326CP (parand sa existe si Cummins Euro 3 diesel) poate fi pastrata in oferta, insa pentru MApN ar putea fi mai interesanta o varianta deja existenta in propriul inventar, si anume Caterpillar C9 turbo-diesel de 400CP, care echipeaza MLI-84M si Piranha IIIC 8×8, alaturi de o transmisie ZF 7HP602.

Tabela variante motorizari – sursa Tehnomil.ro.

Dupa cum se vede in tabela, Terrex-Yavuz la 24 de tone dispune tot de un Caterpillar C9, dar de 450CP (transmisia fiind si ea diferita – Allison 4500SP). Rezerva de putere ar putea fi utila si TBT-ului care ar depasi usor 20 de tone, pastrand insa cat de cat un motor comun cu MLI-84M, PiranhaIIIC si, de ce nu, Saur2.

De precizat ca inclusiv LAVIII/Stryker, la cele 18-20 de tone ale sale, dispune de un Caterpillar C7 de doar 350CP.

Daca insa TBT va atinge 25-26 de tone (ipoteza putin probabila), intr-o varianta grea, care sa faca concurenta Freccia si VBCI-ului, exista si alte optiuni, dupa cum se vede mai sus, existand insa si un Caterpillar, in eventualitatea ca C9 nu va putea fi dus in plaja de peste 450CP, si anume Caterpillar C12, care porneste de la 450CP.

Nu cred ca se pune problema sa ajungem la masa ATOM-ului ruso-francez de 32tone, inca amfibiu, care ar folosi un motor Renault diesel de 600 Cp. Insa chiar si la rusi, favoritul pare sa fie nu ATOM ci Boomerang, care va avea in jur de 20 de tone si un motor turbodiesel UTD-32TR  de 510CP, fiind destinat a inlocui parcul de BTR-80 si BTR-82, protectie dorita fiind pana la nivelul cal. 14,5mm perforant.

Boomerang

Chiar daca nu doar puterea conteaza, ar trebui lasata o marja suplimentara de putere, atat in cazul SAUR2 cat si al TBT, motorul Caterpillar putand fi potrivit pentru SAUR2 cu o rezerva comfortabila de cai putere…

Aceasta motorizare comuna in parcul MApN se adauga la propunerile de inarmare ieftina refolosind armamentul din stocurile MApN, prezentate aici. Astfel, adaugand in ecuatie alaturi de motorizare si cazul turelei OWS-25R (cu 67 de bucati stocate) practic SAUR2 ar putea fi echivalentul pe roti al MLI-84M, ca si inarmare si motorizare, si posibil si ca si masa si protectie, ramanad insa amfibiu.

Astfel, intr-un moment nu tocmai linistit pentru vecinatatea Romaniei si cu un program TBT 8×8 inca la ani buni de finalizare, Saur2 ar pute aprelua stafeta inzestrarii, fiind echipabil cu armament, sisteme si motoare similare cu ceea ce logistica noastra cunoaste deja, costul obtinerii a peste 60 de masini putand fi scazut prin reutilizarea unor sisteme deja aflate pe stoc, de la armament posibil la motoare cu transmisia aferenta. Retrofitul unor solutii dezvoltate pentru TBT, impreuna cu echiparea similara ar face din Saur2 un frate mai timpuriu dar cu logistica comuna cu aTBT 8×8, precum si cu a altor mijloace deja in uzul fortelor terestre. Saur 2 s-ar transforma astfel intr-un “TBT light”.

Marius Zgureanu

Surse:

http://www.tehnomil.net/2015/01/16/se-cauta-motor-episodul-1/

http://www.tehnomil.net/2015/03/10/se-cauta-motor-episodul-2/

Alte articole pe tema similara:

http://www.rumaniamilitary.ro/reutilizarea-armamentului-existent-solutii-stop-gap

http://www.rumaniamilitary.ro/turele-si-arme-calibru-mediu-pentru-masini-de-lupta

http://www.rumaniamilitary.ro/btr-82a-la-marea-neagra

The post SAUR 2 hibrid, un TBT 8×8 “light” appeared first on Romania Military.

                                                                  HMS Coventry – F98

Regele Ferdinand şi Regina Maria sunt două nume care au făcut cinste marinei militare româneşti în perioada interbelică şi mai ales în timpul celui de-al doilea război mondial servind cu onoare drapelul ţării.

Fregatele Type 22, denumite conform tradiţiei Regele Ferdinand şi Regina Maria, s-au dovedit a fi o achiziţie controversată, atât din punct de vedere al acuzaţiilor de corupţie vehiculate în media românească a timpului cât şi în ceea ce priveşte oportunitatea şi valoarea lor combativă concretă în contextul utilizării lor de către marina română.

Incapacitatea guvernului român de a derula etapele de înarmare stabilite la data achiziţiei, programe care probabil că ar fi facilitat şi implementarea programului de offset agreat de părţi cu ocazia semnării, a făcut ca, la data acestui articol, marina română să deţină în inventarul flotei sale două nave mari, scumpe de operat şi cu armamentul unui OPV.

Nu voi insista în prezentarea unei înşiruiri seci de termeni tehnici, termeni aflaţi la dispoziţia tuturor mulţumită acestei minunăţii a epocii moderne numită „Google search” sau „Wikipedia”. Mă voi concentra însă mai mult pe controversele pe care aceste fregate le-au născut de-a lungul timpului, atât în ţara de origine cât şi în ţara noastră.

Intrarea în serviciul activ al marinei române. O afacere de 116 milioane de lire şi multe promisiuni

09 Septembrie 2004. Fregata Type 22 – Regele Ferdinand (fostă HMS Coventry) primeşte botezul şi intră în mod oficial în serviciul marinei române în cadrul unei ceremonii ţinute în Portsmouth.

                                                                      F 95 – HMS London

Regina Maria (fostă HMS London) va urma în curând.

Ambele nave au devenit disponibile în vederea vânzării în 2001. După lungi negocieri la nivel interguvernamental între Marea Britanie şi România, negocieri având ca obiect cumpărarea de către România a celor două nave, părţile au ajuns la un acord în cursul lunii decembrie 2002.

Reactivarea celor două fregate la un nivel operaţional conform standardelor NATO (structură la care România dorea să adere) s-a făcut prin intermediul Ministerului Apărării din Marea Britanie care a acordat un contract în valoare de 116 milioane de lire sterline către BAE Systems Customer Solutions & Support (CS&S) în rol de integrator soluţii şi contractor principal.

Fleet Support Ltd a condus operaţiunile de recondiţionare a navei, Rolls-Royce a recondiţionat mijloacele de propulsie iar Flagship s-a ocupat de instruirea viitoarelor echipaje.

Ca parte a modernizării şi actualizării sistemelor de luptă ale navei au fost montate următoarele echipamente: un tun rapid Oto Melara de 76 mm cu un sistem electro-optic Radamec; un sistem de control al focului AMS Nautis; un sistem de comunicaţii BAE Systems MPS2000; un sistem de siguranţă maritimă Inmarsat B; un sistem de contramăsuri Terma SKWS; un GPS şi un gyro compas marca Sperry Marine; şi cam atât, cel puţin conform comunicatului presei britanice de la acea dată.

Declaraţiile părţii britanice, bună cunoscătoare a tehnicilor de marketing, au sunat însă cam aşa:

Mike Rouse – director de marketing BAE Systems: „Reactivarea acestor nave prestigioase este ultimul capitol din cooperarea de aproape 30 de ani a BAE Systems cu România. Dorim pe mai departe să dezvoltăm acest parteneriat prin acordarea de suport, mentenanţă şi prin modernizarea în continuare a acestor nave în parteneriat cu industria României.”

Se referea probabil şi la programul de offset care de fapt nu s-a mai întâmplat… Poate că nu din vina lor exclusivă.

Rory Fisher – directorul general al BAE Systems Customer Solutions & Support (CS&S) a comentat: „Acest program a fost un parteneriat şi un mare succes pentru Portsmouth. Am colaborat îndeaproape cu partenerii noştri locali Fleet Support Ltd şi cu Flagship la fel cum am făcut-o cu Ministerul Apărării şi cu clientul român. Împreună livrăm către partenerii noştri din NATO două nave extrem de capabile.”

Având în vedere armamentul instalat putem comenta, răutăcios evident, faptul că, în data de 04.09.2004, BAE Systems a livrat către România, proaspătă membră NATO, un OPV de mari dimensiuni, cu un echipaj numeros, în nici un caz o fregată în adevăratul sens al cuvântului.

                                                                   F 88 – HMS Broadsword

În încheiere mai adăugăm că, înaintea predării, nava a fost supusă unor teste pe mare de natură a verifica capacitatea operativă a sistemelor şi agregatelor incluzând aici teste de viteză, teste ale senzorilor şi sistemelor de armament, tragere cu sistemul artileristic al navei cât şi lansarea unor torpile… „false”. Toate acestea sub ochii critici ai celor 40 de reprezentanţi ai României prezenţi la bord.

Comunicatul presei britanice conţine totuşi o mică inadvertenţă: nicăieri în enumerarea sistemelor navei nu se vorbeşte despre un sonar sau un sistem de coordonare a lansării torpilelor. Asta în condiţiile în care nava fusese anterior demilitarizată în aşteptarea cumpărătorului.

Speculând putem presupune că la bordul navei ar putea să existe totuşi un sistem de coordonare a lansării torpilelor şi un sonar însă fiind vorba despre nave aflate în serviciul activ al marinei române acest lucru este imposibil de aflat cu certitudine.

Scurt istoric al clasei Type 22

Fregatele Type 22 au fost proiectate ca nave dedicate anti-submarin, parte a contribuției Marii Britanii la forţele NATO. Rolul lor preponderent era acela de a împiedica accesul submarinelor ruseşti prin aşa-zisa zonă GIUK din Atlanticul de Nord. Însă pe parcursul serviciului lor în Royal Navy, fregatele clasei Type 22 s-au transformat din nave cu rol preponderent anti-submarin în nave de uz general cu funcţiuni multiple: anti-navă, anti-aeriană, păstrând şi bunele calităţi de vânători de submarine. Datorită sistemelor dezvoltate de comandă, control şi coordonare au fost utilizate şi ca nave amiral („flagship”) ale forţelor expediţionare britanice în diverse teatre de operaţii ca primul război din Golf sau războiul din Balcani.

Au fost construite 14 nave împărțite in 3 subclase, prima – Broadsword, alcătuită din 4 nave, a doua – Boxer, alcătuită din 6 nave si ultima – Cornwall, alcătuită din 4 nave.

Fregatele din clasa Type 22 – Broadsword sunt urmaşele fregatelor Type 12, coloana vertebrală a Royal Navy din anii 1960 – 1970, fiind concepute şi dezvoltate într-o perioadă în care posibilităţile tehnologice (rachetele navă-navă, anti-aeriene, noile mijloace de propulsie) erau într-o continuă evoluţie şi dezvoltare.

                                                                       F 90 – HMS Brilliant

Fregatele din clasa Type 22 au păstrat bunele calităţi de navigaţie ale clasei Type 12 iar adoptarea turbinelor cu gaz pentru propulsie a redus nevoile de echipaj livrând în acelaşi timp mai multă performanţă. Peste toate acestea, electronica de ultimă generaţie şi armamentul modern – rachetele navă-navă Exocet şi sistemul anti-aerian Sea Wolf – au adus fregatele acestei clase la un cu totul alt nivel, cu consecinţa unei arhitecturi navale neobişnuită pentru acele timpuri. Prin urmare, la lansarea sa, HMS BROADSWORD, prima fregata a clasei, nu a fost ferită de critici din cauza arhitecturii sale, cum ar fi rachetele navă-navă instalate într-o poziţie inedită, la prova, dar şi datorită absenţei tunului de pe punte.

Războiul din Insulele Falklands (Malvine) a fost primul test în condiții de luptă al fregatelor din această clasă, condițiile specifice acestui război fiind complet diferite faţă de ceea ce proiectanții atribuiseră ca destinaţie principală de luptă acestei clase. Prin urmare, adaptarea fregatelor clasei şi a echipajelor lor la un război purtat preponderent în preajma litoralului a fost una brutală.

S-a dovedit astfel că, în condiții reale de luptă, într-un mediu pentru care nu fuseseră proiectate, instalarea unui tun pe teugă ar fi fost extrem de folositoare; abilitatea de a opera elicoptere mai mari ar fi fost de asemenea extrem de folositoare. Senzorii sofisticați, ideali pentru detecția amenințărilor şi intercepția rachetelor pe sute de mile de ocean pustiu nu au funcționat corespunzător în condiţiile specifice de luptă din apropierea litoralului.

Parte din lecțiile învățate pe parcursul exploatării primelor patru nave aflate în serviciu au fost implementate odată cu apariția subclasei Batch II. Au fost instalate un sonar nou, senzori şi un nou sistem de comandă. Mărirea dimensiunilor şi a tonajului au permis mărirea suprafeţei punţii de zbor şi a hangarului ceea ce a permis ca, în caz de nevoie, să poată fi utilizate elicoptere Sea King si Merlin, ambele folosite în lupta antisubmarin. În ciuda modificărilor survenite, scopul fregatelor Type 22 a rămas acelaşi: nave specializate în escorta şi vânătoare anti-submarin, optimizate pentru conflictele specifice Atlanticului de Nord. La subclasa Batch II s-a acordat o atenţie mai mare spațiului în carenă pentru amplasarea unor viitoare sisteme de armament. Cel puţin publicului i s-a spus că, pe măsură ce vor apărea noi tehnologii, sisteme, acestea vor putea fi adăugate mai uşor în vederea modernizării şi actualizării sistemelor navelor clasei.

                                                              HMS Cornawall – F 99

Ca urmare a pierderilor suferite de Royal Navy în războiul din Insulele Falklands au fost construite patru noi nave care au constituit o nouă subclasă, Batch III.

Tot ceea ce a lipsit fregatelor Type 22 în războiul din Insulele Falklands a fost incorporat în navele subclasei Batch III. A fost montat un tun în vederea utilizării împotriva ţintelor de pe mal şi împotriva ţintelor mai mici. Au fost instalate rachete navă-navă Harpoon în partea superioară a suprastructurii, locul canistrelor rachetelor Exocet fiind luat de turela în care era amplasat tunul. Sistemul Sea Wolf a fost modernizat cu un radar nou şi pus să lucreze în tandem cu un tun rapid de provenienţă olandeză. Navele subclasei Batch III au beneficiat şi de turbine pe gaz mai noi şi mai eficiente. Practic navele subclasei Batch III au fost configurate ca nave „multirol”.

Sfârșitul Războiului Rece, războiul din Insulele Falkland dar şi conflictele izbucnite în anii 1990 (Războiul din Golf, cel din Balcani) au demonstrat vulnerabilităţile concepţiei iniţiale a fregatelor Type 22 al căror rol iniţial de vânător anti-submarin a fost depăşit de necesitatea de a avea capacităţi „multirol”.

După mai puţin de 10 ani în serviciul activ, toate patru fregatele subclasei Batch I având la bord un sistem Sea Wolf „special”, de export, au fost vândute Braziliei.

Adăugarea de echipament electronic de strângere a informaţiilor (furnizat britanicilor de partenerii americani) unora dintre navele subclasei Batch II si Batch III a atribuit un nou rol acestor nave concepute în timpul Războiului Rece dar care au fost implicate în numeroase operaţiuni în timpul războiului din Balcani şi din Golf. HMS London a fost una din navele subclasei Batch II care a beneficiat de aceste noi echipamente.

Având în vedere că, înaintea vânzării către România, HMS London a fost demilitarizată, putem deduce că, niciunul din echipamentele de strângere a informaţiilor nu a fost transferat României. Ceea ce ar fi fost extrem de util în actualul context geopolitic.

Unii analişti britanici consideră că aceasta a fost oportunitatea pierdută de fregatele clasei Type 22. Aceştia apreciază că s-au făcut multe pentru flexibilizarea platformei navelor subclasei Batch II în sensul acomodării de noi echipamente şi armamente, modernizări care au fost aplicate şi navelor din subclasa Batch III. Astfel, acestea au căpătat un rol de comandă al forţelor expediţionare ale Royal Navy, în genul rolului asumat de crucişătoarele din timpul marelui război, devenind centre de comandă, control, comunicații și strângere de informații.

Aceeaşi analişti britanici admit că modernizarea navelor subclasei Batch II la acelaşi standard cu subclasa Batch III ar fi fost costisitoare dar se apreciază că în felul acesta s-ar fi oferit Royal Navy o clasă de 10 nave de care aceasta avea într-adevăr nevoie şi anume o clasă de nave „multirol” bine înarmate, cu capacităţi globale şi capabile de lovituri semnificative.

Însă la acel moment se investea deja foarte mult în succesorul clasei Type 22, şi anume fregatele de clasă Type 23. O platformă mai mică dar foarte eficientă şi ultra sofisticată însă în continuare tributară doctrinei specifice Războiului Rece de vânătoare anti-submarin. Pare-se că tarele marelui război şi frica de submarine încă îi mai bântuiau pe britanici.

                                                    HMS-Cumberland si CVN-69 USS Dwight D. Eisenhower

Controverse. Preţuri şi costuri de exploatare

În locul modernizării şi extinderii duratei de viaţă navele subclasei Batch II au fost retrase. Cumpărătorii s-au dovedit a fi greu de găsit.

HMS Beaver, în serviciu din 1984 şi al cărei cost de construcţie s-a ridicat la 147 de milioane de lire sterline a fost prima navă scoasă la vânzare. Nici un cumpărător nu a fost găsit astfel că autorităţile au fost nevoite să o vândă pentru suma de 100.000 de lire sterline către un şantier de dezmembrări din Turcia.

Următoarele nave scoase la vânzare au fost HMS Boxer şi HMS Brave, care au costat 147 de milioane de lire sterline, respectiv 166 de milioane de lire sterline. HMS Boxer a fost în serviciu timp de 16 ani, jumătate din durata normală de viaţă atunci când a ieșit din serviciul activ în decembrie 2000.

Niciuna din nave nu şi-a recuperat nici măcar valoarea de dezmembrare. Din contră, Royal Navy a plătit 1,3 milioane de lire sterline remorcându-le 600 de mile în Oceanul Atlantic unde au fost bombardate şi torpilate până s-au scufundat. Asta, după ce anterior britanicii depuseseră eforturi serioase de a vinde cele două fregate către Chile, singura ţară interesată, lucru care nu s-a materializat datorita arestării dictatorului Pinochet chiar la Londra în baza unui mandat spaniol din 1998.

Cele mai scumpe ţinte navale din istorie am putea adăuga noi…

Evident, în faţa acestei stări de fapte, reacțiile presei britanice au fost acide. Editorul revistei Warship World magazine, Mike Critchley, a susţinut că este scandalos că aceste fregate au fost dezactivate la jumătatea vieţii lor. Același editor a adăugat că marina britanica a avut mult de suferit în mâinile politicienilor care au scos aceste fregate din serviciul activ fără a asigura şi un înlocuitor pentru ele. Prin urmare amestecul politicului în treburile armatei este un lucru întâlnit şi în ţări cu tradiţie ca Marea Britanie, nu doar la noi.

Acestor acuzații le-a răspuns Navy Commodore Richard Leaman care a spus: “avem 32 de distrugătoare si de fregate care sunt exact numărul necesar pentru asigurarea angajamentelor noastre. Boxer si Brave au fost construite pentru a vana submarine in timpul războiului rece – dar toate distrugătoarele si fregatele noastre actuale au capabilităţi anti-submarin astfel încât navele dedicate nu mai sunt necesare. Utilizarea lor ca ținte navale pentru trageri reale cu rachete si torpile oferă o experienţă excepțională şi se constituie într-o bună modalitate de testare a eficacităţii armelor.”

HMS London si HMS Coventry, au fost vândute României pentru aproximativ 116 milioane de lire sterline, după lungi negocieri.

BAE şi-a folosit influenţa pe care o avea în România pentru a vinde ultimele două nave la un preţ de 58 de milioane de lire sterline fiecare. Dar navele au fost transferate către BAE la un preţ de dezmembrări de 200.000 de lire sterline. Practic toţi banii României au mers către BAE, ca şi contractor principal, în vederea „modernizării” navelor. Departamentul britanic anti-fraudă a investigat cazul suspect de plată a unui comision de 7 milioane de lire sterline. Ministerul Apărării a argumentat ca vânzarea navelor către România  va aduce atât beneficii diplomatice părţilor implicate dar va ajuta şi industria din Marea Britanie.

Dintr-o dezbatere din Parlamentul României mai aflăm şi că am avut o perioadă de graţie de 18 luni şi că a existat o planificare privind costul ciclului de viaţă al celor două fregate… Dar cel mai bine se vede din documentul de mai jos : Dezbateri parlamentare.

În iunie 2006, a existat şi un militar român care a luat atitudine împotriva achiziţiei celor două fregate Type 22. Este vorba despre Contra-amiralul Victor Aurel Blidea, de altfel o figură controversată, care a susţinut că România a plătit de trei ori mai mult decât era necesar pe nişte nave care din punct de vedere al costurilor de întreţinere erau prea scumpe pentru bugetul României dând ca alternativă fregatele olandeze şi ele disponibile în acea perioadă.

Mai mult decât atât, fregatele Type 22 achiziţionate de România nu erau nici măcar înarmate corespunzător, după echiparea şi înarmarea lor preţul urmând a ajunge undeva pe la 250 de milioane de lire sterline.

Investigaţia declanşată ca urmare a suspiciunii de corupţie şi dare de mită a condus la efectuarea unor perchiziţii la sediul din Bucureşti al firmei Axis Trading condusă de Georgiana George. Soţul ei, Barry George, cetăţean britanic, a acţionat în calitate de agent al BAE în timpul negocierilor cu partea română. O percheziţie similară a fost desfăşurată şi de autorităţile britanice la apartamentul lui Barry George din Chelsea, Londra. Cei doi soţi au fost duşi la poliţie unde li s-a luat un interogatoriu, fiind ulterior eliberaţi. Acuzaţiile autorităţilor britanice erau aceleaşi: de corupţie şi dare de mită.

În aceeaşi perioadă s-au desfăşurat mai multe investigaţii jurnalistice care au condus la concluzia că BAE practica pe scară largă politica “comisioanelor” în vederea obţinerii de contracte de furnizare de tehnică militară. Nu numai tranzacţia cu România, dar şi cele cu Qatar şi Arabia Saudită, au condus la declanşarea unor investigaţii din partea autorităţilor britanice privind “practicile” de vânzare ale BAE.

Autorităţile britanice care au investigat posibilele acuzaţii de corupţie în cazul celor două fregate Type 22 cumpărate de România au ajuns la concluzia că suma de 1 milion de lire sterline a ajuns în mod legal la Barry George, agentul BAE în relaţia cu România, însă restul de 6 milioane de lire sterline ar fi ajuns la oficiali guvernamentali români, fiind vehiculat şi numele lui Adrian Năstase.

Ancheta autorităţilor britanice a fost închisă în mod oficial în septembrie 2009 în timp ce ancheta echivalentă a DNA-ului a fost oficial închisă în iunie 2009. Ambele din lipsă de probe.

Cea de-a treia nava a subclasei Batch II a fost cumpărată de Chile, HMS Sheffield devenind Almirante Williams. Williams a reprezentat ceea ce ar fi trebuit să se întâmple cu navele Batch II când încă mai erau parte a Royal Navy. Modernizate cu un tun de 76 mm, rachete navă-navă Harpoon şi un sofisticat dar ieftin sistem de rachete pentru apărarea anti-aeriană numit Barak, produs de Israel, Williams a oferit statului Chile o navă de război eficientă. A devenit practic o navă „multirol” adaptată cerinţelor strategice ale zilelor noastre.

Ceea ce a făcut Chile cu Almirante Williams ar fi trebuit sa facă si Romania cu cele doua fregate Type 22. Probabil că pe noi ne-ar fi costat substanţial mai mult, dar asta era finalitatea întregului contract până la urmă şi anume, de a avea două vase militare înarmate corespunzător titulaturii lor, aceea de fregate.

Referitor la aspectele financiare ale vânzării către Chile. Deşi preţul oficial de vânzare a fost de 27 de milioane de lire sterline, suma returnată de fapt plătitorilor britanici de taxe a fost de doar 3 milioane de lire sterline, conform informaţiilor oferite de Ministerul Apărării britanic. Restul banilor au mers în achiziţia de armament şi în „regenerarea” (modernizarea cum ne place nouă să declarăm) navei în baza unui contract de 10 milioane de lire sterline atribuit lui BAE şi şantierului naval din Plymouth. Sunt evidente diferenţele substanţiale de preţ faţă de fregatele noastre…

Tot BAE s-a ocupat şi de vânzarea a trei fregate Type 23 către Chile. HMS Norfolk (al cărei cost de construcţie a fost de 135 de milioane de lire sterline), HMS Grafton (un cost estimat de 80 de milioane de lire sterline), şi HMS Marlborough (tot 80 de milioane), au fost vândute, cel puţin aparent, la un preţ de aproximativ 45 de milioane de lire sterline fiecare. Dar la bugetul Marii Britanii nu se încasase nici un ban la nivelul anului 2006 şi existau suspiciuni că nici nu se va încasa mare lucru, asemănător cu vânzarea fregatelor Type 22. Din nou, diferenţa de preţ faţă de fregatele noastre este semnificativă, cu atât mai mult cu cât vorbim de nave de concepţie mai nouă.

În timp ce declaraţiile de presă ale guvernului britanic sugerează că vânzările au adus la bugetul statului mai mult de 227 milioane de lire sterline, cifrele ne arată că de fapt marea majoritatea a banilor a mers către companii comerciale, îndeosebi către BAE, pentru reechiparea navelor. Nouă fregate moderne dintr-o flotă de 26, a căror construcţie a costat mai mult de 1,2 miliarde de lire sterline, au readus la bugetul statului britanic mai puţin de 5 milioane de lire sterline în ciuda unui efort de cinci ani al Ministerului Apărării britanic de a le valorifica.

Nici cele patru nave ale Subclasei Batch III nu au avut o soarta mai fericita. Deşi ar fi trebuit să rămână în serviciul activ până spre sfârșitul anilor 2020, prin reducerile bugetare stabilite in 2010 Strategic Defence Review, cele patru fregate Type 22 Batch III au fost vândute şi date la tăiat pentru suma de 3 milioane de lire sterline.

Astfel s-a încheiat istoria tumultuoasa a fregatelor Type 22.

Presa de specialitate britanică este unanimă în a aprecia că, de fapt fregatele Type 22 nu mai aveau niciun viitor real în cadrul Royal Navy. Navele erau pur şi simplu prea scumpe si prea bătrâne pentru a mai face obiectul unei modernizări.

Zece fregate Type 22 au fost scoase din serviciu la jumătatea duratei lor de viață. Prin controversatul Strategic Defence Review din 1997 s-a ajuns la concluzia că navele clasei Type 22 erau prea scumpe din punct de vedere al costurilor de operare. În plus fregatele clasei Type 22 îndeplineau acelaşi rol cu fregatele clasei Type 23, o platformă care, deşi tot cu scop preponderent anti-submarin şi cu costuri de operare asemănătoare era totuşi mult mai versatilă.

Costurile anuale de operare a unei fregate din clasa Type 22 au fost estimate la aproximativ 16 milioane de lire sterline pe an, la nivelul anilor 2010 – 2011, asemănător cu costurile de operare ale fregatelor Type 23, în timp ce costurile de operare ale unui submarin de atac nuclear erau estimate la 11 milioane lire sterline.

Scurte concluzii

Achiziţia acestor fregate de către marina română a fost cu siguranţă o operaţiune extrem de controversată. Navele s-au dovedit a fi prea scumpe chiar şi pentru Royal Navy, ceea ce ar fi trebuit să dea de gândit decidenţilor locali atunci când s-au hotărât să le cumpere.

Faptul că în acest moment Royal Navy nu mai are în exploatare nicio navă a clasei Type 22 va complica probabil şi mai mult activităţile de întreţinere a Regelui şi a Reginei în condiţiile în care navele sunt deja bătrâne. Canibalizarea, la care noi românii părem să ne pricepem destul de bine, nu poate fi aplicată pentru simplul fapt că nicio o navă a clasei nu mai este disponibilă astăzi. Evident, vorbim de nave, nu de avioane, dar totuşi… Nu putem decât să sperăm că, odată cu reactivarea navelor, BAE a efectuat o muncă de calitate, de natură a mai adăuga câțiva ani buni duratei lor de viaţă.

O altă concluzie, cât se poate de evidentă aş spune eu, este că România, chiar dacă ar vrea, nu mai are cui să vândă cele două nave. Poate doar folosind metodele neortodoxe de care au fost suspectaţi cei de la BAE cu ocazia vânzărilor către noi sau Qatar sau Arabia Saudită. Prin urmare, opţiunile României mi se par destul de clare: cele două nave trebuie înarmate corespunzător titulaturii. În cel mai scurt timp posibil. A nu le înarma înseamnă să aruncăm pe apa sâmbetei 116 milioane de lire sterline şi toţi banii investiţi până acum în exploatarea lor, în antrenamentul echipajelor ş.a.m.d.

Să nu uităm totuşi că, din punct de vedere al calităţilor nautice, vorbim de două nave foarte bune având capacitatea de a sta departe de baze pentru o perioadă lungă de timp. Capacitatea de a ambarca elicoptere mari este de asemenea un plus. Însăşi deplasamentul foarte mare este totuşi în ton cu deplasamentul actual al celor mai moderne fregate de pe piaţă şi permite îmbarcarea unei game largi de armament anti-navă, anti-aerian, anti-submarin ş.a.m.d.

Într-adevăr, aceste nave au fost poate slab înarmate raportat la deplasamentul lor. Într-adevăr costurile de operare sunt foarte mari, pentru bugetul nostru cel puţin. Totuşi, nu putem să nu observăm că navele subclasei Batch III erau nişte nave cu bune capabilităţi militare. Restabilirea capacităţilor de comandă, control şi culegere de informaţii ar fi de asemenea utilă. Marea întrebare este: cât ar costa acest lucru? Merită?

Răspunsul meu, propriu şi personal este că, restabilirea capacităţilor de luptă a Regelui şi a Reginei este obligatorie în actualul context geopolitic, cel puţin ca soluţie stop-gap până ce vom fi în stare să trecem la implementarea programului de dotare a marinei române cu corvete multirol şi OPV-uri moderne şi eficiente din punct de vedere al operării.

Şi mai cred că, în lumina recentei cruciade desfăşurate de DNA, într-o perioadă relativ scurtă de timp vom asista încet-încet la restabilirea capacităţii de luptă a armatei române, inclusiv prin donaţii de tehnică militară. Doar timpul ne va dovedi dacă am avut sau nu dreptate.

Nicolae

The post „Regina” si „Regele”… incotro? appeared first on Romania Military.

Recent au aparut pe pagina celor de la Tohan informatii despre rachete cal.122mm sol-sol cu raza extinsa (40-45km) si noi tipuri de focoase si incarcaturi de lupta.

Lovitura reactiva cal.122mm cu raza extinsa

Rachetele sunt asamblate la Tohan, insa este foarte probabil ca motoarele cu pulbere compozita sa fie partial importate din strainatate si produse in colaborare. Rachetele cal.122mm, cu o lungime de 2,9m, pot fi lansate de pe instalatii de tip  BM 21, APRA40, RM70 si LAROM, putand fi dotate cu 2 tipuri de incarcaturi de lupta:

– inalt exploziva (HE), de 0,6m lungime si o masa cu tot cu corp de 18,4kg continand 2000 de schije. Filetul SP M 45X2 poate primi un focoase de tip  MRV-U sau de proximitate, aria letala fiind de 1900m2;

Cap de lupta inalt exploziv

– cu elemente preformate (12 bucati schija), cu masa si dimensiuni similare celei HE, in varianta cu focos de proximitate fiind detonabila la inaltimi de 1-30m de sol si acoperind o suprafata letala de 2800m2 ;

Cap de lupta cu elemente preformate

Focoasele utilizabile pot fi de urmatoarele tipuri:

– MRV-U (focos mecanic de impact);

– MRV-UBM (focos mecanic de impact) pentru rachetele cu raza extinsa;

Focos MRV-UBM

– PROXFU 2/PP de proximitate, programabila radio inductiva, utilizand efect Doppler;

– PROXFU 2/FCC de proximitate, programabila radio prin cablu, utilizand efect Doppler;

– cu functionare multipla, generator vortex cu functionare de timp, proximitate sau impact, fiind destinate in special ogivei cu elemente preformate;

Focos cu functionare multipla

Incarcatura de lupta contine amestecuri de  TNT/RDX/WAX/AL. Viteza de tragere a rachetelor este de 1230m/s la plecarea de pe rampa.

Datorita dispersarii loviturilor la distante de 40km si capacitatea de lovire relativ redusa a rachetei cal. 122mm, este recomandata folosirea lor incadrata de un sistem de pozitionare/corectie de tip GPS/inertial sau unul de ghidaj activ/pasiv (LASER, radar, IR).  In tara a fost studiata solutia ghidajului GPS, insa deocamdata MApN nu a formulat cerere pentru asa ceva. De asemenea s-ar putea implementa la cerere solutia ghidajului LASER semiactiv deja existenta pe STAR-80L cal. 80mm, prin colaborare Electromecanica Ploiesti – Elbit.

O alta solutie studiata la noi este aceea de utilizare a unui radar de artilerie care sa transmita corectii platformei lansatoare (solutia Aerostar, integratorul LAROM, cu sistem de urmarire al rachetelor prin intermediul unui radar Doppler sau cazul sistemului ACCS -Artillery Command And Control System al MLRS), astfel ca se pastreaza un cost redus, rachetele neavand nevoie de modificari insa nici precizia nu va fi exceptionala ci doar ameliorata. Evolutia naturala este ca aceste corectii sunt transmise si dupa lansare, rachetei aflate deja in zbor, un exemplu fiind IMI/ AccuLAR, un sistem TCS (Trajectory Correction System) care adauga un senzor GPS si un sistem de telemetrie instalate la bordul rachetei, limitarea venind de la numarul de vectori care pot fi ghidati simultan, si anume 12 in cazul de mai sus.

Cresterea razei de actiune la vectorul cal.122mm ar putea atrage in viitorul apropiat o crestere a razei de actiune si la LAR 160mm (Light Artillery Rocket) Mk4, ghidata (AccuLAR) catre o distanta de 60-80km. Lovitura cal.160mm ar depasi astfel concurenta data de loviturile de artilerie ghidate, cu proiectile cal.155mm base-bleed capabile sa atinga distante de 40-45km, cu o incarcatura de lupta similara dar usor superioara.

De asemenea proiectul romanesc de racheta calibrul 273 mm, superior ca si calibru MLRS M-26 de 227mm,  ar putea fi si el dezghetat pentru a profita de noile pulberi si a obtine in sfarsit un vector cu bataie la peste 80 de km.

Exista si optiunea aparuta extrem de recnt a folosirii unor sisteme de tip small diameter bomb (vezi Ground Launched Small Diameter Bomb – GLSDB) care pot fi “adaptate” loviturilor cal. 160mm sau 227mm.

O alta aplicatie extrem de interesanta este folosirea lansatoarelor sol-sol si pentru sisteme sol-aer, asa cum este dezvoltarea SLAMRAAM Raytheon pentru sistemul lansator pe roti High Mobility Artillery Rocket System (HIMARS) al Lockheed-Martin. Racheta Amraam, cal. 180mm, isi face intrarea in inventarul romanesc in cadrul pachetului de achizitie pentru F-16 A/B MLU, deci ar trebui sa existe o preocupare si pentru complementarea sistemului Hawk actual refolosind solutii existente de lansatoare.

Astfel, alaturi de platforma minimala de lansare de pe Humvee,

ar putea fi integrata si o varianta de container pentru lansatorul LAROM, similara cu cea HIMARS, rezultand astfel un produs similar NASAMS.  Ar ramane de discutat integrarea cu sistemul de detectie radar si conducere a focului…

HIMARS lansand AMRAAM

Dupa cum am mai prezentat in trecut, in domeniul sol-sol varful de gama pentru noi ar fi IMI EXTRA ghidata inertial/GPS, care are o raza de actiune de 150km la un diametru al rachetei de 300mm si o masa de 430kg, aceasta fiind deja testata pe LAROM.

Dar pana acolo mai e cale lunga pentru o posibila productie macar partial asimilata in  tara, cel mai probabila fiind achizitia in caz de nevoie a 10-20 de bucati, in traditia deja incetatenita in sistemul de achizitii al armatei noastre. Bine ca macar pe cal.122mm lucrurile se misca, chiar daca armata nu pare interesata deocamdata.

Marius Zgureanu

Surse:

http://www.tohan.ro/RACHETE%20122%20mm.html

 http://www.tehnomil.net/2015/03/12/unde-dai-si-unde-crapa/

Alte articole pe aceeasi tema:

http://www.rumaniamilitary.ro/conceptul-agm-176-griffin-star-80l-si-posibilitatile-romaniei

http://www.rumaniamilitary.ro/viitorul-larom

http://www.rumaniamilitary.ro/kituri-de-ghidaj-al-munitiei-de-artilerie

http://www.rumaniamilitary.ro/perspectivele-artileriei-autopropulsate-romanestifata-in-fata-cu-proiecte-similare-straine

http://www.rumaniamilitary.ro/rachete-romanesti-lansatoare-de-sateliti

http://www.rumaniamilitary.ro/artileria-romana-viitorul-aruncatoarelor-de-bombe

http://www.rumaniamilitary.ro/iai-pregateste-extra-pentru-lansare-din-aer

http://www.rumaniamilitary.ro/legenda-bm-21-grad-si-versiunile-sale

http://www.rumaniamilitary.ro/saab-glsdb

The post Tohan produce lovituri cal. 122mm imbunatatite appeared first on Romania Military.

Cobra este un mortier cal.120mm automatizat de ultima generatie, prezentat la expozitia IDEX 2015 din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. Cu o raza de actiune de pana la 9km cu munitie standard, sistemul este simplu de operat si intuitiv, reducand costurile de antrenament, dar si cu capacitate rapida de punere in functionare si modular. Este prevazuta si dezvoltarea unor munitii inteligente cu raza extinsa pentru aruncatorul Cobra.

Aruncatorul RUAG COBRA 120mm la IDEX 2015, in 16 martie

Sistemul a fost conceput pe cerintele armatei elvetiene care actualmente evalueaza mai multe oferte, fiind derivat dintr-un model anterior, Bighorn, pregatit tot pentru armata elvetiana insa abandonat din cauza opririi finantarii achizitiei. Daca Bighorn se baza in principal pe hidraulica, Cobra inglobeaza mai multa electronica dar cu operare simplificata.

Sistemul de incarcare este semiautomat, echipajul depunand proiectilul intr-un jgheab aflat la baza tevii, de unde este preluat de un brat de incarcare automat. Sistemul de tintire este controlat electronic printr-un afisaj aflat pe o consola care interactioneaza cu computerul balistic, tragerea putandu-se efectua zi sau noapte, in orice conditii meteo. Sistemul ofera si modul de tragere cu mai multe proiectile in impact simultan (MRSI).

Cobra a fost deja integrat pe platforma transportorului blindat Piranha II si este prevazut a fi integrat si pe Piranha III daca programul de inzestrare elvetian continua in directia dorita de Ruag. In paralel se lucreaza si la integrarea sa pe senilatul blindat M113, producatorii sustinand ca majoritatea tipurilor de vehicule blindate usoare ar putea integra acest aruncator.

Sistemul Ruag include o solutie de antrenament precum si un ansamblu de solutii de suport logistic.

Cobra Ruag pe platforma PiranhaII

Brosura mortierului Cobra Ruag cal.120mm poate fi vazuta aici:

http://www.ruag-cobra-mortar-system.com/

http://www.ruag.com/fileadmin/ruag/idex15/Defence/COBRA_2015_v3.pdf

Date Tehnice:

Raza:                                 7 – 9 km/4.3 – 5.6 mile

Calibru:                               120 mm

Lungime teava:                  1600 mm/63 inch – 2000 mm/79 inch

Munitioe:                   1200 mm/47 inch

Masa:   1200 kg/2646 lbs (fara autoloader)

1350 kg/2976 lbs (cu autoloader)

Forta recul:                   30 tone/30 milisecunde

Pregatire tragere primul proiectil:   <60 secunde

Deplasare dupa tragere:         imediat

Video:

http://www.ruag-cobra-mortar-system.com

https://www.youtube.com/watch?v=nLT6zjGuOA8

Demn de mentionat este ca firma Ruag are mai multe divizii: Defence, Ammotec, Aviation, Space and Aerostructures.

Intre timp, la noi in ograda, mai multe proiecte legate de aruncatoarele de proiectile zac finalizate sau aproape de finalizare fara a primi finantare (posibil ca acesta sa fie un necrolog):

• Proiect al Pro Optica in cooperare cu Azimuth (Israel): ”Subsistem modularizat de conducere şi coordonare a focului pentru aruncatoare calibru 120/82 autopropulsate”.

• Proiectilul asistat cal. 81mm, proiect al Carfil impreuna cu Rockwell-Collins, BAMD-81. Raza de actiune a fost extinsa la 8,5km cu o precizie circulara (CEP) de sub 10m.

• proiect al Electromecanica Ploiesti, alaturi de UA Moreni, UPB-CCDM si UTI, de aruncator calibrul 81mm montat pe transportoare 6×6 tip RN-94, cu sistem de alimentare semi-automata gen 2R2M (Franta).

Sursa: www.certex.ro

                         RN-94 cu aruncatorul calibru 81mm Sursa: www.semperfidelis.ro

Versiunea pentru TAB-C79

• aruncator cal.120mm instalabil pe platforma SAUR2/MLI-84M (si posibil TBT 8×8), proiect la care se lucra recent in versiunea pentru MLI.
• Aruncator cal. 81mm cu alimentare diferita, pentru SAUR2/TBT

• Aruncator cal.120mm cu raza extinsa, prototip Carfil Brasov prezentat la Expomil 2005, care atinge 15km cu bomba reactiva de 20 kg tip BAR-15

   Aruncatorul cu teava lunga cal. 120mm (multumiri lui Nicusor)

                                                                                BAR-15

Cred ca nu mai e nimic de adaugat…

Marius Zgureanu

Surse:

http://www.ruag.com/group/media/media-releases/news/ruag-proudly-unveils-the-latest-addition-to-its-artillery-product-line-the-120mm-ruag-cobra-mortar-system/38fb83736c4308ef86df89a5534e9f34/

http://www.shephardmedia.com/news/landwarfareintl/ruag-launches-cobra-mortar-systems/

http://rpdefense.over-blog.com/2015/03/ruag-defense-marketing-new-cobra-120mm-mortar-system.html

http://www.miltechmag.com/2015/02/idex-2015-ruag-unveils-120mm-ruag-cobra.html

 http://www.dmitryshulgin.com/2015/03/20/cobra-attack/

Articole pe teme similare:

http://www.rumaniamilitary.ro/artileria-romana-viitorul-aruncatoarelor-de-bombe http://www.rumaniamilitary.ro/artileria-romana-viitorul-aruncatoarelor-de-bombe-2

http://www.tehnomil.net/2014/02/17/sezatoare-episodul-5/

The post Aruncatorul Cobra al Ruag appeared first on Romania Military.

Avand un numar mare de sisteme A-436 Model 1980 2x30mm romanesti precum si cateva zeci de sisteme Oerlikon GDF003-Viforul 35mm (posibil 72 de bucati), toate nemodernizate, s-ar putea intrevedea unele solutii ieftine de imbunatatire a sistemelor.

Anterior am precizat variante pentru solutiile de modernizare a electronicii si integrarea cu sisteme de rachete sol-aer cu raza scurta, aplicabile si la sistemele AA Ghepard (43 bucati total), cea mai recomandata varianta fiind un standard comun:

• GDF-006 pentru tunuri si munitie = GDF-001/002/003 cu sistem de munitie AHEAD (Advanced Hit Efficiency And Destruction);
• sistem de descoperire si conducere a focului Skyguard (radare doppler de descoperire/tintire+ sistem optic de vizare) / Skyshield (Africa de Sud are in curs de modernizare GDF-002 si 005 la acest standard ).
• Integrarea rachetei sol-aer cu raza foarte scurta A-94M/CA-94M, sau a unor sisteme echivalente si pe platformele tractate, nu doar pe Ghepard.

                           Exemplu instalare lansatoare Igla pe platforma ZU-23-2 (binara)

Pretul Skyguard e destul de piperat, insa ne-ar oferi o aducere la standard comun a Gheparzilor si GDF-urilor deja aflate in inzestrare, cu radare mult mai performante decat cele existente pe Ghepard-B2L actuale. Sistemul AA ar putea fi completat cu un sistem lansator de rachete sol-aer cu raza scurta similar CA-95, insa cu bataie extinsa la 10-15km.

Revenind insa la sistemele tractate, ne putem gandi ca daca pentru rachetele Hawk a fost posibil (chiar daca nici azi nu e clara solutia respectiva), si acestea ar putea fi integrate pe o platforma 6×6 din categoria camioanelor ROMAN 25.360/ 26.410/26.360 DFAEG, disponibila pentru LAROM. Platforma beneficiind de unitate de putere auxiliara si de spatii de stocaj, sistemele de tunuri binate AA ar putea fi automatizate atat pe partea de alimentare cu munitie cat si de orientare si tragere. Un dezavantaj al camionului ar fi camuflarea mai dificila a unui obiect de astfel de dimensiuni, comparativ cu platforma tractata.

PG-99 (CS/SA1)

Un prim exemplu este integrarea chinezeasca pentru Pakistan a platformelor AA cal. 35mm PG-99 (CS/SA1) echivalente Oerlikon GDF-02 montate pe camioane blindate SX2190. PG-99 poate folosi munitie AHEAD.

Exista si platforma sudafricana « Zumlac », o integrare experimentala a sistemului binar AA cal.23mm ZU-23-2  pe un sasiu de camion militar blindat antimina de tip SAMIL 100.

                                                                                  Zumlac

Similara insa mai complexa este dezvoltarea poloneza ZUR-23-2KG „Jodek-G” – a ZUR-23-2S cu vizor reflex sight CKE-2 (CP-1 zi/noapte cu telemetru laser), system electromecanic de rotire a tevii si lansator jumelat pentru 2 rachete sol-aer cu raza foarte scurta „Grom” , platforma produsa incepand cu 2002.

O varianta si mai pretentioasa si automatizata cu sistem radar si electro-optic integrat a fost propunerea Oerlikon de instalatie GDF-003 integrata pe camion, la care cabina putea cobora pentru a putea oferi cale libera de tragere sistemului jumelat cal.35mm.

Platforma integrata 6×6 Oerlikon GDF-003

 Marius Zgureanu

Citeste si :

http://www.rumaniamilitary.ro/alegerea-corecta-sistemul-antiaerian-marksman-versus-ghepard

http://www.rumaniamilitary.ro/noua-ce-ne-lipseste

http://www.rumaniamilitary.ro/integrarea-rachetelor-sol-aer-cu-bataie-apropiata-cu-tunurile-antiaeriene-de-calibru-mic-o-cale-de-crestere-a-eficacitatii

http://www.raytheon.com/capabilities/products/lgr/

The post Solutii autopropulsate pentru sistemele AA Viforul ? appeared first on Romania Military.

Programul IAR-99 DT (Demonstrator Tehnologic) are inca niste necunoscute legate de echipamentele instalate pe el, dar pe care foarte posibil sa le aflam in curand, programul fiind planificat a fi finalizat in 2016.

Polonezii de la Altair au scris si ei in februarie despre programul demonstratorului nostru specificand ca este un aparat de generatie 4,5 si foarte probabil ca radarul AESA din conul de bot sa fie Selex Vixen 500, varianta care a fost data ca si favorita si in dezbaterea noastra, alaturi de  ELM-2052 si  Seaspray 7500Epentru General Atomics MQ-9 Reaper.

                                                   Radarul AESA Selex Vixen 500

De asemenea tot polonezii mentioneaza motorizarea F124-GA-100, folosita si pe L-159 Alca, sursa fiind probabil cea pe care o banuim si noi, sesizand ca aceasta creste semnificativ costul retrofitului facandu-l posibil neinteresant pentru Fortele Aeriene Romane.

Motorul F124 pare supradimensionat pentru nevoile si dimensiunile IAR-99, variante mai credibile fiind Lotarev DV-2 (furnizeaza 21kN/24kN la un consum de 0,59 lb/hr/lbf si o masa putin mai mare), si acesta depasind putin necesitatile, sau FJ44-4M, folosit si de cehi in modernizarea L-39NG dar si de italieni pentru M-345HET. L-39NG este asteptat a fi finalizat tot in 2016, primele livrari putand incepe din 2018, aeronava fiind o evolutie robusta si low-cost a L-39 Albatros.

Printre noutatile variantei NG, posibil concurent al unei evolutii IAR-99, enumeram: structura rezistenta la imbatranire cu o viata de 15.000 ore de zbor, aripi “ude” cu rezervoare integrale, eleroane actionate asistat, rezistenta sporita la coroziune a suprafetelor, jamba bot orientabila, sistem de debriefing a misiunii, pneuri cu presiune redusa, sistem integrat de sanatate si uzura, sarcina externa 1,2t, masa utila de 3,2 tone, rezervoare cu capacitate 1,45t (intern) + 0,57t (extern), o viteza max. de 775km/h, una ascensionala de 23m/s si o raza de actiune de 2590km.

L-39 NG

Dupa cum specifica cehii,  motorul FJ44-4 dispune de control FADEC dual (Full Authority Digital Engine Control) si dimensiuni si masa usor inferioare ale Viper, totul pentru un consum apropiat de jumatate si o tractiune de 16,87kN fata de cei 18,7kN ai RollsRoyce Viper 632.

La acestea se adauga intretinerea usoara, ieftina si numarul mare de ore intre revizii (vezi Costuri de intretinere avioane echipate cu FJ44, intre 1000-2000US$/ora).

Ramanand pe nisa Albatros, un ultim pretendent pretabil si pentru IAR-99 ar fi motorul destinat variantei L139 Albatros 2000, Garrett/ Honeywell TFE731-4-1T cu Digital Electronic Engine Control system (DEEC) cu o tractiune de 17.99 kN (4080lbs), un motor care se gaseste probabil in aceeasi varianta si pe Textron Scorpion. Acesta motor se potriveste exact ca si masa, dimensiuni si tractiune in amprenta RR Viper 632, viteza de croaziera fiind de 0,8Mach si avand un consum de 0,517 (lb/lbf-hr), la jumatate din cel al RR. Exista si derivati mai puternici, si anume Honeywell TFE731-5BR-1C turbofan de 21.13 kN instalat pe Falcon 900B si pe Hawker 800, deci motoare destinate pietei civile, sensibil mai ieftine de achizitionat si intretinut decat variante militare.

Honeywell TFE731-4-1T

L-139 Albatros

Exista si un derivat al motorului GE J-85 compatibil cu puterea actualului Viper, si anume J85-GE-13 cu o forta de 18.1 kN/21.6 kN (prezent pe aeronave de tipul Northrop F-5A/B si Aeritalia G.91Y.). Principalul dezavantaj este consumul usor superior fata de Viper, posibil si datorita capacitatii de postcombustie (nenecesara pe IAR-99),  ceea ce la capacitatea mica de stocaj a IAR-99 este contraindicat daca se doreste si o extindere a razei de actiune. In plus, motorul J-85 este un design al anilor ’50 ai secolului trecut, nemaifiind in productie, insa existand un program complex de reintinerire al motoarelor in uz pe T-38 Talon care presupune un nou rotor de compresor din titan, o noua cutie a statorului precum si un sistem electronic de aprindere nou si alte imbunatatiri. Probabil ca daca s-ar incerca un redesign al acestui motor robust si simplu de operat, bazat pe programul de intinerire, asociat cu noi materiale si tehnologii, ar rezulta un motor competitiv si relativ ieftin.

De asemenea polonezii mai observa ca deja programul DT in sine a starnit anumite critici cu privire la fezabilitatea si costurile sale. Insa daca acest program se doreste doar un studiu de fezabilitate cu privire la integrarea unor echipamente moderne pe o platforma usoara subsonica si cu aplicabilitate pe o noua generatie de aeronave, dand de lucru si celor de la INCAS dar si Avioane Craiova, atunci costurile pot fi justificate diferit.

Intre timp in curtea MApN a ramas un lot de avioane IAR-99 Standard, nemodernizate, posibil vreo 10 bucati, care ar trebui sa beneficieze si ele de un pachet adus la zi. Posibil sa nu fie vorba nici de varianta Soim (C) si posibil nici de rezultatul studiului TD, care are deocamdata alt scop si care include niste echipamente din gama « premium », superioare IAR-99C Soim, pe care MApN este putin probabil sa cheltuie banii in urmatorii ani.

Probabil un efort modernizare suportabil azi ar consta in integrarea unui pachet digital minimal (reutilizand sisteme de pe Soim sau de pe TD), alaturi de integrarea unor sisteme de arme de genul STAR-80L/122L, rachete aer-aer cu raza scurta sau arme ghidate e calibru mai mare (Denel Umbani, AGM-130A, AASM,  respectiv kit-uri de bombe Spice-250 si Raytheon SDB II ), ceea ce presupune si integrarea unor senzori IR/LASER in fuselaj, pentru a nu afecta numarul redus de puncte de acrosaj. E posibil sa se poata integra si cateva dintre modifcarile propuse de IAR-DT cum ar fi janta de bot orientabila.

Vom vedea insa care vor fi deciziile Statului Major al Fortelor Aeriene si DPA cu privire la flota de avioane de antrenament, insa in lipsa fondurilor necesare putem intrevedea doar amanari succesive ale oricarei modernizari, cu exceptia clasicelor revizii…

Marius Zgureanu

Surse:

http://www.altair.com.pl/news/view?news_id=15582&q=Tow

http://www.airforce-technology.com/projects/l-39ng-multi-role-jet-trainer/l-39ng-multi-role-jet-trainer3.html

The post Programul IAR-99 TD incotro? appeared first on Romania Military.

Acum putem scrie scrie si despre miza acestui protest, miza care este una enorma si care poate duce la distrugerea definitiva a industriei de aparare. Discutam de aproximativ un miliard de euro…

Mai exact Ministerul Apararii a anuntat pe cai ocolite inca din februarie ca are de cand sa „arunce” in piata o achizitie de transportoare blindate de 1050 de bucati impartite astfel:

– 650 transportoare blindate 8×8 in cinci configuratii diferite

– 400 transportoare  blindate 4×4

Prima transa ar fi sa fie de 200 de bucati si din informatii neoficiale favorita pentru acest mega-contract ar urma sa fie americanii de la General Dynamics prin filiala lor elvetiana Mowag.

Nu avem insa informatii despre amanuntele unui posibil contract si ma refer aici la anumite conditii privind productia transportoarelor. Adica vor veni „la cheie” sau va fi o cooperare industriala.

Insa cel mai probabil intentia este ca acest mega-contract sa fie atribuit – asa cum tot am scris pe acest blog – direct catre o companie straina fara obligatia unei cooperari industriale cu o companie romaneasca sau cu obligatia ca un anumit procent din transportor sa fie realizat in tara…

Deocamdata atat.

GeorgeGMT

The post Astazi protest la UM Moreni! Miza acestuia appeared first on Romania Military.

Foto: Radu Tătar.  Ziua Distinşilor Vizitatori a exerciţiului bilateral „DACIAN THUNDER 2015” a avut loc astăzi, 16 aprilie, la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii.

Ministerul român al Apărării va începe procedura de achiziție pentru cea de-a doua escadrilă de avioane de luptă, a anunțat astăzi ministrul Mircea Dușa.

„Vom începe procedurile privind achiziţia celei de-a doua escadrile de avioane multirol”, a spus Duşa.

Ministrul a făcut această precizare cu prilejul vizitei sale la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, unde se desfășoară exercițiul militar româno – american „Dacian Thunder 2015”.

România a cumpărat deja prima escadrilă de avioane F-16, second-hand, din Portugalia, de fabricație americană.

„Avioanele F-16 vor veni începând cu anul viitor, deja realizăm o mare investiţie la baza aeriană de la Feteşti, tot de modernizare şi înzestrare şi crearea infrastructurii necesare pentru avioanele F-16”, a precizat astăzi Mircea Dușa.

Ministrul Apărării a anunțat că în a doua parte a anului 2015 va începe și modernizarea Bazei Aeriene Câmpia Turzii. „În a doua parte a anului vom începe lucrări de modernizare şi extindere a Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii, constând în extinderea platformelor de parcare şi refacere a pistei, dar şi modernizarea elementelor de comandă şi control care vizează dirijarea şi coordonarea zborurilor.Lucrările vor dura, probabil, o jumătate de an”, a spus ministrul.

România Liberă

The post România începe procedura de achiziție pentru a doua escadrilă de avioane de luptă appeared first on Romania Military.

Mowag adica, sau pe numele sau complet General Dynamics Europa?! Ma refer bineinteles la posibilul contract pentru transportoare blindate 8×8, contract in “valoare” de 600 bucati 8×8 si 450 4×4, contract care pare sa inlocuiasca de facto programul national de dezvoltare a Transportorului Blindat pentru Trupe.

Afacerea a fost adusa in atentia publicului cu ocazia mitingului de protest de la Moreni, in piata se stia de cel putin doua luni despre intentia MApN de a achizitiona +1000 de transportoare blindate noi. Bineinteles ca un astfel de contract poate ajunge la mai multe miliarde de euro si va fi unul mutlianual, asta daca intentia va fi si concretizata pana la urma.

Dar revenind la posibilii castigatori acestia sunt trei (tot conform zvonurilor din piata):

• Programul National Transportor Blindat pentru Trupe 8×8 (TBT), care program are in vedere realizarea unui transportor in Romania cu implicarea directa a unui partener strain cu experienta;
• General Dynamics – Mowag cu Pirhana (posibil tot modelul IIIC);
• Iveco SuperAV, un vehicul nou-nout proiectat si realizat special pentru dotarea USMC in programul Marine Personnel Carrier program devenit incepand cu 2014 Amphibious Combat Vehicle (ACV);

Programul TBT este doar o gluma in acest moment, fara finantare, fara partener strain agreat oficial, fara drive-line, fara nimic mai mult decat un concept si niste table de blindaj testate la explozii. Italienii de la Iveco ar putea fi pe locul secund in preferinte, ei fiind implicati in urma cu doi ani si ceva chiar in programul TBT, urmand sa ofere drive-line (pana la urma nu l-au mai trimis in tara din motive misterioase). Americanii – prin sucursala lor elvetiana – par a fi favoriti si cred ca de aceata data avem si o dovada in acest sens, circumstantiala adevarat dar totusi dovada, plus ca la Moreni s-a afirmat ca tot Mowag ar fi favorit.

Intr-un interviu recent, seful Statului Major al Fortelor Terestre ne spune (pe langa faptul ca nu au bani de nimic) si despre iminenta sosire in tara (in luna aprilie) a ultimelor sapte transportoare Pirahna… Pana aici totul ok, totul obisnuit, doar ca generalul  Dumitru Scarlat face o precizare si mai departe citam:

“Referitor la înzestrare, în cursul lunii aprilie vom primi ultimul lot de transportoare PIRANHA IIIC, puncte de comandă mobile, vehicule destinate grupelor de lunetişti, de evacuare medicală, cu aruncător de 120 mm, tractoare de evacuare şi reparaţii, precum şi un vehicul echipat pentru executarea misiunilor de cercetare CBRN.”

Din cate stiu eu, ultimul lot are in compunere chiar sapte transportoare, iar daca numaram specializarile observam ca sunt tot sapte, astfel ca vom pirmi cate un transportor din fiecare categorie…

Nu vi se pare ciudat sa ai sapte transportore pe sapte specializari atat timp cat noi avem (vom avea de fapt) 31 de Pirahna IIIC cu totul?! Adica fix un batalion?!

Ce sa faca Fortele Terestre cu UN PirahnaIIIC punct de comanda?! Dar cu UN vehicul pentru evacuarea ranitilor? Poate cu unul dotat cu UN mortier de 120mmm, etc, etc?

Pai n-are ce sa faca cu unul din fiecare ca nu suntem colectionari, asadar din punctul meu de vedere General Dynamics (prin Mowag) este castigatorul, iar ultimul lot de sapte trasportoare, in sapte configuratii diferite reprezinta de fapt primul lot din noua comanda, mai exact romanii au cerut vechicule pentru teste, iar cele sapte transportoare sunt de fapt MOSTRE!

Tot la nivel de zvonuri se spune prin piata ca primul lot de transportoare (din noua si ipotetica comanda) va fi de 400 de bucati 8×8, impartiti in doua transe 200+200, cu un lot initial format din vechicule pentru testare, cate unul pentru fiecare specializare dorita, asadar?!

Acum Pirahna este transportor capabil in afara oricaror discutii (posibil mai putin pe teren mocirlos sau sol afanat), are “n” variante, este in uzul multor armate, poate fi up-gradat, modernizat, dotat cu tot ce vrem noi, doar ca deocamdata nu avem nici un motiv sa credem ca noile TAB-uri vor fi macar asamblate la noi, desi oficial mentenanta Piranhiilor se face la Mizil. Nu stim insa nici ce trebuie sa intelegem prin “mentenanta”, adica la cel nivel se face.

Mai multe nu stim inca dar sapte transportoare de sapte feluri arata mai mult a oferta decat a incheiere de contract, iar respectivele masini seamana pana la identificare cu un lot de mostre pentru testare decat a transportoare gata de trimis trupelor pentru folosinta in poligoane.

Ceea ce nu-i neaparat un lucru rau atat timp cat contractul va prevedea si participarea industriei romanesti (de stat sau private) la fabricarea noului transportor.

Poate gresesc insa…

In alta ordine de idei generalul Scarlat ne mai anunta ca vom cumpara si niscai snowmobile, ceea ce iar e de bine, banuim noi ca respectivele sanii cu motor vor fi repartizate unitatilor de vanatori de munte care chiar au nevoie de asa ceva. Macar de ar fi mai mult de sapte.

Iar daca «targul » se va confirma, atunci ar trebui sa ne reamintim ca atunci cand s-a incheiat contractul initial pentru Mowag Piranha IIIC, dupa importul unor loturi initiale de evaluare, asamblarea majoritatii vehiculelor trebuia sa se faca in parteneriat cu UA Moreni (vezi aici declaratia din 2009).

Si sa  nu uitam nici de cerintele invocate de MApN atat pentru programul TBT cat si pentru refuzul Saur2: protectie minima STANAG nivel3, viteza maxima posibila 120km/h si un ultim zvon de aceasta data – motor diferit de Caterpillar C9 existent pe MLI84M.

Iar Pirahna IIIC nu atinge – nici fugarit de ivani  – mai mult de 100km/h, are nivelul de protectie din standard la nivel  2, iar motorizare este Cartepilar C9… Sa mai spuneti voi ca sunt eu paranoic.

GeorgeGMT

The post And the Winner is…Pirahna?! appeared first on Romania Military.

LA MULTI ANI!…de Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta!..cu niste Bizoni in actiune.

La cativa kilometri de granita cu Ucraina si cu republica Moldova, armata romana si trupele NATO desfasoara unul dintre cele mai mari exercitii militare din ultimii ani de pe teritoriul tarii noastre. Circa 2.100 de militari romani, americani, britanici si moldoveni iau parte la exercitiile „Wind Spring 15” in poligonul de la Smardan, langa Galati. Nu mai putin de 500 de vehicule militare, din care 400 de tancuri romanesti si blindate, trei elicoptere Blackhawk, mai multe elicoptere IAR 330 Puma si avioane IAR 99 Soim au intrat intr-o lupta simulata chiar sub ochii numarului doi din conducerea NATO, generalul Sir Adrian Bradshaw. Vedeti un VIDEO – FOTOREPORTAJ cu exercitiile militare de la poligonul Smardan, unde militarii romani si aliatii lor din NATO au colaborat si cu militarii din Republica Moldova.

Sursa HotNews cu restul textului si galeriei de imagini

The post 23 aprilie – Ziua Fortelor Terestre Romane appeared first on Romania Military.

Uzina Mecanică Bucureşti (UMB) a organizat luni, 27 aprilie, un colocviu cu tema reparării, fiabilizării şi prelungirii resursei tancului TR-85. La eveniment au luat parte secretarul de stat din Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Sorin Encuţescu, locţiitorul şefului Departamentului pentru Armamente, general-maior Cătălin Moraru, locţiitorul şefului SMFT, general-maior Ion Ungureanu, reprezentanţi ai UMB, ai unităţilor de tancuri din Armata României şi ai altor companii subcontractoare ale UMB.

Reprezentaţii UMB, constructorul tancului TR-85, au prezentat mai multe opţiuni privind posibilităţile de îmbunătăţire a principalelor caracteristici tehnico-tactice ale TR-85, de la lunetă, la stabilizator, aparatură de ochire şi observare pe timp de noapte, protecţie balistică, sistem de conducere a focului sau complet de comunicaţii.

T-72

UMB a înaintat şi ideea producerii unui nou tanc modern, mult mai adaptat utilizării actuale a carelor de luptă. Uzina mecanică a identificat peste 150 de companii autohtone care ar putea fi implicate în producerea de subansamble pentru un tanc românesc. Tancul mijlociu ar avea un echipaj de patru militari, greutate de 52-56 de tone, ar dezvolta 1.500 CP, cu o rază de acţiune de până în 500 km, viteză maximă pe şosea 70 km/h, pe teren 50 km/h. Armamentul propus este format din tun cu ţeavă lisă calibrul 120 mm., mitralieră jumelată cu tunul, cal. 7,62 mm., mitralieră antiaeriană cal. 12,7 mm. Tancul ar putea trage 42 de lovituri la o distanţă prin ochire directă de 5.000 de metri.

TR-125

Caracteristicile tehnico-tactice principale sunt: blindajul omogen (posibilitatea de blindaj suplimentar sau activ-reactiv) sau compozit, aparatură de observare şi ochire pe timp de zi şi de tip pasiv cu amplificare de lumină reziduală şi cameră termală pe timp de noapte, stabilizator cu acţionare electrică, sistem de conducere a focului integrat cu aparatură de ochire zi-noapte, navigare prin satelit, sistem integrat de avertizare la iluminare laser şi radar integrat cu sisteme de protecţie, comunicaţii integrate cu sistemul de management al luptei, protecţie CBRN, sistem de propulsie suspensie.

Care o fi, oare?

Sursa Observatorul Militar semnalată de Fritz

The post Premisele unui nou tanc românesc appeared first on Romania Military.

The post ‘seara!..’neața! MiG-21 LanceR 176 RoAF, Kecskemet 2013! appeared first on Romania Military.

Instrucţie la cursul de apă

Exerciţiul de amploare Platinium Eagle, care se va desfăşura în poligonul „Vărsătura” din Brăila, a debutat astăzi prin exerciţii de îmbarcare a tehnicii şi personalului pe mijloace de trecere peste fluviul Dunărea.

La această etapă de instrucţie participă, din cadrul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, militari din Batalionul Nave Treceri Fluviale şi Batalionul 72 Geniu „Matei Basarab”.
Brigada 1 Mecanizată „Argedava” participă cu structuri din Batalionul 2 Infanterie „Călugăreni”, Batalionul 114 Tancuri „Petru Cercel”, Compania Cercetare şi Compania Geniu.

MApN / ForTer via floryyn

The post ‘seara! T-55 trecute cu „bacul” la Platinum Eagle! appeared first on Romania Military.

Istoric arma Geniu

Necesităţile impuse de dezvoltarea şi modernizarea organismului militar românesc, conjugate cu cele ale economiei naţionale, l-au determinat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe ceilalţi factori de decizie militară să puna bazele unor arme noi.

În acest context ia fiinţa arma Geniului prin crearea în anul 1859 în Moldova a primei subunităţi române de geniu, Batalionul 1Geniu, prin abrobarea data la 31 mai 1859 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pe Raportul Consiliului de Ministrii nr. 1902. Un an mai târziu, corpul de geniu instituit prin ordonanţa din 31 mai 1859, va spori prin înfiinţarea unui al doilea batalion în Tara Româneasca, care împreuna cu cel din Moldova vor constitui întâiul regiment de geniu. Primele batalioane de geniu ale ostirii române aveau un efectiv de 1000 de oameni fiecare, împărţiţi în patru companii. Comandant al acestor subunităti a fost numit căpitanul, ulterior maiorul, Panait Donici, care s-a numărat printre organizatorii trupelor de geniu din ţara noastră.

În anul 1868, cele două batalioane de geniu existente erau formate din câte  un pluton independent şi patru companii de săpători. Dificultăţile financiare au impus însă în 1871 contopirea acestor trupe într-un singur batalion, având după 1873 o companie de ,,minari“ cu o secţie de topografie şi 3 companii de săpători. În organica armatei române exista de asemenea, o companie de pontonieri si o companie aerostaţii (la Regimentul 1 Artilerie, de unde în 1876 avea să treacă la arma proprie).

În ajunul Războiului de Independenţă, organizarea batalionului de geniu devenise complexă, cuprinzând un stat major, un pluton independent, o şcoală a trupei geniului, cinci companii ( patru de săpători minari şi una de pontonieri ).

Fiecare companie de săpători minari cuprindea o secţie de telegrafie şi trei secţii de săpători minari şi lucrători de căi ferate. Pe lângă instrucţie, trupele de geniu au participat la executarea de lucrări la diferite unităţi militare, la construirea de cazărmi, spitale, ateliere, depozite, remize, tabere pentru instrucţia întrunită a trupelor precum şi la ridicarea unor obiective ale economiei naţionale. În timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878, trupele de geniu au contribuit atât prin lucrările executate, cât şi prin jertfe de sânge la obţinerea victoriei de la Plevna împotriva imperiului otoman.

Printre misiunile pe care le-au îndeplinit se numără: lucrările de fortificaţii executate pe malul Dunării în sectoarele Calafat, Ciuperceni, Poiana Mare, Rast, Bechet, Corabia, Izlaz şi altele; întinderea podului de vase peste Dunăre, la Siliştioara-Măgura între 14-31 august 1877; organizarea şi executarea lucrărilor de fortificaţii  din zona Plevnei şi asigurarea comunicaţiilor pentru nevoile trupelor româneşti şi ruseşti din zonă.

Lucrările de fortificaţii executate de trupele române au impresionat prin măiestrie şi soluţiile tehnice aplicate, atât pe comandanţii ruşi, cât şi pe ataşaţii militari şi corespondenţii de presă străini. Pe baza învăţămintelor rezultate din războiul de independenţă şi a experienţei altor armate, în perioada care a urmat  rolul trupelor de geniu a sporit atât în ceea ce priveşte misiunile pe care le aveau de îndeplinit, mult diversificate, cât şi efectivele.

În conformitate cu prevederile Decretului nr. 2550 din 31 octombrie 1880 a luat fiinţă Batalionul 2 Geniu, format din 6 companii (două de săpători minari, una de pontonieri două de căi ferate şi una de telegrafişti ), Batalionul 1 urmând să se reorganizeze pe aceleaşi baze. Doi ani mai târziu, prin Decretul nr. 960 din 8 aprilie 1882, a fost creat primul regiment de geniu, prin contopirea celor două batalioane corp aparte existente, comanda unităţii fiind încredinţată colonelului Constantin Poenaru. S-au creat astfel premisele organizatorice ale dezvoltării în viitor a armei geniu, armă cu pronunţat caracter tehnic, care-şi dovedise pe deplin utilitatea pe câmpurile de luptă pentru cucerirea independenţei.

Pe baza decretului nr. 1070 din 27 martie 1884, Regimentul 1 Geniu a trecut la o nouă organizare, având acum în compunerea sa patru batalioane a câte patru companii şi o companie aerostaţii. În anul 1887 arma geniului a suferit o modificare substanţială, influenţând pozitiv atât activitatea celorlalte arme, cât şi a comandamentelor de corp de armată şi divizii. Decretul nr. 15 din 8 ianuarie 1887 preciza: “Companiile Regimentului 1 de Geniu se împart pe ziua de 1 februarie 1887 din două regimente de geniu. Întâiul regiment va fi cu reşedinţa la Bucureşti şi al doilea regiment cu reşedinţa la Focşani“.

Batalioanele acestor regimente au fost repartizate corpurilor de armată, ceea ce rezolva câteva din problemele principale ale pregătirii de luptă, printre care: specializarea în cadrul armei, pregătirea din punct de vedere genistic a trupelor din celelalte arme, asigurarea unei conduceri corespunzătoare a companiilor de geniu.

Tot în această perioadă, din necesitatea de a rezolva operativ problemele de specialitate pe linie de armă a luat fiinţă Inspectoratul geniului – Decretul nr.617 din 24 februarie 1887- având ca atribuţii inspectarea armei geniului, a serviciilor de geniu şi a tuturor construcţiilor militare şi lucrărilor de fortificaţii.

Necesităţile de cadre erau asigurate de cele două şcoli militare de specialitate, Şcoala specială de artilerie şi geniu şi Şcoala specială de aplicaţii de artilerie şi geniu, înfiinţată în anul 1881. Temeinica pregătire de specialitate a ofiţerilor genişti români a fost probată de executarea unor lucrări de fortificaţii de mare amploare, între care cităm: fortificarea cetăţii Bucureşti (1882-1899) executată de Regimentul 1 Geniu comandat de colonelul Anton Berindei; regiunea întărită Focşani-Nămoloasa-Galaţi ( 1888-1893 ), executată de Regimentul 2 Geniu, comandat de colonelul Zamfir Gheorghiu.

Între 1908-1913 au fost luate măsuri pentru perfecţionarea organizatorică a armei geniului, care cuprindea serviciul de geniu şi trupele de comunicaţii în cadrul cărora găsim o mare varietate de subunităţi de specialitate: săpători minari, poduri, pontonieri, căi ferate, telegrafie, aerostaţii, automobile, secţii de porumbei.

Înzestrarea armatei cu mijloace radio, motociclete, automobile şi proiectoare a dus la constituirea, în anul 1908 a unei subunităţi specializate – Compania de specialişti – transformată în anul 1913 în Batalionul de specialişti, care grupa tot ce era nou în tehnica militară de geniu.

Prima secţie aerostaţii din armata română a luat fiinţă încă din 1893 prin dotarea companiei de telegrafie a Regimentului 1 Geniu cu un balon captiv, importat din Franţa, ulterior secţia s-a transformat în companie, intrând în organica Batalionului de specialişti al geniului.
La începutul primului război mondial, trupele de geniu erau formate din:

1. un regiment de pontonieri;
2. un regiment de căi ferate;
3. cinci batalioane de pionieri;
4. un batalion de specialităţi cu o companie aerostaţii;

Geniştii romani au contribuit, alături de ceilalţi ostaşi ai armatei române, atât prin lucrările executate cât şi prin jertfa de sînge la împlinirea dezideratului unităţii naţionale. Printre misiunile îndeplinite se numără amplele lucrări de fortificare a graniţelor ţării; lucrările executate pe comunicaţii, în special în zonele de munte, care au uşurat deplasările operative ale marilor unităţi, cât şi transporturile în vederea asigurării materiale a acestora; construirea podului de pontoane în cadrul manevrei de la Flămânda (18-22 septembrie 1916 ); minarea regiunii fortificate Focşani-Nămoloasa-Galaţi, precum şi podului de la Cernavodă pentru a nu fi folosite de inamic; lucrările de bază din zonele bătăliilor de la Mărăşti şi Oituz în vara anului 1917.

Primul război mondial a marcat un alt moment pentru afirmarea comandanţilor şi trupei de geniu care au contribuit la obţinerea marilor succese din vara fierbinte a anului 1917. Jertfele geniştilor în acest război sunt estimate la aproape 1000 de morţi şi mult mai mulţi răniţi. pentru comportarea lor eroică, vitejească, vrednică de laudă, peste 100 ofiţeri genişti au fost decoraţi cu ordine şi medalii de război. În memoria eroilor armei geniului din războiul de reîntregire a neamului, în Bucureşti a fost ridicat un impresionant monument. Elementul dominant al momentului, care înfăţişează şi simbolizează chintesenţa tăriei armatei române, sufletul mare, mândru şi generos al soldatului român, este LEUL, rege al forţei, dar şi al frumuseţii, stând biruitor, într-o mişcare triumfală, cu labele din faţă pe trofeele cucerite de la inamic: arme, scuturi, ţeava unui mortier, peste care se desfăşoară faldurile unui drapel. Specificul armei este redat prin statuile a patru chipeşi ostaşi genişti, reprezentând specialităţile: pionieri, căi ferate pontonieri şi telefonişti-telegrafişti. Pe soclu se află inscripţia: „Spuneţi generaţiilor viitoare că noi am făcut suprema jertfă pe câmpurile de bătaie pentru întregirea neamului”, iar într-un medalion montat pe treptele monumentului stă scris: „EROILOR DIN ARMA GENIULUI 1916-1919”.

 Monumentul Geniului, sau „LEUL”, cum este cunoscut, situat la intersecţia B-dul Geniului cu B-dul Iuliu Maniu, a fost ridicat cu fondurile rezultate din contribuţia voluntară a tuturor ofiţerilor de geniu din armata româna, fără nici o subvenţie din partea Ministerului de Război sau a Statului.

Pregătirea temeinică, inteligenţa, inventivitatea, ingeniozitatea şi spiritul organizatoric au făcut ca din rândul ofiţerilor de geniu să se ridice personalităţi  ce au avut înalte responsabilităţi atât în armată cât şi în administraţia de stat.

În anul 1902, pe bună dreptate generalul C. N. Hârjeu scria “Autoritatea morală de care se bucură şi înalta lor pregătire (…) au contribuit a face de la început din corpul ofiţerilor de geniu un corp de elită, prin care vor trece în viitor cei mai distinşi ofiţeri ai armatei.”

Previziunile ilustrului general s-au adeverit. Trupele de geniu au dat armatei române, culturii, ştiinţei şi administraţiei de stat personalităţi de certă valoare :un mareşal (Constantin Prezan), un prim –ministru (gl. Artur Văitoianu), opt miniştri de război, patru miniştri la departamentul lucrărilor publice, zece şefi ai Marelui Stat Major, peste treizeci de ataşaţi militari, şapte membrii ai Academiei Române, un membru al Societăţii Regale de Ştiinţe din Londra ( C. Avram ) şi mai mulţi membri ai academiilor de artă sau ştiinţe din S.U.A., Italia, Franţa şi Germania.

Pe baza învăţămintelor reieşite din primul război mondial, ţinând seama şi de realizările tehnicii militare pe plan european, de consecinţele acestora, au fost luate o serie de măsuri vizând înzestrarea trupelor de geniu cu tehnică nouă si dezvoltarea armei în general. Dintre lucrările genistice executate de trupele de geniu în perioada interbelică se detaşează sistemul de fortificaţii de la graniţa de vest a ţării, acţiune demarată în anul    1936.  Mărturie a eroismului, curajului şi vitejiei de care au dat dovadă geniştii români stau numeroasele monumente ridicate pe teritoriile unde au luptat pentru cinstirea memoriei celor ce au făcut suprema jertfă.

După al doilea război mondial trupele de geniu au cunoscut diferite modificări, au îndeplinit numeroase misiuni perfecţionându-şi necontenit pregătirea de specialitate. De la înfiinţarea lor, trupele de geniu – în paralel cu desfăşurarea pregătirii militare – au participat în proporţii mereu crescânde la construirea unor mari obiective economice si sociale, la pregătirea teritorială pentru nevoile de apărare. Astfel, geniştii au participat efectiv la executarea unor lucrări de utilitate publica şi a unor obiective economice, activitate care s-a împletit armonios cu activitatea de instrucţie, de pregătire militară a efectivelor. Prestigiul armei noastre este  în mod onorant completat şi de  participarea acesteia înainte de 1990 la marile construcţii realizate în acea perioadă istorică: platforme industriale, modernizări portuare, irigaţii, Transfăgărăşanul şi Canalul Dunăre-Marea Neagră, dezvoltarea sau întreţinerea reţelei de drumuri şi căi ferate în toată ţara, etc.

Revoluţia din decembrie 1989 a deschis calea reluării şi dezvoltării tradiţiilor armei geniu ca armă politehnică, a creat condiţii pentru modernizarea trupelor de geniu şi creşterea aportului lor la întărirea capacităţii de apărare a ţării.

Opţiunea României pentru integrarea în structurile europene şi euro-atlanice este astăzi o realitate incontestabilă . Din necesitatea de a răspunde implicării active şi sub aspect militar s-a înfinţat Batalionul 96 Geniu cu scopul de a participa la misiunea IFOR în Bosnia şi Herţegovina . Misiunile executate au vizat asigurarea libertăţii de mişcare pentru trupele multinaţionale şi populaţia civilă, acordarea sprijinului genistic general comandamentelor şi contingentelor multinaţionale cât şi executarea de lucrări în sprijinul comunităţilor locale din Federaţia Croato-Musulmană si Republica Srpska .

Batalionul a acţionat într-un perimetru de peste 60.000 kmp, în teren predominant muntos împădurit, în majoritate pe linia de demarcaţie dintre Republica Srpska şi Federaţia Croato-Musulmană, în zone de risc, executand misiuni de mare complexitate. Din anul 2000,  ca urmare a stabilizării păcii în Bosnia, Batalionul 96 Geniu a fost reorganizat şi a luat fiinţă Detaşamentul Naţional “Bosnia” cu un efectiv de 68 de militari, staţionat la Butmir şi Detaşamentul Naţional “Olanda” care acţionează în cadrul contingentului olandez cu un efectiv de 38 de militari.

Procesul de reorganizare si restructurare a Armatei Române început după 1990 nu putea să ocolească trupele de geniu. S-au identificat noile cerinţe interne şi internaţionale şi s-au regândit structurile armei răspunzându-se acestor cerinţe.

Astfel, la momentul actual forţele de geniu din Armata României cuprind două brigăzi –  Brigada 10 Geniu şi Brigada 4 Geniu Teritorială –  o bază de instrucţie pentru geniu în subordinea Şcolii de Aplicaţie pentru Geniu şi Căi Ferate „Panait Donici” şi un regiment de geniu-aviaţie în subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene, precum şi subunităţi de geniu în organica altor mari unităţi şi unităţi operaţionale.

Conform concepţiei “FORŢA OBIECTIV 2007”, structurile de geniu vor fi în continuare modernizate, concomitent cu celelalte mari unităţi şi unităţi, înzestrate cu tehnică şi materiale, astfel încât să fie în măsură să asigure interoperabilitatea cu forţele din structurile NATO şi sprijinul genistic pentru acţiunile desfăşurate.

Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos”

The post 31 mai – Ziua Genistilor Militari appeared first on Romania Military.

30 iunie 2015, cel de-al doilea detaşament de militari din Forţele Aeriene Române care va urma un curs de pregătire pentru trecerea pe avionul F­16, a plecat spre Portugalia cu o aeronavă militară.
Detaşamentul este format din ofiţeri şi maiştri militari din Forţele Aeriene, piloţi şi personal tehnico-­ingineresc selecţionaţi să urmeze cursul ce se desfăşoară la Baza 5 Aeriană din Monte Real, Portugalia.

Acest al doilea detaşament, dislocat în Portugalia pentru instruire, face parte din nucleul de bază al personalului care va asigura exploatarea aeronavelor F­16 ce vor sosi în România în anul 2016. Personalul Forţelor Aeriene Române dislocat la Monte Real parcurge cursuri cu durate diferite de pregătire, până în anul 2017. La finalul acestei perioade piloţii vor fi instruiţi pentru a fi în măsură să execute întreaga gamă de misiuni de apărare aeriană şi de atac al ţintelor terestre şi maritime, ce intră în posibilităţile aeronavelor F­16.

Această plecare coincide și cu terminarea operațiunii Falcon Defense 15 în România a Aviației Portugheze. Aproximativ 150 de militari români, piloţi şi personal tehnic, cu aeronave MiG-21 LanceR, aparţinând Bazei 71 Aeriane, şi 180 de militari portughezi, cu patru aeronave F-16 şi tehnica de deservire aferentă, au participat la acest exerciţiu.

Cer Senin , FAB

http://www.rumania.military.ro/programul-avion-multirol-al-fortelor-aeriene

http://www.rumaniamilitary.ro/primul-zbor-al-roaf-in-simpla-comanda-pe-aeronava-f-16

The post Programul F16 – o nouă etapă appeared first on Romania Military.

IAR 93 Vultur

The post Soko J-22 Orao (Eagle) appeared first on Romania Military.

                                    Sistemul antiaerian cu raza scurta/medie „Siret”

Compania Naţională ROMTEHNICA S.A. a organizat marţi, 23 iunie, un workshop împreună cu grupul german DIEHL Defense Holding, unde au fost invitaţi şi responsabili din industria naţională de apărare, din Ministerul Apărării Naţionale şi din Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului.

Activitatea s-a desfăşurat în sala de conferinţe a ROMTEHNICA, în prezenţa directorului general al companiei, doamna Floarea Şerban, a secretarului de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Aurel-Sorin Encuţescu, şi a locţiitorului şefului Departamentului pentru armamente al Ministerului Apărării Naţionale, general-maior Cătălin Adrian Moraru. Din partea DIEHL a participat o delegaţie condusă de Karter Janz, responsabil de vânzări în Europa Centrală şi de Est, în timp ce industria de apărare românească a fost reprezentată de delegaţi ai întreprinderilor Automecanica Moreni, Electromecanica Ploieşti, Carfil Braşov, Tohan Braşov, Uzina Mecanică Mija, PRO OPTICA, Asociaţia Patronală Română a Producătorilor de Tehnică Militară (PATROMIL), specialişti din Departamentul pentru armamente al MApN, precum şi din Forţele Terestre Române.

Atât reprezentanţii industriei româneşti de apărare cât şi specialiştii germani au prezentat produsele fabricate de fiecare întreprindere, în scopul de a realiza un eventual parteneriat în producţia de rachete sol-aer de bătaie mică (SHORAD – Short Range Air Defense), de armament, de muniţie de fumizare, ori în domeniul optoelectronic.

„SIRET”, un proiect DIEHL – Electromecanica Ploieşti

DIEHL Defense este foarte activ în mai multe proiecte din România şi, în ultimii ani, compania a ţinut permanent legătura cu Ministerul Apărării Naţionale şi cu categoriile de forţe ale armatei în ceea ce priveşte modernizarea sistemelor de arme existente sau înlocuirea celor învechite cu echipamente moderne, compatibile NATO. Având la bază experienţa şi cunoştinţele necesare pentru sprijinul programelor de apărare NATO, grupul german iniţiază discuţii cu potenţiali parteneri din industria de apărare, fiind în măsură ca, împreună cu parteneri din ţară, să adopte soluţii de apărare antiaeriană sol-aer care să intre în dotarea forţelor terestre şi, eventual, să fie atractive şi la exportul pentru alte ţări. Un exemplu în acest sens este programul „SIRET”, prezentat şi la sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice „AFASES-2015” organizată la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”.

„Programul este derulat de DIEHL împreună cu Electromecanica Ploieşti şi vizează modernizarea de înaltă performanţă a rachetelor antiaeriene cu bătaie scurtă sau foarte scurtă (SHORAD, VSHORAD) de tipul CA-94 şi CA-95 din dotarea batalioanelor de apărare antiaeriană din forţele terestre. Proiectul se bazează pe folosirea rachetelor de bătaie micăIRIS-T, produse de DIEHL, într-un sistem cu arhitectură modernă, care să permită modul de lucru local sau centralizat, ca platformă independentă sau ca element integrat într-o reţea de apărare antiaeriană, cu o rază de acţiune de 10 km şi cu o probabilitate de distrugere a ţintei dintr-o lovitură (SSKP – Single Shot Kill Probability) de 0,95%”. (Marius Rădulescu, Vasile Şandru – SHORAD Solutions for the Air Forces Systems up-grade, p.3,http://bit.Iy/1QPxTAq activ la data de 23.06.2015). În cadrul workshop-ului au fost prezentate şi soluţii bazate pe rachetele IRIS-T SL şi IRIS-T SLS.

Au fost prezentate instalaţii de lansare a grenadelor fumigene cal. 76 mm din generaţia a doua, instalate deja pe tancurile „Leopard”, care asigură mascarea tehnicii de luptă atât în spectrul vizibil, cât şi infraroşu, inclusiv împotriva aparaturii de ochire sau detecţie prin laser. Dynamite Nobel Defense şi-a prezentat produsul Bunkerfaust DM 32, o grenadă care poate fi lansată de aruncătorul portativ Panzerfaust 3. Muniţia funcţionează în doi timpi: prima dată explodează încărcătura „de rupere” care face o breşă în materialul obiectivului (beton, zidărie, blindaj etc.) prin care pătrunde, în faza a doua, o lovitură de mici dimensiuni de tip şrapnel, ce explodează în interiorul adăpostirii. S-a făcut, de asemenea, referire la programul de modernizare a lansatorului multiplu de proiectile reactive RM 70 derulat la începutul anilor 2000 împreună cu Konstrukta Defence din Slovacia, proiect prin care s-ar putea moderniza şi sistemele româneşti. Aceasta ar însemna modificări majore la partea auto pentru realizarea unui vehicul modular, containerizarea loviturilor de 122 mm, adăugarea capacităţilor de tragere cu lovituri de 227 mm şi comandă hidraulică a blocului de lansatoare.

Posibilităţi de cooperare cu firme de renume din străinătate

După cum sugerează denumirea activităţii – workshop – a fost o întâlnire unde s-au prezentat produse realizate de ambele părţi şi s-au explorat eventuale posibilităţi de conlucrare care în viitor s-ar putea materializa sau nu. Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Aurel-Sorin Encuţescu, a declarat pentru „Revista Forţelor Terestre”: „Activitatea de astăzi a făcut parte din amplul proces de identificare a posibilităţilor de cooperare cu firme care, din punctul de vedere al tehnologiilor, sunt destul de avansate. Ideea este ca industria românească de apărare să fie capabilă să producă, pentru categoriile de forţe ale armatei române, armamentul de care acestea au nevoie şi la un nivel tehnologic cât se poate de înalt. Din discuţiile avute a rezultat foarte clar că avem capabilităţi în industria noastră de a coopera cu firme de renume şi, în acelaşi timp, există calităţi profesionale şi experienţă umană avansată, în aşa fel încât transferul de tehnologie şi de know-how să poată fi realizate într-unele din companiile româneşti. Până la urmă nu putem fi decât mulţumiţi de discuţiile care au avut loc, pentru că s-au identificat mai multe domenii potenţiale de colaborare. Ideea este ca aceste discuţii să continue, să aibă loc inclusiv la nivel de experţi pentru că, în acest fel, pot fi identificaţi paşii concreţi care să ducă şi la realizarea unor produse utile creşterii capacităţii operaţionale a armatei noastre”.

Unul dintre reprezentanţii Departamentului pentru armamente din Ministerul Apărării Naţionale, colonelul Ştefan Tănase, a apreciat că, din punct de vedere tehnic, produsele prezentate de reprezentanţii DIEHL Defense „sunt produse de noutate, de înalt nivel tehnic şi care pot satisface cerinţele oricărei armate din lume. Problema constă în posibilitatea de a asimila parte din aceste echipamente în ţară şi de a realiza colaborări cu partenerii industriali din România astfel încât, pe de o parte, costurile acestor produse să fie cât mai accesibile, pe de altă parte, să avem posibilitatea de a le asigura mentenanţa în ţară, astfel încât sistemul de operare al acestor sisteme să fie cât mai eficient pentru armata română”. Şi colonelul Tănase a remarcat unele similarităţi între produsele prezentate de DIEHL Defense şi cele realizate în industria autohtonă de apărare. „Avem şi noi cercetări şi dezvoltări în acest sens, suntem chiar destul de avansaţi, şi tocmai de aceea, consider că ar trebui să existe parteneriate şi discuţii între societăţile comerciale române şi această companie germană, pentru a prelua de la fiecare ceea ce este mai bun şi a realiza în România produse la nivel corespunzător” – a concluzionat acesta.

Colonel Dragos Anghelache

Sursa Forter.ro

The post Sistemul anti-aerian „Siret” si alte cateva „chestii” interesante appeared first on Romania Military.

La începutul lunii martie a.c., a avut loc un exerciţiu comun, la care au participat 12 nave, 6 româneşti şi 6 din cadrul NATO, în largul Mării Negre. Pe parcursul exerciţiului, un avion al Armatei Ruse, IL – 20, a survolat spaţiul de desfăşurare, la 3.000 m altitudine. Exercițiul de atunci a fost un eșec de proporții.

Unele mitraliere nu au tras, fiind nevoie de reparații cu… șurubelnița (!). Apoi, în fața unei șalupe care simula un atac asupra fregatei „Regina Maria”, avioanele anunțate că vor ataca nava în două minute au apărut la 20 de minute și la mare distanță de fregată ș.a.m.d., toate acestea în fața ministrului Apărării, Mircea Dușa.

„Se fac morți de beți. Seară de seară, praf. Ziua, să-i vezi cum stau pe punte și dau la pește”

Un militar de pe fregata „Regina Maria” a decis să rupă tăcerea și să tragă un semnal de alarmă privind starea de facto a flotei române.

„Dușa a plecat negru de supărare. Tunurile n-au mers, faza cu mitraliera a fost incredibilă. Ce vrei, frate, e jale! Dușa le-a zis să facă fișele cu cele necesare să intre în șantier, dar așa e mereu, nu va fi nimic. S-au mai făcut din-astea și nu s-a întâmplat nimic”, ne-a spus militarul, care a continuat cu acuzații grave la adresa comandanților.

„De când a venit ăsta (comandantul Flotei, comandorul Tiberiu-Liviu Chodan – n.r.), e nenorocire. Se strâng toți (comandanții – n.r.) sus la ei la careu și se fac morți de beți. Seară de seară, praf. Ziua, să-i vezi cum stau pe punte și dau la pește”, ne-a mai precizat militarul.

Dușa e supărat, dar neputincios

L-am contactat pe ministrul Apărării, Mircea Dușa, care nu a negat starea de supărare pe care a avut-o la aplicație, dar a preferat să țină „sub preș” aspectele din culisele Flotei Române: birocrație multă, finalitate eficienţă zero.

„Le-am solicitat să procedeze la actele pentru intrare în șantier. Mai multe nu pot să discut despre așa ceva pe telefon, sunt și la o aplicație acum. Va intra (fregata – n.r.) în faza a doua de modernizare, de reparații și verificări”, spunea atunci ministrul.

Scutul conducerii Flotei în jurul succesului exercițiilor Sea Shield 15

Din martie și până astăzi, nici vorbă de reparații de șantier. Mai mult, navele, deși au nevoi urgente de reparații, nu doar că nu intră în șantier, ba chiar participă la aplicații navale, precum Sea Shield 15 (Scut de Mare 15).

Se confirmă, astfel, acuzațiile militarului de pe „Regina Maria”. Însă, la nivel oficial, se transmit aceleași mesaje de „mândrie patriotică”. Vorbind despre exercițiul Sea Shield 15, reprezentanții Forțelor Navale au numai cuvinte de laudă. Nimeni nu scoate un sunet despre starea dezastruoasă a navelor românești.

„Ne raportăm la necesitățile noastre, nu la ceilalți, necesitățile de apărare a spațiului maritim pe care noi îl avem”, a spus cpt. cdor. Ion Burghişan, pentru PUTEREA.

„Nu e prima dată când o fregată de-a noastră participă alături de alte nave străine la exerciții pe mare. Sunt proceduri standard de apărare pentru diferite activități și se aplică de către toți militarii NATO. Exercițiul este organizat de noi, de Forțele Navale Române, la exercițiul acesta, din câte îmi aduc aminte, dar nu aș vrea să greșesc, sunt 14 nave pe mare, plus un submarin. Exercițiul este axat împotriva submarinelor și este primul de acest fel organizat de Forțele Navale Române. (…) Ne ridicăm (la standarde – n.r.). Dacă vă aduceți bine aminte, navele noastre au fost prezente și în anii trecuți și în anul acesta atât în Marea Mediterană, cât și în Oceanul Indian, alături de alte nave din NATO și din UE, așa că…”, a spus lt. col. Corneliu Pavel, pentru PUTEREA.

În cadrul aplicației Sea Shield 15 participă 2.000 de militari, 20 de nave de suprafaţă şi cinci aeronave, iar România contribuie cu corvetele Horia Macellariu (265) şi Eustaţiu Sebastian (264), fregata „Regina Maria” (F-222), navele purtătoare de rachete Lăstunul şi Zborul, dragorul maritim Alexandru Axente (DM-30), precum şi remorcherul maritim Grozavul.

„Ținta” folosită în aplicație este submarinul turcesc „Atilay”.

În cazul unui conflict avem doar varianta luptei de gherilă

Flotila 56 din cadrul Forțelor Navale Române este cunoscută drept „Careul de ași” al Forțelor Navale. A fost înființată în 1920 și actualmente este compusă din fregatele „Regina Maria” – fosta „HMS London”, „Ferdinand” și „Mărășești”, alături de grupul de elicoptere Puma Naval.

Precizăm că sistemele folosite de militarii români au fost schimbate de alte state în urmă cu 20 de ani, ceea ce înseamnă că navele noastre au urgentă nevoie de sisteme de senzori, de comandă și de schimbare a rachetelor, sistemul P-15 Termit fiind depășit, ceea ce înseamnă că, într-un război, navele nu ar face faţă unei lupte directe!

„Regele Ferdinand” şi „Regina Maria” au fost cumpărate de România în 2003 și, la momentul achiziției, navele aveau o vechime de 16, respectiv 15 ani şi fuseseră scoase din uz de către Royal Navy, marina britanică.

Pentru lungimea de 245 km a coastei maritime, România dispune de o flotilă militară maritimă de 45 de nave, însă nu toate simultan în serviciu, cărora li se alătură alte șalupe și vedete.

Din cele trei fregate, doar „Mărășești” este complet operațională, înarmată cu lansatoare de rachete P-21 Termit/SS-N-2 Styx (bătaie 80 km), patru tunuri AK-726 cal. 76 mm şi 4 x AK-630 cal. 30 mm. De asemenea, ne mai putem baza pe divizionul de corvete, format din F-188 Zborul, F-189 Pescăruşul, F-190 Lăstunul și pe divizionul de vedete purtătoare de rachete din clasa Osa, respectiv F-202 Smeul, F-204 Vijelia, F-209 Vulcanul, celelalte fiind incapabile să ofere eficiență în cazul unui conflict cu o grupare navală rusească, de exemplu. De precizat: Forțele Navale pot beneficia de sprijinul aerian, prin Flotila 86 de la Feteşti, formată din 24 de avioane MiG 21 LanceR; Escadrila 863, prin cele 10 elicoptere IAR 330 L și pe opt aparate IAR-99 Șoim şi şase IAR-99. Totodată, mai există și apărarea antiaeriană, înzestrată cu două baterii tip S-75 Volhov. În caz de invazie, devine operațională Brigada 9 Mecanizată din subordinea Diviziei 2 Infanterie şi a Brig. 307 I.Mec. de la Babadag, dispersată în toată regiunea de sud-est a țării. Cu un raport de 5-3, pentru ruși, în caz de confruntare navală, forțelor românești le rămâne varianta hărțuirii, a interceptării liniei de comunicaţii și a luptei de la distanță.

Buget de sub un miliard de lei

Bugetul alocat Armatei pentru anul fiscal curent, în perspectiva creșterii economice de 3,5% pe 2015, este de 1,71% din PIB, respectiv 11,935 miliarde lei, din care 1,061 miliarde lei pentru Forțele Navale, sume complet insuficiente pentru modernizarea fregatelor. Totodată, din suma totală de 11,935 miliarde lei, scădem pensiile, ceea ce înseamnă că ajungem la infima sumă de 9,37 miliarde lei.

„Turcii au fost isteți. Și-au făcut numai corvete și vedete, mici, rapide. Noi încă stăm cu mastodonții ăștia, nave greoaie, cu viteză mai mică decât cele din al Doilea Război Mondial și costisitoare, pe care englezii voiau să le dea la casat”, spune un militar de pe fregata „Ferdinand”.

Marius Florian Vasile Puterea.ro

The post Tragem cu praștia? Forțele Navale Române – mormane de fier vechi. Marinarii rup tăcerea appeared first on Romania Military.

La data de 2 august 1985, are loc lansarea la apa a crucişătorului „Muntenia” (actuala fregată „Mărăşeşti”), construit, în perioada 1 martie 1978 – 2 august 1985, la Șantierul Naval din Mangalia, după un proiect românesc.

Fregata Mărășești este destinată îndeplinirii misiunilor pe timp de pace, în situații de criză și de război, sub comandă națională sau în cadrul NATO.Fregata Mărășești este continuatoare a tradițiilor distrugătorului Mărășești, intrat în serviciu la 01.07.1920.

Pe timp de pace, nava poate îndeplini următoarele misiuni:
• căutare și salvare pe mare (SAR)
• operațiuni de interdicție maritimă (MIO)
• executarea supravegherii aeriene și navale
• supraveghere aeriană și navală
• participarea la misiuni umanitare
• activități de diplomație navală
• protecția unor obiective împotriva amenințărilor asimetrice dinspre mare.

Pe timp de criză și de război, nava poate îndeplini următoarele misiuni:
• participarea la realizarea siguranței navelor care navigă izolat sau în convoi
• participarea la acțiuni de evacuare a personalului necombatant
• lovirea navelor de suprafață
• interzicerea pătrunderii submarinelor la obiective
• căutarea și lovirea submarinelor

Deplasament (To): 4795 t (fără încarcare maximă); 5500 t încărcare maximă
Dimensiuni (metri: lungime x lăţime x pescaj): 144,6 x 14,8 x 6
Propulsie: 4 motoare Diesel; 8440 CP fiecare
Viteza (Noduri): 27 maximă; 18 croazieră
Echipaj: 270 (25 ofiţeri)

Armament:
Rachete: Nava-Nava: 4 instalatii tip SS-N-2C (Styx)
Tunuri: 2 x AK726(cal.76mm), binate; 4x Ak-630M(cal.30mm) antiaeriene, 6 ţevi
Torpile: 2 x 3 tuburi lanstorpile (cal.533mm)
Grenade reactive: 2 x RBU 6000 instalații lansare bombe antisubmarin.

The post Fregata Mărășești – 30 de ani appeared first on Romania Military.